Telefoanele Android cu 10 GB RAM sunt aici: de ce sunt inutile

de: Alexandru Puiu
24 10. 2018

Multe dintre telefoanele de top din ultimul an sunt similare din punct de vedere estetic. Din acest motiv, s-a creat o competiție pe specificații. Cine va lansa primul Android cu 10 GB RAM? Utilitatea contează mai puțin.

Piața de mobile reprezintă domeniul cu cea mai accelerată evoluție din ultimii ani. Smartphone-uri cu margini infime sau inexistente sunt mai accesibile ca niciodată. Același trend s-a putut observa în cazul terminalelor care ascund un senzor de amprentă sub ecran.

În urmă cu an, Apple făcea valuri cu Face ID, un sistem de autentificare facială care integra într-un spațiu infim un proiector infraroșu cu o cameră obișnuită și o a doua cameră infraroșu. Era foarte aproape de funcționalitatea unui senzor Kinect de la Xbox, dar de 100 de ori mai mic. Acum, găsești un mecanism cu o funcționalitate similară în telefoane care costă o treime din valoarea unui iPhone X.

Exemplele sunt multe și toate companiile aleargă după următoarea particularitate revoluționară. Care este următorul superlativ absolut cu care vor rezona cumpărătorii? Ce specificații tehnice mai poți arunca pe o cutie de telefon pentru ca majorității clienților să li se pară că justifică prețurile din ce în ce mai mari pe care le plătim pe telefoanele high end.

Dacă tot ne-am vindecat de marketingul construit în jurul celor mai mulți megapixeli la o cameră, se pare că ne îndreptăm spre telefonul Android cu 10 GB RAM. La fel de inutil precum megapixelii, dar surprinzător de ușor de promovat. Vorbim de 10, număr rotund, orice se poate vinde ușor când are 10 în față.

Telefonul Android cu 10 GB RAM este un exces inutil și asta ne dorim

În teorie, ne-am dorit întotdeauna lucruri mai bune, mai rapid, mai eficiente și mai prețioase. Cu cât un gadget te face să te simți ca o parte a unui club exclusivist, cu atât poate să aibă un preț mai mare pe etichetă și să te aglomerezi să-l cumperi.

Eram convins că Apple a abuzat când a crezut că este normal să ceri aproape 8000 lei pe un telefon. În opinia mea, a fost vorba de un experiment social care avea toate șansele să eșueze. În ultimele săptămâni m-am jucat cu două terminale iPhone Xs Max achiziționate de oameni aparent obișnuiți.

Apple nu a riscat nimic. În schimb, ne-a demonstrat din nou că, atâta timp cât ne cumpărăm telefoane precum ecusoane de persoane ”cu posibilități”, nicio sumă nu este prea mare. Niciodată nu au fost mai mai potrivite și mai inutile ca acum comparațiile dintre prețul unui telefon cu cel al unei mașini la mâna a doua.

Partea surprinzătoare este că nu doar Apple vinde telefoane la peste 1000 de euro. Samsung, Huawei sau Oppo trăiesc cu impresia că joacă în aceeași ligă. Huawei Mate 20 RS Porsche Design depășește cu brio prețul celui mai scump iPhone Xs Max.

După 8 GB vine 10 GB și, niciodată, 10 nu a sunat mai bine

Dacă plecai urechea la un set de speculații apărute în prima parte a acestui an, ai fi crezut că ASUS ROG Phone va fi primul smartphone cu 10 GB RAM. Nu doar că respectivul zvon nu s-a materializat, dar un top 10 publicat recent de AnTuTu a confirmat că ROG Phone a reușit oricum să fie cel mai sprinten smartphone aflat în circulație, conform creatorilor benchmark-ului, fără cei 10 GB RAM.

A urmat Oppo Find X. Telefonul disponibil într-o variantă standard și una cu brandingul Lamborghini Edition este considerat în continuare un gadget premium, cu un design unic și o serie de particularități memorabile, precum o cameră frontală glisantă. Ca referință, valoarea pentru modelul Lamborghini este de aproximativ 1700 de euro, dar aici nu este vorba de bani.

În schimb, este vorba de faptul că o versiune de Oppo Find X cu 10 GB RAM a apărut la TENAA, autoritatea chineză pentru certificarea echipamentelor electronice, înainte ca acestea să ajungă în magazine. Din nou, internetul a început să vuiască pe marginea subiectului, iar site-urile de tech treceau deja vârful de gamă de la Oppo în analele istoriei ca fiind un deschizător de drumuri. Era vorba de primul telefon cu o asemenea cantitate de memorie RAM, indiferent cât de utilă i-ar fi fost cuiva. Au existat zvonuri similare și despre aparate de la Vivo, dar nu s-au materializat până la această oră.

Primul Android cu 10 GB RAM va fi Xiaomi Mi Mix 3

Mulți au spus că nivelul de inovație de care a dat dovadă Xiaomi în ultimii ani este demn de comparația cu Apple. Acest Apple al Chinei ne-a marcat în urmă cu aproximativ 2 ani când a lansat primul Mi Mix. Acela a fost primul telefon cu rame inexistente pe trei dintre cele patru margini.

Pentru ca acel concept să se materializeze, sunetul la nivelul difuzorului superior ți se propaga în ureche prin intermediul unor vibrații la nivelul sticlei folosite în ecran. Dacă nu aveai o afinitate pentru tehnologie, ți se părea magic. Probabil că gigantul asiatic speră să obțină același nivel de entuziasm din partea utilizatorilor când va aduce pe piață Xiaomi Mi Mix 3 cu 10 GB RAM.

Unii sunt de părere că va fi și primul terminal certificat pentru funcționare pe rețele 5G, dar acest detaliu contează mai puțin, având în vedere rata de propagare a acelei tehnologii. 10 GB RAM sunt ușor de înțeles și mai ușor de promovat. Deși se va comercializa probabil și în afara Chinei, chiar și dacă acest lucru nu se va întâmpla, Xiaomi a câștigat competiția inexistentă pentru primul telefon cu asemenea specificații. Aparent, va exista și versiune cu 8GB RAM, dar aceea este pentru ”muritorii” care nu apreciază efortul tehnologic din spatele saltului la 10 GB.

Xiaomi Mi Mix 3 este programat pentru lansare pe 25 octombrie 2018. Vizavi de efortul de a fi primul cu suport pentru rețele 5G, acela are legătură cu implementarea unei asemenea infrastructuri în câteva orașe mari din China. În Europa sau Statele Unite, cel puțin momentan, respectiva particularitate este chiar mai inutilă decât cei 10 GB RAM.

În teorie, în această dimineață, Xiaomi a anunțat primul telefon cu 10GB RAM și nu este Mi Mix 3, ci Black Shark Helo. Pe de altă parte însă, versiunea respectivă nu doar că nu este disponibilă, dar producătorul s-a sfiit să arunce o dată de lansare sau preț estimat. Momentan, poți face comandă doar la variantele cu 6 sau 8GB RAM. Din acest motiv, trăiesc în continuare cu impresia că iminentul Xiaomi Mi Mix 3 va fi primul pe piață cu cantitatea exagerată de RAM.

Cum utilizează un smartphone cu Android memoria RAM

Dacă ai folosit un computer cu Windows în ultimii ani, este foarte probabil să-ți fi format opinia că o cantitate generoasă de memorie RAM este mai mult decât benefică. Motivul pentru care există notebook-uri cu până la 128 GB RAM nu este o absurditate sau un exercițiu de marketing.

Are legătură cu faptul că aplicații de editare foto/video sau programe complexe de design și arhitectură pot profita la maxim de acea specificație tehnică. În plus, o cantitate semnificativă de memorie RAM nefolosită reprezintă o necesitate pentru buna funcționare a unui computer.

În cazul Android lucrurile funcționează complet diferit și toate pleacă de la creierul sistemului de operare, kernel-ul de Linux. Un sistem pe arhitectură Unix face un management al memorie RAM complet diferit de un PC cu Windows. Sinteza este simplă. Memoria RAM nefolosită este risipită.

Pe Android, niciodată nu a fost nevoie să faci curățenie în RAM pentru ca alte aplicații să fie încărcate acolo. Acest proces se întâmplă în timp real, fără vreo intervenție din partea utilizatorului. RAM-ul nu este ceva care să te streseze pe Linux, deși există, în mod evident, conceptul de prea puțină memorie. Dacă te confrunți cu o asemenea situație, aplicațiile din fundal se închid din senin, iar programele din prim plan s-ar putea ”agăța”.

Situația descrisă mai sus a ieșit la iveală în urmă cu câțiva ani, când Google a lansat Android Lollipop 5.x, cu un management foarte agresiv al memoriei RAM. Pe vremea când telefoanele de top aveau maxim 2 GB RAM, consecințele au fost foarte supărătoare. Există mai multe rapoarte online, conform cărora, dacă foloseai Maps cu muzică în fundal și ți se închidea programul de redare al melodiilor. Reversul era de asemenea valabil. Dacă aveai un traseu calculat în Maps și îți plăcea să schimbi deseori piesa din căști, riscai să se închidă complet instrumentul de navigație.

Soluția găsită de producătorii de mobile a fost sporirea cantității de memorie RAM până la limite absurde.

Prea mult RAM nu este rău, este doar inutil și scump

Ca referință, trăim în secolul în care notebook-urile bune se livrează cu 8GB RAM. Fără să te chinui prea mult, poți cumpăra o tabletă Microsoft Surface de ultimă generație preinstalată cu Windows 10 care vine cu 4 GB RAM. Având în vedere aceste detalii, nu ți se pare un pic ciudat să vânezi un telefon cu 10 GB RAM.

Un smartphone cu o asemenea capacitate de RAM este o dovadă de exces și, în mod real, pare un abuz. Nu mai reprezintă o manifestare de evoluție tehnologică, ci doar un argument pentru un preț asociat unui telefon care era oricum prea mare.

Este adevărat că ne aflăm într-o competiție pentru care vine primul cu ceva deosebit la înaintare. Așa a fost tot timpul. Spre deosebire de situația actuală însă, toate salturile anterioare parcă au avut un argument. Până și faptul că există telefoane cu 512 GB de spațiu, nu este absurd, dacă obișnuiești să filmezi la rezoluție 4K cu un bitrate de aproximativ 100MB/s. Apropo de filmările la rezoluție Ultra HD, multe dintre telefoanele care oferă această particularitate au 4 GB RAM.

Este adevărat că nu toate telefoanele necesită aceeași cantitate de memorie RAM. Dacă folosești un Google Pixel cu Android curat, cantitatea de memorie necesară este mai mică. Dacă ai un Samsung de top încărcat o interfață proprietară, ”un antivirus” și o serie de alte aplicații inutile care se încarcă odată cu sistemul, pretențiile cresc. Google a început de curând să facă investiții în Android Go care rulează fără probleme pe telefoane cu 1 GB RAM. Facebook Lite exită pentru aceleași scenarii.

Una peste alta, standardul actual în industria de mobile este 4 GB RAM. Cu această cantitate te poți juca majoritatea jocurilor pretențioase pentru mobile. Ca ideea, jocurile sunt cei mai mari consumatori de RAM la ora actuală, iar Fortnite are nevoie de 3 GB RAM. Cu pași mici, 6 GB va deveni standardul în 2019 pentru majoritatea telefoanelor, chiar și dacă există destul de multe cu 8 GB. Cel mai probabil, cantitatea respectivă va continua să crească în următorii ani, dar ritmul va fi cât se poate de lent.

Momentan, 10 GB RAM sunt inutili pe un telefon și nu merită să dai 2 lei în plus pe ei. Până când vor deveni utili sau relevanți pentru un anumit tip de aplicații, gadgetul pe care l-ai cumpărat în 2018 se va fi uzat mural. Va fi învechit din prea multe puncte de vedere încât să mai conteze faptul că este ”actual” din prisma cantității de memorie RAM.