Campionatul Mondial de Fotbal 2022 | Argentina a învins Franța în finală și a câștigat al treilea titlu din istorie – FOTO & VIDEO

de: Sorin Barbu
18 12. 2022

Campionatul Mondial de Fotbal a început pe data de 20 noiembrie și s-a terminat pe 18 decembrie. Turneul final cu numărul 22 a fost găzduit de Qatar și a avut la start 32 de reprezentative care au jucat pe opt stadioane spectaculoase. Argentina este echipa care a câștigat competiția, după ce a învins în finala Franța, după un meci dramatic.

Campionatul Mondial de Fotbal 2022: programul partidelor, stadioanele pe care se joacă și ultimele informații

UPDATE 18.12.2022 – Argentina a câștigat marea finală cu Franța, după lovituri de departajare. După 90 de minute scorul a fost 2-2, după ce sud-americanii au avut două goluri avantaj. La finalul celor 120 de minute, tabela arăta 3-3. Kylian Mbappe a marcat trei goluri. Sud-americanii s-au impus la lovituri de departajare.

UPDATE 17.12.2022Croația a câștigat cu 2-1 partida cu Maroc și a plecat acasă cu medalia de bronz de la Campionatul Mondial de Fotbal. Marea finală este programată duminică, 18.12.2022, de la ora 17.00. Duelul se va disputa între Argentina și Franța.

UPDATE 14.12.2022 – Franța a câștigat cu 2-0 semifinala cu Maroc și va înfrunta Argentina în marea finală programată duminică, 18.12.2022, de la ora 17.00. T. Hernandez și Kolo Muani au fost oamenii care au adus succesul. Finala mică în care Maroc va înfrunta Croația este programată sâmbătă, 17.12.2022, de la ora 17.00.

UPDATE 14.12.2022 – Astăzi este programată cea de-a doua semifinală de la Campionatul Mondial de Fotbal în care se vor înfrunta Franța și Maroc. Peste cinci mii de jandarmi vor fi pe străzile din Paris ca să asigure ordinea, după ce fanii africani au devenit violenți la finalul partidei cu Portugalia. Partida Franța – Maroc începe la ora 21.00.

UPDATE 13.12.2022Argentina învinge Croația în prima semifinală de la Campionatul Mondial de Fotbal. Sud-americanii s-au impus cu 3-0 și în ultimul act al competiției vor înfrunta formația care câștigă duelul dintre Franța și Maroc.

UPDATE 13.12.2022 – Argentina înfruntă Croația, astăzi, de la ora 21.00, în semifinala Campionatului Mondial de Fotbal:

„Ne așteptăm la un meci dificil. Croația joacă precum o echipă mare. Joacă un fotbal bun. Are jucători de calitate la mijloc, iar cei din atac sunt rapizi și periculoși. E o plăcere să-l vedem pe Modric pe teren. Este un exemplu pentru toți, datorită comportamentului său. Cine iubește fotbalul vrea astfel de jucători pe teren”, a declarat selecționerul Argentinei Lionel Scaloni.

„Nu mă enervez pe nimeni atunci când este copleșit de emoții. Meciul Argentinei împotriva Olandei a fost una plină de agresivitate, dificilă, plină de comportamente care nu au legătură cu fotbalul. Sper să nu fie cazul la meciul de mâine. Partida de mâine este la fel de important pentru Argentina așa cum este pentru noi. Mizele sunt mari pentru ambele echipe, un loc în finală este pus în joc”, a spus și selecționerul naționalei Croației, Zlatko Dalic.

UPDATE 10.12.2022 – Programul semifinalelor Cupei Mondiale 2022:

Argentina – Croația, marți, 13 decembrie, de la ora 21:00

Franța – Maroc, miercuri, 14 decembrie, de la ora 21:00

UPDATE 10.12.2022 – Franța a învins Anglia cu 2-1, după un meci de mare luptă, și va juca în semifinală cu Maroc.

UPDATE 10.12.2022 – Portugalia a fost învinsă cu 1-0 de Maroc. Cristiano Ronaldo a părăsit terenul în lacrimi.

UPDATE 10.12.2022 – Programul zilei la Campionatul Mondial de Fotbal:

Maroc – Portugalia, 10 decembrie, ora 17:00

Anglia – Franța, 10 decembrie, ora 21:00

UPDATE 9.12.2022Argentina câștigă sfertul de finală cu Olanda după lovituri de departajare. După 120 de minute scorul a fost egal 2-2. „Pumele” vor înfrunta Croația în semifinale.

UPDATE 9.12.2022Brazilia „spune” adio mondialului și visului de a câștiga titlul cu numărul șase, după un meci dramatic, decis după lovituri de departajare, cu Croația.

UPDATE 9.12.2022 – Astăzi încep partidele din sferturile Campionatului Mondial de Fotbal. Programul zilei este următorul:

Croația – Brazilia, 9 decembrie, ora 17:00

Olanda – Argentina, 9 decembrie, ora 21:00

UPDATE 6.12.2022 – Programul sferturilor de finală, după două zile de pauză:

Croația – Brazilia, 9 decembrie, ora 17:00
Olanda – Argentina, 9 decembrie, ora 21:00

Maroc – Portugalia, 10 decembrie, ora 17:00
Anglia – Franța, 10 decembrie, ora 21:00

UPDATE 6.12.2022Portugalia a învins Elveția cu 6-1 și s-a calificat în sferturi. Cristiano Ronaldo a fost rezervă și înlocuitorul lui a marcat trei goluri.

UPDATE 6.12.2022 – Maroc – Spania 0-0 (3-0 d.l.d.), la Cupa Mondială. Africanii produc o surpriză uriașă se califică în „sferturi”.

UPDATE 6.12.2022 – Ultimele partide din optimile Campionatlui Mondial de Fotbal:

Ora 17.00: Maroc – Spania, comentator Dragoş Bocanaciu, TVR 1

Ora 21.00: Portugalia – Elveţia, comentator Emil Hossu-Longin, TVR 1

UPDATE 5.12.2022 Brazilia – Coreea de Sud 4-1. Sud-americanii s-au calificat după o confruntare spectaculoasă. În următorul meci, din sferturi, vor înfrunta naționala Croației.

UPDATE 5.12.2022 – Japonia – Croaţia 1-1 (2-4 d.p)

Croația s-a calificat în sferturile Campionatului Mondial de Fotbal, după meciul palpitant cu Japonia. Duelul a fost decis la lovituriile de departajare. La finalul timpului regulamentar scorul a fost egal: 1-1. Portarul Livakovic a repins trei lovituri.

UPDATE 5.12.2022 – Programul zilei la Campionatul Mondial de Fotbal:

Japonia – Croația, ora 17:00 TVR 1

Brazilia – Coreea de Sud, ora 21:00 TVR 1

UPDATE 4.12.2022 – Programul complet din sferturile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal:

Vineri 9 decembrie

Meciul 58: Japonia / Croația – Brazilia / Coreea de Sud (Education City Stadium – Doha, 17:00)
Meciul 57: Olanda – Argentina (Lusail Stadium – Al Daayen, 21:00)

Sâmbătă 10 decembrie

Meciul 60: Maroc / Spania – Portugalia / Elveția (Al Thumama Stadium – Doha, 17:00)
Meciul 59: Franța – Anglia (Al Bayt Stadium – Al Khor, 21:00)

Anglia și Franța s-au calificat fără emoții în sferturile Campionatului Mondial de Fotbal

UPDATE 4.12.2022 – Anglia și Franța se vor înfrunta în sferturile Campionatului Mondial de Fotbal.

UPDATE 4.12.2022Anglia a câștigat cu 3-0 partida cu Senegal. Harry Kane a marcat primul lui gol de la acest turneu final. Reprezentativa Albionului nu a încasat niciun cartonaș galben în această competiție.

UPDATE 4.12.2022 – Președintele Emmanuel Macron a oferit pronosticul exact înaintea meciului dintre Franța și Polonia și a nimerit chiar și marcatorii, scriu jurnaliștii de la Le Parisien.

UPDATE 4.12.2022Franța a câștigat cu 3-1 partida cu Polonia și s-a calificat în sferturile Campionatului Mondial de Fotbal. Oliver Giroud a devenit cel mai bun marcator din istoria naționalei.

UPDATE 4.12.2022 – Programul zilei la Campionatul Mondial de Fotbal:

Franța – Polonia, duminică, 4 decembrie, ora 17:00 TVR 1

Anglia – Senegal, duminică, 4 decembrie, ora 21:00 TVR 1

UPDATE 3.12.2022 – Rezultatele zilei la Campionatul Mondial de Fotbal:

Țările de Jos – SUA 3-1. „Portocala mecanică” este prima echipă calificată în sferturile de finală ale Cupei Mondiale.

Argentina – Australia 2-1. Lionel Messi a marcat un gol în meciul cu numărul 1.000 din carieră. Formația sud- americană s-a calificat în sferturi unde va înfrunta Olanda.

UPDATE 3.12.2022 – Programul zilei la Campionatul Mondial de Fotbal

Ora 17.00 – Țările de Jos – SUA (TVR 1)

Ora 21.00 – Argentina – Australia (TVR 1)

Campionatul Mondial de Fotbal. Care sunt meciurile din optimile de finală

UPDATE 2.12.2022 – Programul complet al optimilor de finală de la Campionatul Mondial de Fotbal:

Țările de Jos – Statele Unite ale Americii, 3 decembrie, ora 17:00
Argentina – Australia, 3 decembrie, ora 21:00

Franța – Polonia, 4 decembrie, ora 17:00
Anglia – Senegal, 4 decembrie, ora 21:00

Japonia – Croația, 5 decembrie, ora 17:00
Brazilia – Coreea de Sud, 5 decembrie, ora 21:00

Maroc – Spania, 6 decembrie, ora 17:00
Portugalia – Elveția, 6 decembrie, ora 21:00

UPDATE 2.12.2022 – Rezultatele zilei la Campionatul Mondial de Fotbal

Coreea de Sud – Portugalia 2-1

Ghana – Uruguay 0-2

Din Grupa H s-au calificat în optimi Portugalia și Coreea de Sud.

Camerun – Brazilia 1-0

Serbia – Elveția 2-3

Sin Grupa G s-au calificat în optimi Brazilia și Elveția

UPDATE 2.12.2022 – Programul zilei la Campionatul Mondial de Fotbal 2022.

Ora 17:00 – Ghana – Uruguay TVR 1

Ora 17:00 – Coreea de Sud – Portugalia TVR 2

Ora 21:00 – Camerun – Brazilia TVR1

Ora 21:00 – Serbia – Elveția TVR 2

Germania a spus „adio” Campionatului Mondial de Fotbal

UPDATE 1.12.2022 Bild îi critică dur pe jucătorii naționalei Germaniei care au terminat pe locul trei grupa de la turneul final.

„Cât de rușinos! Suntem eliminați. 4-2 în meciul cu Costa Rica, dar tot suntem eliminați pentru că Japonia a învins Spania. Pentru a doua oară la rând, Germania este eliminată din grupele Mondialului. Palmares amar: înfrângere rușinoasă cu Japonia, o remiză contra Spaniei și o victorie clară contra Costa Ricăi. E O RUȘINE!

După Rusia 2018 ne gândeam că nu se poate mai rău de atât. De azi știm că se poate. Între cele două Mondiale a fost Campionatul European de anul trecut, unde am fost eliminați în optimi, 0-2 contra Angliei.

Trei turnee la rând în care n-am reușit nimic. Lumea fotbalului obișnuia să tremure în fața noastră. Acum, Germania a ajuns un pitic al fotbalului”, a tunat Bild.

Meciul Costa Rica – Germania a fost primul din istoria Campionatului Mondial de Fotbal condus de o brigadă feminină.

UPDATE 1.12.2022 – Programul optimilor de finală ale Cupei Mondiale 2022:

3 decembrie

Olanda – SUA – ora 17:00, sâmbătă
Argentina – Australia – ora 21:00, sâmbătă

4 decembrie:

Franța – Polonia, ora 17:00, duminică
Anglia – Senegal – ora 21:00, duminică

5 decembrie:

Japonia – Croația
Câștigătoarea Grupei G – Locul doi din Grupa H

6 decembrie:

Maroc – Spania
Câștigătoarea Grupei H – Locul doi din Grupa G

UPDATE 1.12.2022 – Rezultatele zilei:

Costa Rica – Germania 2-4

Japonia – Spania 2-1

Clasamentul grupei arată în felul următor. 1. Japonia – 6 puncte, 2. Spania – 4 puncte, 3. Germania – 4 puncte, 4. Costa Rica – 3 puncte

Belgia – Croația 0-0

Canada – Maroc 1-2

Maroc și Croația sunt cele două formații din grupa F care s-au calificat în optimi.

„A fost ultimul meu meci ca antrenor al echipei naționale. Le-am spus la revedere jucătorilor și staff-ului”, a declarat la finalul duelului Roberto Martinez, selecționerul reprezentativei Belgiei.

Campionatul Mondial de Fotbal: Edi Iordănescu, impresionat de naționala Elveției

UPDATE 1.12.2022 –„Optimile” deja stabilite la Campionatul Mondial: Olanda – SUA, Argentina – Australia, Anglia – Senegal, Franța – Polonia.

UPDATE 1.12.2022 – Meciurile zilei la Campionatul Mondial de Fotbal

ora 17.00: Croaţia – Belgia, comentator: Dragoş Bocanaciu, TVR 1

ora 17.00: Canada – Maroc, comentator: Cristian Mîndru, TVR 2

ora 21.00: Costa Rica – Germania, comentator: Emil Hossu-Longin, TVR INFO

ora 21.00: Japonia – Spania, comentator: Narcis Şelaru, TVR 2

UPDATE 1.12.2022Edi Iordănescu a urmărit Elveția la meciul cu Brazilia de la Campionatul Mondial de Fotbal și a fost impresionat de viitoarea adversară din preliminariile Campionatului European.

„Au avut o organizare și o stăpânire de sine foarte bună în partida cu Brazilia. Mai mult, au gestionat foarte bine momentele de presiune ale Braziliei, dându-mi dovadă de caracter, putere și stăpână pe puterile ei”, a declarat Edi Iordănescu, în dialog cu trimisul special playsport.ro în Qatar.

UPDATE 30.11.2022 – Rezultatele zilei:

Arabia Saudită – Mexic 1-2

Polonia – Argentina 0-2

Echipele care s-au calificat în optimi din grupa C sunt Argentina și Polonia. Meciurile au fost dramatice.

Australia – Danemarca 1-0

Tunisia – Franța 1-0

S-au calificat în optimi Franța și Australia.

UPDATE 30.11.2022 -Programul zilei:

Ora 17:00 Australia – Danemarca (TVR 1)

Ora 17:00 Tunisia – Franța (TVR 2)

Ora 21:00 Polonia – Argentina (TVR 1)

Ora 21:00 Arabia Saudită – Mexic (TVR 2)

UPDATE 29.11.2022 – Rezultatele zilei:

Țara Galilor – Anglia 0-3

Iran – SUA 0-1

Ecuador – Senegal 1-2

Olanda – Qatar 2-0

Echipele calificate în optimi sunt Olanda și Senegal.

UPDATE 29.11.2022 -Programul zilei de la Campionatul Mondial de Fotbal:

Ora 17:00 Olanda – Qatar

Ora 17:00 Ecuador – Senegal

Ora 21:00 Țara Galilor – Anglia

Ora 21:00 Iran – SUA

UPDATE 28.11.2022 – Rezultatele zilei de la Campionatul Mondial de Fotbal

Portugalia – Uruguay 2-0, „dublă” Bruno Fernandes.

Brazilia a învins Elveția cu 1-0 și s-a calificat în optimi, în urma golului semnat de Casemiro. La această partidă au asistat și Răzvan Burleanu și selecționerul Edi Iordănescu.

Coreea de Sud- Ghana 2-3

Camerun – Serbia 3-3

UPDATE 28.11.2022 – Programul zilei de la Campionatul Mondial de Fotbal:

Ora 12:00 Camerun – Serbia

Ora 15:00 Coreea de Sud – Ghana

Ora 18:00 Brazilia – Elveția

Ora 21:00 Portugalia – Uruguay

UPDATE 27.11.2022. Rezultatele zilei la Campionatul Mondial de Fotbal:

Spania – Germania 1-1. Echipa lui Hansi Flick este ultimă în grupă, dar păstrează șanse de calificare.

Croația-Canada 4-1

Belgia – Maroc 0-2. Fanii echipei africane au sărbătorit succesul pe străzi, dar au făcut și scandal și s-au bătut cu polițiștii.

Japonia – Costa Rica 0-1

UPDATE 27.11.2022Selecționerul Braziliei a dezvăluit care este situația lui Neymar, accidentat în meciul cu Serbia.

UPDATE 27.11.2022 – Cum arată programul zilei de la Campionatul Mondial de Fotbal:

DUMINICĂ – 27 noiembrie

Ora 12:00 -Japonia – Costa Rica

Ora 15:00 – Belgia – Maroc

Ora 18:00 – Croația – Canada

Ora 21:00 – Spania – Germania

Franța, prima națională calificată în optimile Cupei Mondiale

UPDATE 26.11.2022 – Rezultatele zilei:

Argentina – Mexic 2-0. Lionel Messi a deschis scorul, iar „pumele” au urcat pe locul doi în grupă.

Tunisia – Australia 0-1

Polonia – Arabia Saudită 2-0

Franța – Danemarca 2-1. Kylian Mbappe a reușit dubla și și-a calificat echipa în optimi.

UPDATE 26.11.2022- Programul zilei la Campionatul Mondial

Ora 12.00: Tunisia – Australia

Ora 15.00: Polonia – Arabia Saudită

Ora 18.00: Franța – Danemarca

Ora 21.00: Argentina – Mexic

UPDATE 25.11.2022 – Neymar a părăsit în lacrimi meciul Brazilia – Serbia 2-0, după ce s-a accidentat. Medicii i-au spus că este vorba de o entorsă și i-au transmis că nu va mai putea să joace în partidele din grupă cu Elveția și Camerun.

UPDATE 25.11.2022 – Rezultatele zilei: 

Țara Galilor – Iran 0-2. Chesmi și Rezaeian au dat lovitura în minutele 90+8 și 90+1.

Qatar – Senegal 1-3

Olanda – Ecuador 1-1

Anglia – SUA 0-0

UPDATE 25.11.2022 – Programul zilei:

Ţara Galilor – Iran – ora 12.00

Qatar – Senegal – ora 15.00

Țările de Jos – Ecuador – ora 18.00

Anglia – SUA – ora 21.00

Toate partidele vor fi transmite pe TVR 1.

UPDATE 25.11.2022Lionel Messi este acuzat că are legături cu Mohammed bin Salman, controversatul șeic din Arabia Saudită. Starul argentinian a semnat acum șase luni un contract de 30 de milioane de euro. Cristiano Ronaldo a refuzat propunerea.

Brazilia  a făcut spectacol, Neymar s-a accidentat și a început să plângă

UPDATE 24.11.2022 – Rezultatele zilei de la Campionatul Mondial de Fotbal:

Brazilia – Serbia 2-0. Omul meciului a fost Richarlison, care a înscris două goluri frumoase. Al doilea este de pus în ramă. Neymar s-a accidentat și a părăsit terenul în lacrimi.

Portugalia – Ghana 3-2. Cristiano Ronaldo a deschis scorul din lovitură de la 11 metri și a devenit primul jucător care a marcat la cinci Campionate Mondiale.

Elveția- Camerun 1-0. Fostul dinamovist Collins Fai a fost titular și a acordat un interviu exclusiv pentru playsport.ro la finalul partidei.

Uruguay – Coreea de Sud 0-0

UPDATE 24.11.2022 – Astăzi sunt programate din nou patru meciuri care vor putea fi urmărite pe TVR 1:

Elveția – Camerun – Ora 12:00

Uruguay – Coreea de Sud – Ora 15:00

Portugalia – Ghana – Ora 18:00

Brazilia – Serbia – Ora 21:00

Germania, învinsă în primul meci de la Campionatul Mondial de Fotbal

UPDATE 23.11.2022 – Astăzi la Campionatul Mondial de Fotbal s-au înregistrat următoarele rezultate:

Mexic – Croația 0-0

Germania – Japonia 1-2

Spania – Costa Rica 7-0

Belgia – Canada 1-0

UPDATE 23.11.2022 – Jucătorii naționalei Germaniei au protestat într-un mod inedit împotriva faptului că nu au fost lăsați să poarte banderola „One Love” și au apărut cu mâna la gură la poza care s-a făcut înainte de startul duelului cu Japonia.

UPDATE 23.11.2022 – Programul zilei de la CM Qatar 2022:
Maroc – Croația, ora 12:00
Germania – Japonia, ora 15:00
Spania – Costa Rica, ora 18:00
Belgia – Canada, ora 21:00

UPDATE 22.11.2022Paige Spiranac a dezvăluit cu ce echipă ține la acest Campionat Mondial de Fotbal.

UPDATE 22.11.2022 – În celelalte două partide din ziua a treia s-au înregistrat următoarele rezultate: Mexic – Polonia 0-0, Franța – Australia 4-1.

UPDATE 22.11.2022 – Partida Danemarca – Tunisia s-a terminat 0-0. Aïssa Laïdouni, fost jucător la FC Voluntari, a fost titular în formația africană.

UPDATE 22.11.2022Argentina a pierdut surprinzător partida cu Arabia Saudită. Lionel Messi a deschis scorul, dar „pumele” au fost învinse cu 2-1. Presa a reacționat violent și i-a criticat pe jucători.

UPDATE 22.11.2022 – Campionatul Mondial de Fotbal 2022, programul zilei:

Ora 12:00 Argentina – Arabia Saudită

Ora 15:00 Danemarca – Tunisia

Ora 18:00 Mexic – Polonia

Ora 21:00 Franța – Australia

UPDATE 21.11.2022Anglia a făcut spectacol în primul meci din Grupa B de la Campionatul Mondial și a câștigat cu 6-2, duelul cu Iran. În celelalte partide ale zilei cu numărul doi  s-au înregistrat următoarele rezultate: Senegal – Olanda 0-2  și SUA – Țara Galilor 1-1.

UPDATE 21.11.2022 – Enner Valencia a fost eroul primei zile de la Campionatul Mondial de Fotbal 2022, după ce a marcat două goluri în meciul Qatar – Ecuador 0-2. A fost un prilej pentru jurnaliștii din Europa să amintească prin ce aventură a trecut după ce nu a plătit pensia alimentară pentru fiicele sale.

Instanța a decis să fie arestat, iar polițiștii au vrut să pună în aplicare mandatul chiar înaintea unei partide cu Chile din preliminariile Cupei Mondiale din Rusia. În ultimele minute, Valencia a mimat o accidentare foarte gravă, iar polițiștii au alergat să-i aducă targa. A ajuns la spital cu masca pe față și a obținut o amânare, timp în care și-a achitat datoriile și a scăpat de toate problemele.

UPDATE 21.11.2022 – Trei premiere după partida de deschidere de la Campionatul Mondial de Fotbal 2022:
1. Singurul meci de debut în care primul gol s-a marcat din lovitură de la 11 metri.
2. Gazdele au reușit doar cinci șuturi și la nicio altă echipă nu a mai avut așa o statistică slabă.
3. Qatar este prima țară gazdă care a pierdut la debut.

UPDATE 21.11.2022 – Luni sunt programate trei partide la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar. Programul este următorul:

ora 15.00: Anglia – Iran, comentator: Emil Hossu-Longin, TVR 1

ora 18.00: Senegal – Ţările de Jos, comentator: Dragoş Bocanaciu, TVR 1

ora 21.00: SUA – Ţara Galilor, comentatori: Cristian Mîndru şi Narcis Şelaru, TVR 1

UPDATE 20.11.2022 – Campionatul Mondial de Fotbal a avut o festivitate de deschidere grandioasă. În primul meci al turneului naționala din Qatar a fost învinsă cu 2-0 de Ecuador. Atmosfera din jurul stadionului a fost spectaculoasă și a arătat o bună parte din luxul în care trăiesc mulți dintre oamenii din această țară.

UPDATE 20.11.2022Fotografia în care Lionel Messi și Cristiano Ronaldo șah joacă șah a ajuns pe locul trei în topul Instagram cu peste 31,6 milioane de aprecieri. Pe primul loc este o fotografie cu un ou.

UPDATE 20.11.2022 – Este oficial! Karim Benzema nu va juca niciun meci la Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Atacantul naționalei Franței s-a accidentat la un antrenament și a părăsit terenul în lacrimi. Primele date vorbeau despre faptul că Benzema nu va putea să joace în primul duel, cu Australia. Medicii i-au dat însă vestea prostă și atacantul a plecat din Qatar.

„Nu, nu-l voi înlocui pe Karim Benzema. De ce? Pentru că așa am decis. Din păcate, examinările au confirmat că este o leziune destul de gravă. E o lovitură pentru noi, Karim ne-ar fi ajutat mult. Dar, din păcate, la antrenamente se pot întâmpla astfel de accidentări”, a spus selecționerul naționalei Franței, Didier Deschamps, citat de Mundo Deportivo.

UPDATE 19.11.2022 – Campionatul Mondial de Fotbal 2022 se defășoară într-o atmosferă tensionată, după ce gazdele au fost acuzate că respectă drepturile omului. Președintele FIFA a vorbit într-o conferință de presă despre aceste controverse.

„Astăzi, eu sunt qatarian, astăzi mă simt arab, astăzi mă simt african, astăzi mă simt gay, astăzi mă simt handicapat, astăzi mă simt muncitor migrant. Acest lucru mă face să mă întorc la propria mea poveste, pentru că sunt fiul unor muncitori migranţi, Ştiu ce înseamnă să fii discriminat, hărţuit, în calitate de străin. Copil fiind, am fost discriminat în Elveţia pentru că eram roşcat şi aveam pistrui, eram italian, vorbeam prost germană”, a declarat Gianni Infantino.

UPDATE 18.11.2022 – Jurnaliștii de la cotidianul AS au dus o muncă titanică și au aflat contractele selecționerilor de la acest Campionat Mondial. Pe primul loc se află germanul Hansi Flick, dar ceea ce surprinde este contracul mic pe care îl are Luis Enrique.

Campionatul Mondial de Fotbal 2022: salariile celor 32 de selecționeri

1. Hansi Flick (Germania) – 6,5 milioane €
2. Gareth Southgate (Anglia) – 5,8 milioane €
3. Didier Deschamps (Franța) – 3,8 milioane €
4. Tite (Brazilia) – 3,6 milioane €
5-6. Louis Van Gaal (Olanda) – 2,9 milioane €
5-6. Gerardo Martino (Mexic) – 2,9 milioane €
7. Lionel Scaloni (Argentina) – 2,6 milioane €
8. Felix Sanchez Bas (Qatar) – 2,4 milioane €
9. Fernando Santos (Portugalia) – 2,25 milioane €
10. Murat Yakin (Elveția) – 1,6 milioane €
11-12. Paulo Bento (Coreea de Sud) – 1,3 milioane €
11-12. Graham Arnold (Australia) – 1,3 milioane €
13. Gregg Berhalter (SUA) – 1,25 milioane €
14. Roberto Martinez (Belgia) – 1,2 milioane €
15. Luis Enrique (Spania) – 1,15 milioane €
16-17. Herve Renard (Arabia Saudită) – 1,1 milioane €
16-17. Kasper Hjulmand (Danemarca) – 1,1 milioane €
18-19. Carlo Queiroz (Iran) – 1 milion €
18-19. Hajime Moriyasu (Japonia) – 1 milion €
20. Walid Regragui (Maroc) – 920.000 €
21. Diego Alonso (Uruguay) – 860.000 €
22. Gustavo Alfaro (Ecuador) – 770.000 €
23. Dragan Stojkovic (Serbia) – 650.000 €
24. Zlatko Dalic (Croația) – 550.000 €
25. Czesław Michniewicz (Polonia) – 500.000 €
26. John Pastor (Canada) – 480.000 €
27. Otto Addo (Ghana) – 400.000 €
28. Robert Page (Țara Galilor) – 380.000 €
29. Luis Fernando (Costa Rica) – 350.000 €
30. Rigobert Song (Camerun) – 340.000 €
31. Aliou Cisse (Senegal) – 310.000 €
32. Jalel Kadri (Tunisia) – 130.000 €

UPDATE 17.11.2022 Justin Gafiuc este primul jurnalist român care a ajuns în Qatar. Ziaristul playsport.ro va transmite zilnic mai multe materiale de la Campionatul Mondial de Fotbal 2022.

UPDATE 17.11.2022 – Bayern Munchen este clubul care are cei mai mulți jucători convocați la Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Gruparea bavareză are 17 fotbaliști în Qatar care vor juca pentru opt echipe naționale. Pe locul doi se află Manchester City și FC Barcelona, cu 16 jucători.

UPDATE 17.11.2022 – Doar patru jucători au fost convocați și vor juca pentru a cincea oară la un Campionat Mondial de Fotbal: Lionel Messi (Argentina, 35 de ani), Cristiano Ronaldo (Portugalia, 37 de ani), Andres Guardado (36 de ani, Mexic) și Guillermo Ochoa (37 de ani, Mexic).

UPDATE 16.11.2022 – Campionatul Mondial începe pe data de 20 noiembrie și agenția EFE a făcut o analiză spectaculoasă asupra a ceea ce înseamnă acest turneu final. Cifrele și concluziile sunt spectaculoase.

Cele mai multe titluri: Brazilia (5)
Cele mai multe participări la turneele finale: Brazilia (21)
Cele mai multe finale disputate: Germania (8 – patru câştigate, patru pierdute)
Cele mai multe finale consecutive: 3 – Germania (1982, 1986, 1990) şi Brazilia (1994, 1998, 2002)
Cele mai multe finale disputate fără victorie: 3 – Olanda (1974, 1978, 2010)
Cele mai multe meciuri disputate: Germania şi Brazilia, câte 109
Cele mai puţine partide disputate: Indonezia (1)
Selecţionata cu cele mai multe victorii: Brazilia (73)
Selecţionata cu cele mai multe înfrângeri: Mexic (27)
Selecţionata cu cele mai multe meciuri terminate la egalitate: Anglia şi Italia, câte 21
Selecţionata cu cele mai multe partide fără victorie: Honduras (9)
Selecţionata cu cele mai multe goluri marcate: Brazilia (229)
Selecţionata cu cele mai multe goluri la un turneu final: Ungaria (27, în 1954)
Campioane en titre eliminate în prima fază: Italia în 1950, Brazilia în 1966, Franţa în 2002, Italia în 2010, Spania în 2014, Germania în 2018
Cea mai categorică victorie la un turneu final: Ungaria – El Salvador 10-1, la ediţia din 1982
Partida cu cele mai multe goluri (12): Australia – Elveţia 7-5, în 1954
Selecţionatele cu cele mai puţine goluri marcat (0): Canada, China, Indonezia, Trinidad-Tobago şi RD Congo
Selecţionata cu cele mai multe victorii consecutive: Brazilia (11), la ediţiile din 2002 şi 2006
Cele mai multe partide consecutive fără înfrângere: Brazilia (13)
Cele mai multe înfrângeri consecutive: Mexic (9)
Cele mai multe partide fără victorie: Bulgaria (17)
Cele mai multe meciuri egale consecutive: Belgia (5)
Campioana cu cele mai multe goluri marcat: Germania (25)
Campioana cu cele mai puţine goluri marcate: Spania (8)
Campioana cu cele mai puţine goluri primite: 2 – Franţa în 1998, Italia în 2006 şi Spania în 2020
Primul gol marcat la Cupa Mondială: francezul Lucien Laurent, în meciul Franţa – Mexic 4-1, pe 13 iulie 1930
Primul hat-trick: americanul Bert Patenaude, la meciul SUA – Paraguay 3-0, pe 17 iulie 1930
Prima eliminare: peruanul Placido Galindo, în minutul 70 al meciului România – Peru, pe 14 iulie 1930
Primul penalty înscris: Mexicanul Manuel Rosas, în meciul Mexic – Argentina, pe 19 iulie 1930
Primul meci cu prelungiri: Anglia – Franţa (3-2, 1-1, 1-1), pe 27 mai 1934
Primul meci cu lovituri de departajare: Germania – Franţa (3-3, 1-1, 1-1, 5-4 la penalty-uri), pe 8 iulie 1982
Prima eliminare a unui portar: Gianluca Pagliuca la meciul Italia – Norvegia, pe 23 iunie 1994
Primul Gol de Aur: Laurent Blanc în meciul Franţa – Paraguay, pe 28 iunie 1998
Primul gol confirmat cu ajutorul tehnologiei: Karim Benzema în meciul Franţa – Honduras, pe 15 iunie 2014
Cupa Mondială cu cei mai mulţi spectatori: SUA 1994, cu 3.587.538 de spectatori la 52 de meciuri
Meciul cu cel mai mare număr de spectatori: Uruguay – Brazilia, 173.850 de spectatori pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, pe 16 iulie 1950
Selecţionerul cu cele mai multe titluri: Vittorio Pozzo, dublu campion mondial cu Italia, în 1934 şi 1938
Cel mai bun marcator la un turneu final de Cupă Mondială: Just Fontaine (Franţa), 13 goluri la ediţia din Suedia 1958
Cele mai multe meciuri marcate într-un singur meci: rusul Oleg Salenko, cinci împotriva Camerunului, în 1994
Golgheterul istoric al Cupei Mondiale: germanul Miroslav Klose, cu 16 goluri (5 în 2002, 5 în 2006, 4 în 2010, 2 în 2014)
Cel mai rapid gol la Cupa Mondială: turcul Hakan Şukur, după 11 secunde în meciul Turcia – Coreea de Sud, la ediţia 2002
Cel mai rapid gol al unei rezerve: Uruguayanul Richard Morales, la 16 secunde după intrarea pe teren la meciul cu Senegal, la ediţia 2002
Cel mai rapid gol într-o finală de Cupă Mondială: Olandezul Johan Neeskens împotriva Germaniei de Vest, după un minut şi 27 de secunde, la ediţia 1974
Cel mai tardiv gol într-o finală: Englezul Geoff Hurst împotriva Germaniei de Vest, în minutul 120, la ediţia 1966
Cea mai rapidă dublă: germanul Toni Kroos împotriva Braziliei, în 69 de secunde, la CM 2014
Jucătorii cu cele mai multe participări la Cupa Mondială: 5 – mexicanii Antonio Carbajal (1950, 1954, 1958, 1962, 1966), Rafa Marquez (2002, 2006, 2010, 2014, 2018) şi germanul Lothar Matthaus (1982, 1986, 1990, 1994, 1998)
Jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate la Cupa Mondială: 25 – germanul Lothar Matthaeus
Jucătorul cu cele mai multe minute jucate: italianul Paolo Maldini, cu 2.217 de minute
Cel mai tânăr jucător care a evoluat la Cupa Mondială: Nigerianul Norman Whiteside, la 17 ani şi 41 de zile, împotriva Iugoslaviei, pe 17 iunie 1982
Cel mai vârstnic jucător care a evoluat al Cupa Mondială: egipteanul Essam El Hadary, la 45 de ani şi 161 de zile, împotriva Coreei de Sud, pe 26 iunie 2018
Cel mai tânăr jucător care a evoluat într-o finală: brazilianul Pele, la 17 ani şi 249 de zile, împotriva Suediei, la ediţia din 1958
Cel mai vârstnic jucător care a evoluat într-o finală: italianul Dino Zoff, la 40 de ani şi 133 de zile, împotriva Germaniei, la ediţia din 1982
Portarii cu cele mai multe meciuri fără gol primit: 10 – englezul Peter Shilton şi francezul Fabien Barthez
Portarul cu cele mai multe minute fără gol primit: italianul Walter Zenga, 517 minute, la ediţia din 1990
Selecţionată eliminată fără să primească gol: Elveţia, la ediţia 2006
Căpitanul cu cele mai multe partide jucate: argentinianul Diego Armando Maradona, 16 meciuri (1986, 1990, 1994)
Campioni mondiali ca jucător şi antrenor: Mario Zagallo (Brazilia) – jucător 1858/1962, antrenor 1970, Franz Beckenbauer (Germania) – jucător 1974, antrenor 1990, Didier Deschamps (Franţa) – jucător 1998, antrenor 2018
Selecţionerul cu cele mai multe partide la Cupa Mondială: 25 – germanul Helmut Schoen (6 în 1966, 6 în 1970, 7 în 1974 şi 6 în 1978)
Selecţionerul cu cele mai multe turnee finale: 6 – brazilianul Carlos Alberto Parreira (1982, 1990, 1994, 1998, 2006, 2010)
Cel mai tânăr selecţioner: italianul Felipe Pascucci, cu naţionala Argentinei, la 26 de ani şi 337 de zile, la ediţia din 1934
Cel mai vârstnic selecţioner: germanul Otto Rehhagel, cu naţionala Greciei, la 71 de ani şi 317 zile, la ediţia din 2010

UPDATE 16.11.2022Marca anunță că Shakira nu va cânta la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal, programată pe 20 noiembrie. Jurnaliștii susțin că artista este în continuare foarte afectată de despărțirea cu Gerard Pique.

Clasamentul echipelor de la Campionatul Mondial de Fotbal, după media de vârstă (de la cea mai mare la cea mai mică)

1.Iran – 28,9 ani
2.Mexic – 28,5 ani
3.Argentina, Brazilia – 27,9 ani
5.Tunisia, Uruguay, Belgia și Japonia – 27,8 ani
9.Coreea de Sud – 27,7 ani
10.Australia – 27,5 ani
11.Croația – 27,4 ani
12.Arabia Saudită – 27,3 ani
13.Danemarca și Costa Rica – 27,2 ani
15.Polonia și Elveția – 27 ani
17.Qatar și Canada – 26,9 ani
19.Portugalia și Serbia – 26,8 ani
21.Germania și Franța – 26,7 ani
23.Olanda – 26,6 ani
24.Anglia – 26,4 ani
25.Camerun, Senegal și Maroc – 26,3 ani
28.Țara Galilor – 26,3 ani
29.Spania și Ecuador – 25,6 ani
31.SUA – 25,2 ani
32.Ghana – 24,7 ani

Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Programul complet pe zile și ore

UPDATE 16.11.2022 – Campionatul Mondial Qatar 2022 va fi difuzat în România de posturile de televiziune TVR 1 și TVR 2. Programul este următorul:

DUMINICĂ – 20 noiembrie

Ora 18:00 Qatar – Ecuador

LUNI – 21 noiembrie

Ora 15:00 Anglia – Iran

Ora 18:00 Senegal – Olanda

Ora 21:00 SUA – Țara Galilor

MARȚI – 22 noiembrie

Ora 12:00 Argentina – Arabia Saudită

Ora 15:00 Danemarca – Tunisia

Ora 18:00 Mexic – Polonia

Ora 21:00 Franța – Australia

MIERCURI – 23 noiembrie

Ora 12:00 Maroc – Croația

Ora 15:00 Germania – Japonia

Ora 18:00 Spania – Costa Rica

Ora 21:00 Belgia – Canada

JOI – 24 noiembrie

Ora 12:00 Elveția – Camerun

Ora 15:00 Uruguay – Coreea de Sud

Ora 18:00 Portugalia – Ghana

Ora 21:00 Brazilia – Serbia

VINERI – 25 noiembrie

Ora 12:00 Țara Galilor – Iran

Ora 15:00 Qatar – Senegal

Ora 18:00 Olanda – Ecuador

Ora 21:00 Anglia – SUA

SÂMBĂTĂ – 26 noiembrie

Ora 12:00 Tunisia – Australia

Ora 15:00 Polonia – Arabia Saudită

Ora 18:00 Franța – Danemarca

Ora 21:00 Argentina – Mexic

DUMINICĂ – 27 noiembrie

Ora 12:00 Japonia – Costa Rica

Ora 15:00 Belgia – Maroc

Ora 18:00 Croația – Canada

Ora 21:00 Spania – Germania

LUNI – 28 noiembrie

Ora 12:00 Camerun – Serbia

Ora 15:00 Coreea de Sud – Ghana

Ora 18:00 Brazilia – Elveția

Ora 21:00 Portugalia – Uruguay

MARȚI – 29 noiembrie

Ora 17:00 Olanda – Qatar

Ora 17:00 Ecuador – Senegal

Ora 21:00 Țara Galilor – Anglia

Ora 21:00 Iran – SUA

MIERCURI – 30 noiembrie

Ora 17:00 Australia – Danemarca

Ora 17:00 Tunisia – Franța

Ora 21:00 Polonia – Argentina

Ora 21:00 Arabia Saudită – Mexic

JOI – 1 decembrie

Ora 17:00 Croația – Belgia

Ora 17:00 Canada – Maroc

Ora 21:00 Costa Rica – Germania

Ora 21:00 Japonia – Spania

VINERI – 2 decembrie

Ora 17:00 Ghana – Uruguay

Ora 17:00 Coreea de Sud – Portugalia

Ora 21:00 Camerun – Brazilia

Ora 21:00 Serbia – Elveția

SÂMBĂTĂ – 3 decembrie

Ora 17:00 1A – 2B

Ora 21:00 1C – 2D

DUMINICĂ – 4 decembrie

Ora 17:00 1D – 2C

Ora 21:00 1B – 2A

LUNI – 5 decembrie

Ora 17:00 1E – 2F

Ora 21:00 1G – 2H

MARȚI – 6 decembrie

Ora 17:00 1F – 2E

Ora 21:00 1H – 2G

VINERI – 9 decembrie

Ora 17:00 W53 – W54

Ora 21:00 W49 – W50

SÂMBĂTĂ – 10 decembrie

Ora 17:00 W55 – W56

Ora 21:00 W51 – W52

MARȚI – 13 decembrie

Ora 21:00 W57 – W58

MIERCURI – 14 decembrie

Ora 21:00 W59 – W60

SÂMBĂTĂ – 17 decembrie

Ora 17:00 L61 – L62

DUMINICĂ – 18 decembrie

Ora 17:00 W61 – W62

UPDATE 16.11.2022 – Sunt tot mai mulți jucători importanți care vor rata Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Jurnaliștii de la The Mirror au alcătuit chiar o echipă cu numele cele mai importante care nu vor ajunge în Qatar.

Portar – Wollacott (Ghana)
Fundași – Reece James (Anglia), Yuta Nakayama (Japonia), Presnel Kimpembe (Franța), Ben Chilwell (Anglia)
Mijlocași – Paul Pogba (Franța), N’Golo Kante (Franța), Giorginio Wijnaldum (Olanda)
Atacanți – Sadio Mane (Senegal), Diogo Jota (Portugalia), Timo Werner (Germania)

UPDATE 15.11.2022 – Lotul Portugaliei care va participa la Campionatul Mondial s-a reunit, iar din imaginile din vestiar s-a văzut tensiunea între doi jucători importanți din echipă. Bruno Fernandes i-a reproșat lui Cristiano Ronaldo declarațiile în care i-a criticat pe antrenorul Erik ten Hag, dar și pe conducătorii lui Manchester United.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Portugal (@portugal)

UPDATE 15.11.2022 – S-a aflat prețul corect al stadioanelor care vor găzdui partide de la Campionatul Mondial de Fotbal 2022.

Costurile arenelor care vor fi folosite pentru Cupa Mondială:

Ahmad Bin Ali Stadium – 360 de milioane de euro
Al Bayt Stadium – 847 de milioane de euro
Al Janoub Stadium – 656 de milioane de euro
Al Thumama Stadium – 342 de milioane de euro
Education City Stadium – 700 de milioane de euro
Khalifa International Stadium – 374 de milioane de euro (costuri de modernizare)
Lusail Stadium – 767 de milioane de euro
974 Stadium – a fost construit folosind materiale reciclate, costurile nu sunt cunoscute.

Pentru ca stadioanele să nu rămână abandonate, aşa cum s-a întâmplat cu cele din Rusia, Brazilia și Africa de Sud Qatarul a conceput un plan amplu prin care aceste arene vor fi transformate, după terminarea competiției, în locuinţe, magazine, şcoli, cafenele, facilităţi sportive şi clinici medicale.

UPDATE 14.11.2022 – Presnel Kimpembe a anunțat că nu va face parte din lotul Franței de la Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Fundașul lui PSG a avut de înfruntat mai multe accidentări în ultimele luni și a avut din nou probleme la ultimul meci din campionat. Este al patrulea jucător important pe care Didier Deschamps nu se poate baza la turneul din Qatar, după Paul Pogba, Raphael Varane și N’Golo Kante.

UPDATE 13.11.2022 – Fahad Al-Muwallad, atacantul Arabiei Saudite, a fost exclus din lotul pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Jucătorul a fost depistat pozitiv la un test anti-doping de acum șapte luni și oficialii federației au decis să nu riște pentru că procesul de la TAS nu a fost finalizat.

UPDATE 12.11.2022– Selecționerul naționalei Argentinei nu s-a grăbit să anunțe lotul pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Echipa lui Lionel Scaloni va debuta la turneul final pe 22 noiembrie, când va înfrunta Arabia Saudită.

LOTUL ARGENTINEI PENTRU MONDIALUL DIN QATAR
Iată cum arată lista celor 26 de jucători cu care Argentina atacă primul trofeu mondial după o pauză de 36 de ani:
Portari: Emiliano Martinez (Aston Villa), Geronimo Rulli (Villarreal), Franco Armani (River Plate);
Fundași: Nahuel Molina (Atletico Madrid), Gonzalo Montiel (Sevilla), Cristian Romero (Tottenham), German Pezzella (Real Betis), Nicolas Otamendi (Benfica), Lisandro Martinez (Manchester United), Marcos Acuna (Sevilla), Nicolas Tagliafico (Lyon), Juan Foyth (Villarreal);
Mijlocași: Rodrigo De Paul (Atletico Madrid), Leandro Paredes (Juventus), Alexis Mac Allister (Brighton), Guido Rodriguez (Real Betis), Papu Gomez (Sevilla), Enzo Fernandez (Benfica), Exequiel Palacios (Bayer Leverkusen);
Atacanți: Angel Di Maria (Juventus), Lautaro Martinez (Inter Milan), Julian Alvarez (Manchester City), Nicolas Gonzalez (Fiorentina), Joaquin Correa (Inter Milan), Paulo Dybala (AS Roma), Lionel Messi (PSG).

UPDATE 10.11.2022 – Campionatul Mondial de Fotbal 2022 începe pe data de 20 noiembrie, iar cei mai mulți selecționeri au anunțat deja loturile pentru acest turneu final.

Grupa A (Qatar, Senegal, Țările de Jos și Ecuador)

Qatar (Felix Sanchez) – 30 de jucători (4 dintre ei vor fi lăsați acasă)
Portari: Saad Al Sheeb (Al-Sadd), Meshaal Barsham (Al-Sadd), Yousef Hassan (Al-Gharafa), Salah Zakaria (Al-Duhail);
Fundași: Abdelkarim Hassan (Al-Sadd), Boualem Khoukhi (Al-Sadd), Ró-Ró (Al-Sadd), Tarek Salman (Al-Sadd), Bassam Al-Rawi (Al-Duhail), Musab Kheder (Al- Sadd), Homam Ahmed (Al-Gharafa), Mohammed Emad (Al-Wakrah), Jassem Gaber (Al-Arabi);
Mijlocași: Karim Boudiaf (Al-Duhail), Abdulaziz Hatem (Al-Rayyan), Ali Assadalla (Al-Sadd), Mohammed Waad (Al-Sadd), Abdelrahman Moustafa (Al-Duhail), Osama Al-Tairi (Al-Rayyan) ), Ahmed Fadhel (Al-Wakrah), Mostafa Tarek (Al-Sadd);
Atacanți: Hassan Al-Haydos (Al-Sadd), Akram Afif (Al-Sadd), Almoez Ali (Al-Duhail), Ismaeel Mohammad (Al-Duhail), Mohammed Muntari (Al-Duhail), Ahmed Alaaeldin (Al-Gharafa) ), Yusuf Abdurisag (Al-Sadd), Khalid Muneer (Al-Wakrah), Naif Al-Hadhrami (Al-Rayyan);

Senegal (Aliou Cisse)
nu există o dată fixă pentru anunțarea lotului final

Țările de Jos (Louis Van Gaal)
lotul final va fi anunțat pe 11 noiembrie

Ecuador (Gustavo Alfavro)
nu există o dată fixă pentru anunțarea lotului final

GRUPA B (ANGLIA, ȚARA GALILOR, SUA ȘI IRAN)
Anglia (Gareth Southgate)
lotul final va fi anunțat pe 10 noiembrie

Țara Galilor (Rob Page) – 26 de jucători
Portari: Wayne Hennessey (Nottingham Forest), Danny Ward (Leicester City), Adam Davies (Sheffield United).
Fundași: Ben Davies (Tottenham) Ben Cabango (Swansea City), Tom Lockyer (Luton Town), Joe Rodon (Rennes), Chris Mepham (Bournemouth), Ethan Ampadu (Spezia), Chris Gunter (AFC Wimbledon), Neco Williams (Nottingham Forest), Connor Roberts (Burnley).
Mijlocași: Sorba Thomas (Huddersfield), Joe Allen (Swansea City), Matthew Smith (MK Dons), Dylan Levitt (Dundee Utd), Harry Wilson (Fulham), Joe Morrell (Portsmouth), Jonny Williams (Swindon Town), Aaron Ramsey (Nice), Rubin Colwill (Cardiff City).
Atacanți: Gareth Bale (Los Angeles FC), Kieffer Moore (Bournemouth), Mark Harris (Cardiff City), Brennan Johnson (Nottingham Forest), Dan James (Fulham)

SUA (Gregg Berhalter) – 26 de jucători
Portari: Ethan Horvath (Luton Town), Sean Johnson (New York City FC), Matt Turner (Arsenal)
Fundași: Cameron Carter-Vickers (Celtic), Sergino Dest (AC Milan), Aaron Long (New York Red Bulls), Shaq Moore (Nashville SC), Tim Ream (Fulham), Antonee Robinson (Fulham), Joe Scally (Borussia Mönchengladbach), DeAndre Yedlin (Inter Miami), Walker Zimmerman (Nashville SC)
Mijlocași: Brenden Aaronson (Leeds United), Kellyn Acosta (Los Angeles FC), Tyler Adams (Leeds United), Luca de ka Torre (Celta de Vigo), Weston McKennie (Juventus), Yunus Musah (Valencia), Cristian Roldan (Seattle Sounders)
Atacanți: Jesus Ferreira (FC Dallas), Jordan Morris (Seattle Sounders), Christian Pulisic (Chelsea), Gio Reyna (Borussia Dortmund), Josh Sargent (Norwich City), Tim Weah (Lille), Haji Wright (Antalyaspor)

Iran (Carlos Queiroz) – 30 de jucători (4 dintre ei vor fi lăsați acasă)
Portar : Alireza Beiranvand (Persepolis), Amir Abedzadeh (Ponferradina), Hossein Hosseini (Esteghlal), Mohammad Reza Akhbari (Tractor), Payam Niazmand (Sepahan);
Fundași: Ehsan Hajsafi (AEK Atena), Morteza Pouraliganji (Persepolis), Ramin Rezaeian (Sepahan), Milad Mohammadi (AEK Atena), Hossein Kanaanizadegan (Al-Ahli), Shojae Khalilzadeh (Al-Ahli), Sadegamo Moharrami (Zagreb) Rouzbeh Cheshmi (Esteghlal), Majid Hosseini (Kayserispor), Omid Noorafkan (Sepahan), Abolfazl Jalali (Esteghlal), Saman Fallah (Paykan);
Mijlocași: Vahid Amiri (Persepolis), Alireza Jahanbakhsh (Feyenoord), Omid Ebrahimi (Al-Wakraha), Saeid Ezatolahi (Vejle), Mehdi Torabi (Persepolis), Saman Ghoddos (Brentford), Ali Gholizadeh (Charleroabouri), Ahmadoli Al-Amadoli ), Ali Karimi (Kayserispor), Milad Sarlak (Persepolis);
Atacanți: Karim Ansarifard (Omonia), Sardar Azmoun (Bayer Leverkusen), Mehdi Taremi (Porto);

GRUPA C (ARGENTINA, MEXIC, POLONIA ȘI ARABIA SAUDITĂ)
Argentina (Lionel Scaloni)
nu există o dată fixă pentru anunțarea lotului final
Mexic (Gerard Martino) – 31 de jucători (5 dintre ei vor fi lăsați acasă)
Portari: Guillermo Ochoa (America), Alfredo Talavera (Juárez), Rodolfo Cota (León);
Fundași: Héctor Moreno (Monterrey), Jesús Gallardo (Monterrey), Néstor Araujo (America), César Montes (Monterrey), Jorge Sánchez (Ajax), Gerardo Arteaga (Genk), Jesús Angulo (UANL), Kevin Álvarez (Pachuca), Johan Vásquez (Cremonese);
Mijlocași: Andrés Guardado (Betis), Héctor Herrera (Dynamo Houston ), Jesús Corona (Sevilla), Edson Álvarez (Ajax), Orbelín Pineda (AEK Atena), Uriel Antuna (Cruz Azul), Érick Gutiérrez (PSV Eindhoven), Carlos Rodríguez (Cruz Azul), Roberto Alvarado (Guadalajara), Luis Romo (Monterrey), Diego Lainez (Sporting Braga), Alexis Vega (Guadalajara), Érick Sánchez (Pachuca), Luis Chávez (Pachuca);
Atacanți: Raúl Jiménez (Wolvehampton Wanderers), Hirving Lozano (Napoli), Henry Martín (America), Rogelio Funes Mori (Monterrey), Santiago Giménez (Feyenoord);

Polonia (Czesław Michniewicz)
lotul final va fi anunțat pe 10 noiembrie

Arabia Saudită (Herve Renard)
nu există o dată fixă pentru anunțarea lotului final

GRUPA D (FRANȚA, AUSTRALIA, DANEMARCA ȘI TUNISIA)
Franța (Didier Deschamps) – 25 de jucători
Portari: Alphonse Areola (West Ham), Hugo Lloris (Tottenham), Steve Mandanda (Rennes)
Fundași: Lucas Hernandez (Bayern Munchen), Théo Hernandez (AC Milan), Presnel Kimpembe (PSG), Ibrahima Konaté (Liverpool), Jules Koundé (FC Barcelona), Benjamin Pavard (Bayern Munchen), William Saliba (Arsenal), Dayot Upamecano (Bayern Munchen), Raphaël Varane (Manchester United)
Mijlocași: Eduardo Camavinga (Real Madrid), Youssouf Fofana (Monaco), Mattéo Guendouzi (OM), Adrien Rabiot (Juventus), Aurélien Tchouaméni (Real Madrid), Jordan Veretout (OM)
Atacanți: Karim Benzema (Real Madrid), Kingsley Coman (Bayern Munich), Ousmane Dembélé (FC Barcelona), Olivier Giroud (AC Milan), Antoine Griezmann (Atlético de Madrid), Kylian Mbappe (PSG), Christopher Nkunku (Leipzig)

Australia (Graham Arnold) – 26 de jucători
Portari: Matt Ryan (Copenhaga), Andrew Redmayne (Sydney FC), Danny Vukovic (Central Coast Mariners)
Fundași: Nathaniel Atkinson (Hearts), Joel King (OB), Aziz Behich (Dundee), Kye Rowles (Hearts), Milos Degenek (Columbus Crew), Harry Souttar (Stoke City), Thomas Deng (Albirex Nigata), Bailey Wright (Sunderland). ), Fran Karacic (Brescia)
Mijlocași: Keanu Baccus (St. Mirren), Jackson Irvine (St. Pauli), Cam Devlin (Hearts), Riley McGree (Middlesbrough), Ajdin Hrustic (Verona), Aaron Mooy (Celtic)
Atacanți: Martin Boyle (Hibernian), Garang Kuol (Central Coast Mariners), Jason Cummings (Central Coast Mariners), Matthew Leckie (Melbourne City), Mitch Duke (Okyama), Awer Mabil (Cadiz), Craig Goodwin (Adelaide United) , Jamie MacLaren (Melbourne City)

Danemarca (Kasper Hjulmand) – 21 de jucători (ultimii 5 urmează să fie anunțați)
Portari: Kasper Schmeichel (Nice/Franţa) şi Oliver Christensen (Hertha Berlin/Germania);
Fundaşi: Daniel Wass (Broendby), Rasmus Nissen Kristensen (Leeds United/Anglia), Jens Stryger Larsen (Trabzonspor/Turcia), Joakim Maehle (Atalanta Bergamo/Italia), Andreas Christensen (FC Barcelona/Spania), Simon Kjaer (AC Milan/Italia), Joachim Andersen (Crystal Palace/Anglia) şi Victor Nelsson (Galatasaray/Turcia);
Mijlocaşi: Pierre-Emile Hojbjerg (Tottenham/Anglia), Thomas Delaney (FC Sevilla/Spania), Christian Eriksen (Manchester United/Anglia) şi Mathias Jensen (Brentford/Anglia);
Atacanţi: Mikkel Damsgaard (Brentford/Anglia), Andreas Skov Olsen (FC Brugea/Belgia), Jesper Lindstrom (Eintracht Frankfurt/Germania), Martin Braithwaite (Espanyol/Spania), Kasper Dolberg (FC Sevilla/Spania), Jonas Wind (Wolfsburg/Germania) şi Andreas Cornelius (FC Copenhaga).

Tunisia (Jalel Kadri)
nu există o dată fixă pentru anunțarea lotului final

GRUPA E (GERMANIA, SPANIA, JAPONIA, COSTA RICA)

Germania (Hansi Flick)
lotul final va fi anunțat pe 10 noiembrie

Spania (Luis Enrique)
lotul final va fi anunțat pe 11 noiembrie

Costa Rica (Luis Fernando Suárez) – 24 de jucători
Portari: Keylor Navas (PSG/Franța), Esteban Alvarado (Herediano/Costa Rica), Patrick Sequeira (Lugo/ Spania).
Fundași: Francisco Calvo (Konyaspor/Turcia), Juan Pablo Vargas (Millonarios/Columbia), Kendall Waston (Saprissa/Costa Rica), Oscar Duarte (Al Wehda/Arabia Saudită), Keysher Fuller (Herrediano/Costa Rica), Carlos Martínez (San Carlos/Costa Rica), Bryan Oviedo (Real Salt Lake/SUA), Ronald Matarrita (FC Cincinnati/SUA).
Mijlocași: Yeltsin Tejeda (Herediano/Costa Rica), Celso Borges (Alajuelense/Costa Rica), Youstin Salas (Saprissa/Costa Rica), Roan Wilson (Municipal Grecia/Costa Rica), Gerson Torres (Herediano/Costa Rica), Douglas Lopez (Herediano/Costa Rica), Jewison Bennette (Sunderlad/Anglia), Alvaro Zamora (Saprissa/Costa Rica), Anthony Hernández (Punteranas/Costa Rica), Brandon Aguilera (Nottingham Forest/Anglia), Bryan Ruiz (căpitan – Alajuelense/Costa Rica).
Atacanți: Joel Campbell (Leon/Mexic), Anthony Contreras (Herediano/Costa Rica), Johan Venegas (Alajuelense/Costa Rica).

Japonia (Hajime Moriyasu) – 26 de jucători
Portari: Shuichi Gonda (Shimizu S-Pulse/Japonia), Eiji Kawashima (Strasbourg/Franţa), Daniel Schmidt (Sint-Truiden/Belgia);
Fundaşi: Yuto Nagatomo (FC Tokyo/Japonia), Maya Yoshida (Schalke/Germania), Takehiro Tomiyasu (Arsenal/Anglia), Hiroki Sakai (Urawa Reds/Japonia), Yuta Nakayama (Huddersfield Town/Anglia), Shogo Taniguchi (Kawasaki Frontale/Japonia), Ko Itakura (Borussia Moenchengladbach/Germania), Miki Yamane (Kawasaki Frontale/Japonia), Hiroki Ito (VfB Stuttgart/Germania);
Mijlocaşi: Wataru Endo (VfB Stuttgart/Germania), Hidemasa Morita (Sporting Lisabona/Portugalia), Ao Tanaka (Fortuna Dusseldorf/Germania), Daichi Kamada (Eintracht Frankfurt/Germania), Junya Ito (Reims/Franţa), Kaoru Mitoma (Brighton/Anglia), Takumi Minamino (AS Monaco/Franţa), Yuki Soma (Nagoya Grampus/Japonia), Gaku Shibasaki (Leganes/Spania), Takefusa Kubo (Real Sociedad/Spania), Ritsu Doan (Freiburg/Germania);
Atacanţi: Daizen Maeda (Celtic Glasgow/Scoţia), Takuma Asano (VfL Bochum/Germania), Ayase Ueda (Cercle Bruges/Belgia).

GRUPA F (BELGIA, CANADA, CROAȚIA ȘI MAROC)
Belgia (Roberto Martinez)
nu există o dată fixă pentru anunțarea lotului final

Canada (John Herdman)
nu există o dată fixă pentru anunțarea lotului final

Croația (Zlatko Dalic) – 26 jucători
Portari: Dominik Livakovic (Dinamo Zagreb), Ivica Ivusic (NK Osijek), Ivo Grbic (Atletico Madrid)
Fundaşi: Domagoj Vida (AEK Atena), Dejan Lovren (Zenit St Petersburg), Borna Barisic (Rangers), Josip Juranovic (Celtic), Josko Gvardiol (RB Leipzig), Borna Sosa (VfB Stuttgart), Josip Stanisic (Bayern Munchen), Martin Erlic (Sassuolo), Josip Sutalo (Dinamo Zagreb)
Mijlocaşi: Luka Modric (Real Madrid), Mateo Kovacic (Chelsea), Marcelo Brozovic (Inter Milan), Mario Pasalic (Atalanta), Nikola Vlasic (Torino), Lovro Majer (Stade Rennais), Kristijan Jakic (Eintracht Frankfurt), Luka Sucic (Salzburg)
Atacanţi: Ivan Perisic (Tottenham Hotspur), Andrej Kramaric (Hoffenheim), Bruno Petkovic (Dinamo Zagreb), Mislav Orsic (Dinamo Zagreb), Ante Budimir (Osasuna), Marko Livaja (Hajduk Split)
Maroc (Walid Regragui)
nu există o dată fixă pentru anunțarea lotului final

GRUPA G (BRAZILIA, SERBIA, CAMERUN ȘI ELVEȚIA)
Brazilia (Tite) – 26 de jucători
Portari: Alisson (Liverpool/Anglia), Ederson (Manchester City/Anglia) și Weverton (Palmeiras/Brazilia).
Fundași: Danilo (Juventus/Italia), Dani Alves (Pumas/Mexic), Alex Sandro (Juventus/Italia), Alex Telles (Manchester United/Anglia), Thiago Silva (Chelsea/Anglia), Marquinhos (PSG/Franța), Eder Militao (Real Madrid / Spania) și Bremer (Juventus / Italia).
Mijlocași: Casemiro (Manchester United/Anglia), Fabinho (Liverpool/Anglia), Bruno Guimaraes (Newcastle/Anglia, Fred (Mcnahester United), Everton Ribeiro (Flamengo) și Lucas Paqueta (Westa Ham United/Anglia).
Atacanți: Neymar (PSG/Franța), Vinicius Jr (Real Madrid/Spania), Gabriel Martinelli (Arsenal/Anglia), Raphinha (Barcelona/Spania), Antony (Manchester United/Anglia), Rodrygo (Real Madrid/Spania), Gabriel Jesus (Arsenal/Anglia), Richarlison (Tottenham/Anglia) și Pedro (Flamengo/Brazilia).

Serbia (Dragan Stojkovic)
nu există o dată fixă pentru anunțarea lotului final

Camerun (Rigobert Song)
Portari: Simon Ngapandouetnbu (Marseille), Devis Epassy (Abha FC), Andre Onana (Inter)
Fundași: Nicolas Nkoulou (Aris Thessaloniki), Christopher Wooh (Rennes), Nouhou Tolo (Seattle Sounders), Olivier Mbaizo (Philadelphia Union), Collins Fai (Al-Tai), Jean-Charles Castelletto (Nantes), Enzo Ebosse (Udinese)
Mijlocași: Olivier Ntcham (Swansea City), Pierre Kunde (Olympiacos), Martin Hongla (Hellas Verona), Samuel Gouet (Mechelen), Gael Ondoua (Hannover 96), Andre-Frank Zambo Anguissa (Napoli), Jerome Ngom (Colombe Dja)
Atacanți: Moumi Ngamaleu (Dynamo Moscow), Georges-Kevin Nkoudou (Besiktas), Vincent Aboubakar (Al-Nassr), Karl Toko Ekambi (Lyon), Jean-Pierre Nsame (Young Boys), Bryan Mbeumo (Brentford), Eric Maxim Choupo-Moting (Bayern Munich), Christian Bassogog (Shanghai Shenhua), Marou Souaibou (Coton Sport)
Elveția (Murat Yakin) – 26 jucători
Portari: Gregor Kobel (Borussia Dortmund), Yann Sommer (Borussia Mönchengladbach), Jonas Omlin (Montpellier), Philipp Köhn (Salzburg)
Fundași: Manuel Akanji (Manchester City), Eray Comert (Valencia), Nico Elvedi (Borussia Mönchengladbach), Fabian Schär (Newcastle), Silvan Widmer (Mainz), Ricardo Rodriguez (Torino), Edimilson Fernandes (Mainz)
Mijlocași: Michel Aebischer (Bologna), Xherdan Shaqiri (Chicago Fire), Renato Steffen (Lugano), Granit Xhaka (Arsenal), Denis Zakaria (Chelsea), Fabian Frei (Basel), Remo Freuler (Nottingham Forrest), Noah Okafor (Salzburg), Fabian Rieder (Young Boys Bern), Ardon Jashari (Lucerna)
Atacanți:Breel Embolo (Monaco), Ruben Vargas (Augsburg), Djibril Sow (Frankfurt), Haris Seferovic (Galatasaray), Christian Fassnacht (Young Boys Berna)

GRUPA H (PORTUGALIA, GHANA, URUGUAY ȘI COREEA DE SUD)
Portugalia (Fernando Santos)
lotul final va fi anunțat pe 10 noiembrie
Ghana (Otto Addo)
nu există o dată fixă pentru anunțarea lotului final
Uruguay (Diego Alonso)
nu există o dată fixă pentru anunțarea lotului final
Coreea de Sud (Paulo Bento)
lotul final va fi anunțat pe 12 noiembrie

Toate echipele trebuie să-și anunțe jucătorii până pe data de 14 noiembrie.

UPDATE 9.11.2022– Sadio Mane ratează Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Atacantul senegalez s-a accidentat la tendon și va lipsi de pe gazon câteva săptămâni. Fotbalistul lui Bayern Munchen este una dintre marile absențe de la turneul final. A câștigat Cupa Africii și a terminat pe locul doi în clasamentul „Balonul de Aur”.

UPDATE 8.11.2022 – Sepp Blatter este de părere că turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal 2022 nu ar fi trebuit să se desfășoară în Qatar, ci în Statele Unite ale Americii. Fostul președinte al FIFA a spus că după ce Rusia a găzduit competiția în anul 2018, acum ar fi trebuit să fie găzduită pe tărâm american, ca semn de pace.

„Fotbalul şi Cupa Mondială sunt prea mari pentru acest stat. A fost o alegere proastă şi eu am fost responsabil în acel moment, în calitate de preşedinte FIFA. Ar fi fost un gest de pace dacă Cupa Mondială ar fi fost organizată de cei doi adversari politici, unul după altul”, a declarat Sepp Blatter, într-un interviu acordat publicației Tages Anzeiger.

UPDATE 7.11.2022 – Este oficial! Naționala statului Ecuador va participa la Campionatul Mondial de Fotbal 2022. TAS a anunțat că a resăins cererea formulată de Federația din Chile. Procesul a fost declanșat de faptul că Ecuador l-a folosit pe Byron Castillo, un fotbalist care are pașaport din partea acestei țări, dar dosarul lui are o mulțime de nereguli, ținând cont de faptul că, se pare, fotbalistul este născut în Columbia.

UPDATE 6.11.2022 – Brazilianul Antony a urmărit live, la televiziune, momentul în care selecționerul Tite a anunțat lotul pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Atacantul lui Manchester United a început să plângă în momentul în care a văzut că se află pe lista celor 26 de jucători care vor participa la turneul din Qatar.

Lotul Braziliei
Portari: Alisson (Liverpool/Anglia), Ederson (Manchester City/Anglia) și Weverton (Palmeiras/Brazilia).
Fundași: Danilo (Juventus/Italia), Dani Alves (Pumas/Mexic), Alex Sandro (Juventus/Italia), Alex Telles (Manchester United/Anglia), Thiago Silva (Chelsea/Anglia), Marquinhos (PSG/Franța), Eder Militao (Real Madrid / Spania) și Bremer (Juventus / Italia).
Mijlocași: Casemiro (Manchester United/Anglia), Fabinho (Liverpool/Anglia), Bruno Guimaraes (Newcastle/Anglia, Fred (Mcnahester United), Everton Ribeiro (Flamengo) și Lucas Paqueta (Westa Ham United/Anglia).
Atacanți: Neymar (PSG/Franța), Vinicius Jr (Real Madrid/Spania), Gabriel Martinelli (Arsenal/Anglia), Raphinha (Barcelona/Spania), Antony (Manchester United/Anglia), Rodrygo (Real Madrid/Spania), Gabriel Jesus (Arsenal/Anglia), Richarlison (Tottenham/Anglia) și Pedro (Flamengo/Brazilia).
Brazilia face parte din Grupa G la Campionatul Mondial, alături de Serbia, Camerun și Elveția

UPDATE 6.11.2022 – Neymar își dorește foarte tare să ajute Brazilia să câștige titlul la Campionatul Mondial de Fotbal 2022 și a spus a enumerat formațiile care au șanse să lupte pentru trofeu: Franța, Argentina, Germania, Anglia și Belgia.

„Să pierzi nu e niciodată ușor în fotbal, cu atât mai puțin la Cupa Mondială. De-asta trebuie să te pregătești așa cum trebuie, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere mental.

Pregătirea pentru această Cupă Mondială este mai bună decât de obicei, deoarece vine în mijlocul sezonului, când ești la cel mai bun nivel al tău din punct de vedere fizic. Jucătorii pot fi obosiți la turneele care se desfășoară la finalul sezonul, așa că eu cred că această Cupă Mondială va avea un nivel ridicat”, a declarat Neymar pentru Esquire.

Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Cei mai valoroși jucători de la turneul final

UPDATE 5.11.2022 – Celebrul site Transfermarkt a întocmit topul celor mai valoroși fotbaliști pe care îi vom vedea la Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Primul loc este ocupat de francezul Kylian Mbappe. Atacantul lui PSG este cotat la 160 de milioane de euro, mai puțin cu 20 de milioane de euro decât suma cu care a fost cumpărat.

1. Kylian Mbappe (Franța) – 160 de milioane de euro
2. Vinicius Junior (Brazilia) – 120 de milioane de euro
3. Phil Foden (Anglia) – 110 milioane de euro
4. Harry Kane (Anglia) – 90 de milioane de euro
5. Pedri (Spania) – 90 de milioane de euro
6. Bukayo Saka (Anglia) – 90 de milioane de euro
7. Jude Bellingham (Anglia) – 90 de milioane de euro
8. Dusan Vlahovic (Serbia) – 85 de milioane de euro
9. Declan Rice (Anglia) – 80 de milioane de euro
10. Christopher Nkunku (Franța) – 80 de milioane de euro
11. Jamal Musiala (Germania) – 80 de milioane de euro
12. Bernardo Silva (Portugalia) – 80 de milioane de euro
13. Joshua Kimmich (Germania) – 80 de milioane de euro
14. Kevin De Bruyne (Belgia) – 80 de milioane de euro
15. Federico Valverde (Uruguay) – 80 de milioane de euro

UPDATE 4.11.2022 – Președintele FIFA, Giani Infantino, a trimis o scrisoare reprezentanților celor 32 de echipe naționale care vor juca la Campionatul Mondial de Fotbal 2022. A fost un apel pentru ca sportul să nu treacă în plan secund, aluzie la solicitările în care s-a cerut excluderea Iranului, dar și la protestele în care mai mulți jucători au criticat statul Qatar că nu respectă drepturile omului.

„La FIFA, încercăm să respectăm toate opiniile și convingerile, fără a da lecții de morală restului lumii.Unul dintre marile puncte forte ale lumii este într-adevăr diversitatea ei și, dacă incluziunea înseamnă ceva, înseamnă să ai respect pentru acea diversitate. Niciun popor, cultură sau națiune nu este mai bună decât oricare alta.

Acest principiu este însăși piatra de temelie a respectului reciproc și a nediscriminării. Și aceasta este, de asemenea, una dintre valorile de bază ale fotbalului. Așa că, vă rugăm să ne amintim cu toții de asta și să lăsăm fotbalul să ocupe centrul scenei”, s-a arătat în scrisoarea semnată de Giani Infantino și de secretarul general al forului mondial, Fatma Samoura, conform Sky Sports.

Mai mulți jurnaliști au criticat această inițiativă și au aminit că The Guardian a publicat o investigație în care spunea că peste 6.500 de oameni au murit pe șantierele Cupei Mondiale.

UPDATE 4.11.2022 – FIFA a prezentat echipamentele celor 32 de echipa naționale care vor participa la Campionatul Mondial de Fotbal 2022 (VIDEO AICI).

UPDATE 3.11.2022 – Memphis Depay își dorește foarte tare să joace la Campionatul Mondial de Fotbal 2022 și este suspectat de oficialii de la FC Barcelona că își amână revenirea pe gazon ca să fie pregătit pentru turneul din Qatar. Olandezul s-a accidentat la coapsă și ar fi trebuit să revină după patru sau cinci săptămâni. Au trecut șase și atacantul nu pare prea dornic să joace în tricoul catalan. scriu jurnaliștii de la AS.

UPDATE 2.11.2022 – Organizatorii Campionatului Mondial de Fotbal 2022 au lansat videoclipul care va fi redat înaintea tuturor partidelor.

UPDATE 1.11.2022 – Federația Ucraineană de Fotbal a depus luni un apel la FIFA în care solicită excluderea Iranului de la Cupa Mondială din Qatar 2022. Oficialii din țara vecină au explicat că dronele din Iran, mănuite de militarii ruși, au provocat multe victime în război.

UPDATE 1.11.2022 – Fotbaliștii naționalei Olandei vor purta banderole antidiscriminare la Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Campania „OneLove” este o inițiativă a fotbalului olandez pentru incluziune și acceptare și împotriva oricărei forme de discriminare.

„Vom face această declarație. Iar dacă există o amendă, să fie”, și-a asumat gestul secretarul general al Federației olandeze de fotbal (KNVB), Gijs de Jong.

Din luna septembrie a acestui an, căpitanii naționalelor Norvegiei, Suediei, Danemarcei, Angliei, Țării Galilor, Belgiei, Franței, Germaniei, Elveției și Țării Galilor poartă în timpul meciurilor banderola „One Love”.

UPDATE 31.10.2022 – Emoții pentru fanii naționalei Spaniei, înaintea partidelor de la Campionatul Mondiale de Fotbal 2022. Alvaro Morata s-a accidentat în confruntarea dintre Cadiz și Atletico Madrid și a fost înlocuit în minutul 10. Atacantul a început să plângă pentru că se teme că ar putea, din cauza acestor probleme medicale, să rateze turneul final din Qatar.

UPDATE 30.10.2022 – FIFA ar putea să elimine naționala din Tunisia de la Campionatul Mondial de Fotbal 2022. BBC anunță că oficialii forului mondial s-au autosesizat din cauza implicărilor politicului în fotbalul din Tunisia. Este a doua echipă a cărui prezență este pusă sub semnul de întrebării, după problemele pe care le are deja reprezentativa din Iran.

UPDATE 29.10.2022 – Un super computer a analizat echipele calificate la Campionatul Mondial de Fotbal 2022 și a stabilit că finala se va disputa între Argentina și Portugalia. Ar fi cu adevărat un meci de gală în care se vor înfrunta doi mari rivali: Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Tot acest computer a prezis că trofeul va fi câștigat de reprezentativa din America de Sud.

UPDATE 28.10.2022 – Selecționerul naționalei Spaniei a conturat un lot lărgit de 55 de jucători, din care îi va alege pe cei cu care va merge la Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Surpriză! Luis Enrique nu l-a inclus pe această listă și pe David de Gea, scriu jurnaliștii de la AS. Portarul lui Manchester United este jucătorul spaniol care are cel mai mare salariu: 22 de milioane de euro pe an.

UPDATE 27.10.2022– 16 jucători din naționala Australiei, echipă calificată la Campionatul Mondial de Fotbal 2022, au filmat un video în care au criticat ce se întâmplă cu drepturile omului în Qatar. Fotbaliștii au vorbit despre numeroasele decese de pe șantierele turneului final, dar și despre situația persoanelor LGBTQ. Este prima oară în istoria Cupei Mondiale când are loc un astfel de protest.

UPDATE 26.10.2022 – Italia „s-a propus” la Campionatul Mondial de Fotbal 2022 în situația în care naționala Iranului va fi exclusă de la turneul final. „Oferta” a venit din partea ambasadorului Italiei în Statele Unite ale Americii. Paolo Zampolli i-a trimis o scrisoare președintelui FIFA în care și-a expus toate argumentele.

„Atât eu, cât și restul lumii, suntem încrezători că CM 2022 ar beneficia de un nou meci între Italia și Anglia (n.r. Anglia se află în grupa B, alături de Iran și Statele Unite ale Americii), după ce Iran va fi descalificată. Din câte am înțeles, Italia este prima echipă în clasamentul FIFA dintre cele care nu participă. Cu tot respectul, îți amintesc că ai puterea executivă să iei o decizie cu impact semnificativ și pozitiv.

Prin urmare, sunt încrezător că vei lua cea mai bună decizie pentru fanii de pretutindeni. Voi împărtăși acest mesaj și cu Președintele Italiei, cu guvernul nostru și al Marii Britanii, dar și cu alte țări, în speranța că sprijinul politic te va ajuta în luarea unei decizii cât mai repede”, a fost o parte din mesajul lui Zampolli.

Acum câteva zile, conducătorul lui Șahtior Donețk a avut o poziție asemănătoare cerând ca Ucraina să ajungă la Campionatul Mondial de Fotbal.

Iranul este anchetat de FIFA, după ce tânăra Masha Amin a murit în arestul poliției, unde a fost dusă pentru că nu a respectat „codul vestimentar”. Există chiar și o investigație legată de faptul că femeilor le-a fost interzis accesul la meciurile de fotbal.

UPDATE 26.10.2022– Un spaniol a plecat pe jos în Qatar, în speranța că va ajunge la timp să urmărească naționala iberică la Campionatul Mondial de fotbal 2022. Povestea a început acum nouă luni, doar că cei din familie au anunțat că de două luni nu mai au nicio veste de la Santiago Sanchez. În cele din urmă au fost ajutați de autoritățile spaniole și așa au aflat că aceasta a fost arestat în Iran.

„Probabil este reținut până când lucrurile se mai calmează un pic. Nu vor ca nimeni să răspândească informații despre ce se întâmplă acolo”, a spus un prieten de-al lui Sanchez, potrivit Marca.

Edi Iordănescu merge să vadă meciuri la Campionatul Mondial de Fotbal 2022

UPDATE 25.10.2022 – Edi Iordănescu a anunțat că va merge la Campioanatul Mondial de Fotbal 2022. Selecționerul naționalei României vrea să monitorizeze echipa Elveției, adversara din preliminariile Campionatului European din anul 2024.

Edi Iordănescu va asista la 10 partide din cadrul Campionatului Mondial 2022 din Qatar:

28 noiembrie: Camerun – Serbia și Brazilia – Elveția
29 noiembrie: Țara Galilor – Anglia și Țările de Jos – Qatar
30 noiembrie: Austria – Danemarca și Polonia – Argentina
1 decembrie: Croația – Belgia și Japonia – Spania
2 decembrie: Coreea de Sud – Portugalia și Serbia – Elveția.

UPDATE 24.04.2022 – A apărut o nouă cerere oficială prin care se cere excluderea Iranului de Campionatul Mondial de Fotbal 2022. După solicitarea făcută de Open Stadiums către FIFA, după decesul tinerei Mahsa Amini, forul a mai primit o cerere din partea CEO-ului lui Sahtior Donețk. Motivul? Dronele produse în Iran, mânuite de soldații ruși, au omorât populația civilă din Ucraina.

„Shakhtar Football Club face apel la FIFA și la întreaga comunitate internaționlă să suspende imediat naționala Iranului de la Campionatul Mondial pentru participarea directă în atacurile teroriste din Ucraina.

Locul vacant ar trebui ocupat de naționala Ucrainei, care a arătat că merită să participe. În condiții inegale față de alte naționale în play-off-uri, ucrainenii au jucat cu inima. Decizia este justificată istoric și sportiv. Îi chem pe toți să ni se alăture în presiunea către birocrația fotbalului”, se arată în comunicat.

UPDATE 24.10.2022- Cât costă biletele de la Campionatul Mondial de Fotbal 2022

FIFA a decis ca tichetele să fie repartizate în 4 categorii. Cele mai ieftine sunt disponibile doar pentru locuitorii din Qatar.

Categoria 1 | Categoria 2 | Categoria 3 | Categoria 4

Meciul de deschidere: 546 € / 388 € / 267 € / 49 €

Meciurile din grupe: 194 € / 145 € / 61 € / 10 €

Optimi de finală: 242 € / 182 € / 85 € / 17 €

Sferturi de finală: 376 € / 254 € / 182 € / 73 €

Semifinale: 844 € / 582 € / 315 € / 121 €

Finala mică: 376 € / 267 € / 182 € / 73 €

Finala: 1418 € / 885 € / 533 € / 182 €

UPDATE 23.10.2022 – Francezul Rafael Varane s-a accidentat în meciul Chelsea – Manchester United și a părăsit terenul în lacrimi. Presa din Anglia vorbește despre o accindentare la bicepsul femural care l-ar putea ține departe de gazon aproape o lună. În cazul în care va fi convocat la lot pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2022, fundașul ar rata meciul Franța – Australia, primul duel din grupe.

UPDATE 22.10.2022 – Emoții pentru fanii din Țara Galilor. Gareth Bale s-a accidentat și nu a făcut parte din lotul formației Los Angeles FC pentru meciul cu Los Angeles Galaxy. Antrenorul Steve Cherundolo susține că accidentarea lui Bale nu este una serioasă.

UPDATE 21.10.2022 – Selecționerul Olandei a anunțat deja lotul lărgit pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2022. „Portocala mecanică” face parte din grupa A, alături de Ecuador, Qatar și Senegal.

„Este o listă lungă și, sincer, nu este stilul meu. Dar știți că jucătorii pe care-i vom alege în cele din urmă trebuie să fie neapărat pe această lista preliminară. Nu avem de unde să știm ce va fi în viitor, trebuie să fim pregătiți pentru accidentări”, a declarat Louis van Gaal, potrivit site-ului Federației Olandeze de Fotbal.

LOTUL LĂRGIT AL OLANDEI PENTRU CAMPIONATUL MONDIAL DIN QATAR 2022
Nathan Ake (Manchester City)
Mitchell Bakker (Bayer 04 Leverkusen)
Steven Berghuis (Ajax)
Steven Bergwijn (Ajax)
Justin Bijlow (Feyenoord)
Daley Blind (Ajax)
Sven Botman (Newcastle United)
Brian Brobbey (Ajax)
Jasper Cillessen (NEC)
Jordy Clasie (AZ)
Memphis Depay (FC Barcelona)
Virgil van Dijk (Liverpool)
Denzel Dumfries (Internazionale)
Mark Flek (SC Freiburg)
Jeremie Frimpong (Bayer 04 Leverkusen)
Cody Gakpo (PSV)
Ryan Gravenberch (Bayern Munchen)
Arnaut Danjuma Groeneveld (Villarreal)
Vincent Janssen (Royal Antwerp FC)
Frenkie de Jong (FC Barcelona)
Luuk de Jong (PSV)
Davy Klaassen (Ajax)
Teun Koopmeiners (Atalanta)
Noa Lang (Club Brugge)
Matthijs de Ligt (Bayern Munchen)
Tyrell Malacia (Manchester United)
Donyell Malen (Borussia Dortmund)
Andries Noppert (sc Heerenveen)
Remko Pasveer (Ajax)
Devyne Rensch (Ajax)
Marten de Roon (Atalanta)
Xavi Simons (PSV)
Pascal Struijk (Leeds United)
Kenneth Taylor (Ajax)
Gus Til (PSV)
Jurrien Timber (Ajax)
Micky van de Ven (VfL Wolfsburg)
Stefan de Vrij (Internazionale)
Wout Weghorst (Besiktas JK)

UPDATE 21.10.2022 – Lionel Messi a acordat un interviu în care a dezvăluit ce șanse are Argentina să câștige titlul mondial. Starul lui PSG a recunoscut că se teme să nu se accidenteze și să rateze turneul final.

„Am ajuns într-un moment grozav, cu o echipă bună. Suntem pregătiți să înfruntăm pe oricine, nu ne e frică de nimeni, dar ne păstrăm calmul. Suporterii se urcă pe pereți, dar pentru a fi campioni mondiali trebuie să dăm multe lucruri.

Această Cupă Mondială este diferită. Orice mică problemă te poate lăsa pe dinafară. După ce am văzut ce s-a întâmplat cu colegii mei (n.r. Dybala și Di Maria, care s-au accidentat), m-am speriat puțin.

Zilele trecute am făcut o contractură, am făcut un RMN și nu a fost nimic, dar m-am oprit puțin din precauție”, a declarat Lionel Messi.

Atacantul lui PSG este adulat în Argentina. Un jurnalist a început să plângă, de emoție, în timp ce îi lua un interviu.

Teama lui Lionel Messi inainte de Campionatul Mondial de Fotbal 2022

UPDATE 20.10.2022Campionatul Mondial de Fotbal 2022 | Programul complet din faza grupelor și orele la care se joacă meciurile.

GRUPA A

Qatar – Ecuador (20 noiembrie, ora 18:00)
Senegal – Olanda (21 noiembrie, ora 18:00)
Qatar – Senegal (25 noiembrie, ora 15:00)
Olanda – Ecuador (25 noiembrie, ora 18:00)
Olanda – Qatar (29 noiembrie, ora 17:00)
Ecuador – Senegal (29 noiembrie, ora 17:00)

GRUPA B
Anglia – Iran (21 noiembrie, ora 15:00)
SUA – Țara Galilor (21 noiembrie, ora 21:00)
Țara Galilor – Iran (25 noiembrie, ora 12:00)
Anglia – SUA (25 noiembrie, ora 21:00)
Țara Galilor – Anglia (29 noiembrie, ora 21:00)
Iran – SUA (29 noiembrie, ora 21:00)

GRUPA C
Argentina – Arabia Saudită (22 noiembrie, ora 19:00)
Mexic – Polonia (22 noiembrie, ora 18:00)
Polonia – Arabia Saudită (26 noiembrie, ora 15:00)
Argentina – Mexic (26 noiembrie, ora 21:00)
Polonia – Argentina (30 noiembrie, ora 21:00)
Arabia Saudită – Mexic (30 noiembrie, ora 21:00)

GRUPA D
Danemarca – Tunisia (22 noiembrie, ora 15:00)
Franța – Australia (22 noiembrie, ora 21:00)
Tunisia – Australia (26 noiembrie, ora 12:00)
Franța – Danemarca (26 noiembrie, ora 18:00)
Tunisia – Franța (30 noiembrie, ora 17:00)
Australia – Danemarca (30 noiembrie, ora 17:00)

GRUPA E
Germania – Japonia (23 noiembrie, ora 15:00)
Spania – Costa Rica (23 noiembrie, ora 18:00)
Japonia – Costa Rica (27 noiembrie, ora 12:00)
Spania – Germania (27 noiembrie, ora 21:00)
Japonia – Spania (1 decembrie, ora 21:00)
Costa Rica – Germania (1 decembrie, ora 21:00)

GRUPA F
Maroc – Croația (23 noiembrie, ora 12:00)
Belgia – Canada (23 noiembrie, ora 21:00)
Belgia – Maroc (27 noiembrie, ora 15:00)
Croația – Canada (27 noiembrie, ora 18:00)
Croația – Belgia (1 decembrie, ora 17:00)
Canada – Maroc (1 decembrie, ora 17:00)

GRUPA G
Elveția – Camerun (25 noiembrie, ora 12:00)
Brazilia – Serbia (25 noiembrie, ora 21:00)
Camerun – Serbia (28 noiembrie, ora 12:00)
Brazilia – Elveția (28 noiembrie, ora 18:00)
Camerun – Brazilia (2 decembrie, ora 21:00)
Serbia – Elveția (2 decembrie, ora 21:00)

GRUPA H
Uruguay – Coreea de Sud (24 noiembrie, ora 15:00)
Portugalia – Ghana (24 noiembrie, ora 18:00)
Coreea de Sud – Ghana (28 noiembrie, ora 15:00)
Portugalia – Uruguay (28 noiembrie, ora 21:00)
Coreea de Sud – Portugalia (2 decembrie, ora 17:00)
Ghana – Uruguay (2 decembrie, ora 17:00)

UPDATE 20.10.2022– Scandal cu o lună înaintea Cupei Mondiale. Mai multe organizații care apără drepturile omului au trimis FIFA o solicitare prin au cerut ca Federația Iraniană de Fotbal să fie exclusă din forul condus de Gianni Infantino. Presa din Anglia susține că s-a trimis deja o solicitare oficială, iar FIFA va analiza această situație. În cazul unui răspuns favorabil, Iranul nu va participa la Campionatul Mondial din Qatar.

Această cerere a ajuns la FIFA, după ce tânăra Mahsa Amini a fost arestată pentru că nu a respectat codul vestimentar și a murit în custodia autorităților. Au urmat proteste foarte mari, iar poliția a intervenit violent.

Nu este prima oară când se discută excluderea Iranului de la Cupa Mondială. S-a întâmplat și după meciul amical cu Iran. Organizatorii au vândut 2.000 de bilete pentru femei, iar după aceea l-au interzis accesul pe stadion.


Campionatul Mondial de Fotbal 2022 este programat într-o perioadă inedită. Ținând cont de clima din Qatar, conducătorii fotbalului mondial au decis ca acest turneu să nu se mai dispute vara, ci să înceapă pe 20 noiembrie și să se întindă până cu o săptămână înainte de Crăciun. Asta înseamnă că se va trage cortina pe 18 decembrie, în ziua în care este programată și marea finală. Ar fi fost imposibil să se meargă pe rețeta tradițională pentru că vara în Qatar, temperaturile ajung și la 50 de grade Celsius.

Campionatul Mondial de Fotbal 2022 va avea la start 32 de echipe, dar este important de menționat că de la ediția viitoare, cea cu numărul 23, numărul acestora va crește la 48. Banii și-au spus din nou cuvântul…

Cele 32 de echipe, printre care, din păcate, nu se află și România, au fost împărțite în opt grupe. Din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală formațiile de pe primele două locuri. Împerecherea în optimi va fi locul 1 dintr-o grupă vs locul 2 din altă grupă, astfel încât două echipe care s-au înfruntat în grupă să nu se mai poată întâlni până în marea finală.

Prima grupă cuprinde țara gazdă, Qatar, alături de Ecuador, Senegal și Țările de Jos (Olanda). Din Grupa B fac parte Anglia, Iran, SUA și Țara Galilor. În Grupa C se vor înfrunta Argentina, Arabia Saudită, Mexic și Polonia. Grupa D cuprinde Franța, Australia, Danemarca și Tunisia.

Grupa E reunește Spania, Costa Rica, Germania și Japonia. În Grupa F se întâlnesc Belgia, Canada, Maroc și Croația. Din Grupa G fac parte Brazilia, Serbia, Elveția și Camerun, iar Grupa H cuprinde Portugalia, Ghana, Uruguay și Coreea de Sud.

Campionatul Mondial de Fotbal, programul complet

Faza grupelor:

Duminică, 20 noiembrie:
Qatar – Ecuador (Grupa A)

Luni, 21 noiembrie:

Senegal – Olanda (Grupa A)
Anglia – Iran (Grupa B)
Statele Unite ale Americii – Țara Galilor (Grupa B)

Marți, 22 noiembrie:

Argentina – Arabia Saudită (Grupa C)
Mexic – Polonia (Grupa C)
Franța – Australia (Grupa D)
Danemarca – Tunisia (Grupa D)

Miercuri, 23 noiembrie:

Spania – Costa Rica (Grupa E)
Germania – Japonia (Grupa E)
Belgia – Canada (Grupa F)
Maroc – Croația (Grupa F)

Joi, 24 noiembrie:

Brazilia – Serbia (Grupa G)
Elveția – Camerun (Grupa G)
Portugalia – Ghana (Grupa H)
Uruguay – Coreea de Sud (Grupa H)

Vineri, 25 noiembrie:

Qatar – Senegal (Grupa A)
Olanda – Ecuador (Grupa A)
Anglia – Statele Unite ale Americii (Grupa B)
Țara Galilor – Iran (Grupa B)

Sâmbătă, 26 noiembrie:

Argentina – Mexic (Grupa C)
Polonia – Arabia Saudită (Grupa C)
Franța – Danemarca (Grupa D)
Tunisia – Australia (Grupa D)

Duminică, 27 noiembrie:

Spania – Germania (Grupa E)
Japonia – Costa Rica (Grupa E)
Belgia – Maroc (Grupa F)
Croația – Canada (Grupa F)

Luni, 28 noiembrie:

Brazilia – Elveția (Grupa G)
Camerun – Serbia (Grupa G)
Portugalia – Uruguay (Grupa H)
Coreea de Sud – Ghana (Grupa H)

Marți, 29 noiembrie:

Olanda – Qatar (Grupa A)
Ecuardor – Senegal (Grupa A)
Țara Galilor – Anglia (Grupa B)
Iran – Statele Unite ale Americii (Grupa B)

Miercuri, 30 noiembrie:

Polonia – Argentina (Grupa C)
Arabia Saudită – Mexic (Grupa C)
Tunisia – Franța (Grupa D)
Australia – Danemarca

Joi, 1 decembrie:

Japonia – Spania (Grupa E)
Costa Rica – Germania (Grupa E)
Croația – Belgia (Grupa F)
Canada – Maroc (Grupa F)

Vineri, 2 decembrie:

Camerun – Brazilia (Grupa G)
Serbia – Elveția (Grupa G)
Coreea de Sud – Portugalia (Grupa H)
Ghana – Uruguay (Grupa H)

Programul optimilor de finală ale Cupei Mondiale 2022

Sâmbătă, 3 decembrie:

(49) Câștigătoarea Grupei A – Locul doi din Grupa B
(50) Câștigătoarea Grupei C – Locul doi din Grupa D

Duminică, 4 decembrie:

(52) Câștigătoarea Grupei D – Locul doi din Grupa C
(51) Câștigătoarea Grupei B – Locul doi din Grupa A

Luni, 5 noiembrie:

(53) Câștigătoarea Grupei E – Locul doi din Grupa F
(54) Câștigătoarea Grupei G – Locul doi din Grupa H

Marți, 6 decembrie:

(55) Câștigătoarea Grupei F – Locul doi din Grupa E
(56) Câștigătoarea Grupei H – Locul doi din Grupa G

Programul sferturilor de finală ale Cupei Mondiale 2022

Vineri, 9 decembrie:

(58) Câștigătoarea meciului 53 – Câștigătoarea meciului 54
(57) Câștigătoarea meciului 49 – Câștigătoarea meciului 50

Sâmbătă, 10 decembrie:

(60) Câștigătoarea meciului 60 – Câștigătoarea meciului 56
(59) Câștigătoarea meciului 51 – Câștigătoarea meciului 52
Programul semifinalelor Cupei Mondiale 2022

Marți, 13 decembrie:

Câștigătoarea meciului 57 – Câștigătoarea meciului 58

Miercuri, 14 decembrie:

Câștigătoarea meciului 59 – Câștigătoarea meciului 60

Finala mică se va juca sâmbătă, 17 decembrie.

Marea finală a competiției din Qatar se va juca duminică, pe 18 decembrie, pe stadionul „Lusail Iconic”, de la ora României 17:00.

Campionatul Mondial de Fotbal 2022, găzduit de opt stadioane spectaculoase

Qatar a început pregătirile pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2022 acum 11 ani. A cheltuit peste 10 miliarde de dolari și a livrat opt stadioane senzaționale. Toate arenele sunt pe coasta de Est, pe o rază de aproximativ 70 de kilometri, ceea ce va fi un mare avantaj pentru echipe, dar și pentru spectatori. Gazdele au dat asigurări că au făcut investiții serioase nu doar în stadioane, ci și în infrastructură. Lucrările au fost plătite scump. The Guardian scrie că aproximativ 6.500 de oameni, mare parte migranți, și-au pierdut viața pe șantierele acestei Cupe Mondiale.

Pe ce stadioane se va juca Cupa Mondială de Fotbal 2022

Lusail Stadium
Capacitate: 80.000 de spectatori. Meciuri: 10, inclusiv finala

Lusail Stadium a fost inaugurat anul acesta și este cel mai mare din Qatar. Designul este inspirat din cultura arabă, preluând forma unei Lămpi Fanar, simulând luminile emise de aceasta. Este situat în orașul Lusail a cărui construcție a costat 33 de miliarde de dolari.

Al Janoub Stadium
Capacitate: 40.000 de spectatori. Meciuri: 7, inclusiv optimi de finală

Al Janoub cucerește prin designul modern, inspirat din bărcile tradiționale ale Qatarului, Dhow. Ideea i-a aparținut unei celebre arhitecte, cu origini irakiene, Dame Zaha Hadid, care din păcate a decedat în 2016. Are acoperiș retractabil.

Al Bayt Stadium
Capacitate: 60.000 de spectatori. Meciuri: 8, inclusiv partida inaugurală

Al Bayt este stadionul care va găzdui ceremonia de deschidere, aici se va juca și partida Qatar – Ecuador, pe 20 noiembrie. Tot aici se va disputa și o semifinală. Arena este inspirată de cortul tradițional arab, numit „bayt al sha’ar”, iar în interior are și un hotel de cinci stele.

Ahmad Bin Ali Stadium
Capacitate: 40.000 de spectatori. Meciuri: 7, inclusiv optimi de finală

Stadionul a fost inaugurat în anul 2020 și a fost construit în deșert, din materiale reciclabile. Cei care l-au desenat spun că reprezintă statul Qatar, fauna sa și istoria negoțului.

Education City Stadium
Capacitate: 40.000 de spectatori. Meciuri: 8, inclusiv sferturi de finală

Acest stadion se află chiar în capitala Doha și are forma unui diamant. Localnicii îi spun „Diamantul Deșertului” deoarece strălucește atât ziua cât și noaptea

Al Thumama Stadium
Capacitate: 40.000 de spectatori. Meciuri: 8, inclusiv sferturi de finală

„Al Thumama Stadium” este inspirat din „gahfiya”, o pălărie tradițională arabă, purtată doar de bărbați. El găzduiește și un hotel și o moschee.

Stadium 974
Capacitate: 40.000 de spectatori. Meciuri: 7, inclusiv optimi de finală

Acest stadion este construit pe o idee stranie și are un nume straniu. El a fost construit din 974 containere de transport, plus alte materiale ușor de refolosit, iar după turneul final va fi demontat.

Khalifa International Stadium
Capacitate: 45.416 spectatori. Meciuri: 8, inclusiv finală mică

Este cel mai vechi stadion care va găzdui meciuri la Cupa Mondială de Fotbal Qatar 2002. A fost inaugurat în anul 1976, dar a fost renovat. Aici s-au disputat meciuri de la Campionatul Mondial al Cluburilor, Cupa Golfului, Jocurile Asiatice și Cupa Asiei pe Națiuni.

Mingea oficială a Cupei Mondiale de fotbal din 2022 din Qatar

Balonul cu care se vor juca meciurile se numește „Al Rihla”, ceea ce în limba arabă înseamnă „călătorie”. A fost conceput de Adidas, iar reprezentanții producătorului au transmis că „se mișcă prin aer mai rapid decât orice altă minge din istoria competiției”.

„Concepută cu atenție prin colectarea de date și teste riguroase efectuate în laboratoarele Adidas, în tuneluri de vânt și pe teren, „Al Rihla’” oferă grade optime de precizie și fiabilitate pe teren, datorită noilor forme și noii texturi a suprafeței”, a detaliat FIFA într-un comunicat dat publicității la finalul lunii martie.

Materialul din care a fost făcută mingea este din piele poliuretanică, având o formă inovatoare de 20 de panouri care asigură o mai bună precizie, stabilitate și rotație în aer. În plus, Al Rihla este prima minge din istoria Cupei Mondiale fabricată exclusiv din vopseluri și cleiuri pe bază de apă.

În luna aprilie a fost lansat și imnul oficial al Campionatului Mondial de anul acesta. „Hayya Hayya (Mai bine împreună)” va fi interpretat la festivitatea de deschidere de Trinidad Cardona, acompaniat de Davido şi solista Aisha.