Topul Google cu cele mai căutate știri din lume
Internetul a avut multe curiozități și în acest an, dar, se pare, că majoritatea au avut ca scop informarea. De la cele mai dezastruoase uragane, până la o girafă care naște, acestea sunt cele mai populare știri căutate pe Google.
Google a scos în față cele mai importante căutări ale anului și a făcut un top cu ele. Astfel, oamenii s-au interesat de dezastrele naturale cu care s-au confruntat câteva state, de situația tensionată dintre Coreea de Nord și Statele Unite, dar și despre o girafă cu puiul ei.
10. DACA
Pe 5 septembrie, Donald Trump și procurorul general Jeff Sessions au anunțat planurile de a pune capăt programului DACA, o controversată politică a lui Obama, care scutește de deportare aproape 800.000 de tineri imigranți care trăiesc ilegal în țară după ce au fost aduși în SUA ca minori.
Această mișcare a provocat reacții adverse din partea democraților și a activiștilor în domeniul imigrației, dar a fost apreciată de mulți republicani. Cei care ar putea beneficia de DACA mai au de așteptat, deoarece Congresul nu a convenit încă asupra unei soluții legislative permanente.
9. Girafa
Oamenii s-au interesat pe Google despre un filmuleț de 40 de minute în care o girafă a dat naștere unui pui la Animal Adventure Park din New York, a ajuns viral în aprilie. YouTube a avut și o transmisiune live a evenimentului la care mulți oameni de pe planetă s-au uitat, mai ales că nu vezi în fiecare zi așa ceva.
8. Uraganul Maria
Uraganul Maria a fost cel mai puternic uragan din acest an, provocând și cele mai multe pagube, atunci când a lovit Caraibe și a omorât peste 1.000 de oameni. O mare parte din Puerto Rico este încă lipsită de putere, în timp ce oficialii încearcă să reconstruiască rețeaua electrică a insulei de la zero.
9.Uraganul Jose
Uraganul Jose a amenințat la începutul lui septembrie, atunci când s-a format, că va produce cele mai multe pagube în sudul Americii, în diverse insule din Caraibe. Din fericire, a plutit departe de mal și a evitat să provoace un dezastru catastrofal, da, totuși, oamenii au fost evacuații din cauza vântului puternic și ploilor abundente.
6. Coreea de Nord
Războiul în replici al lui Trump cu liderul nord-coreean Kim Jong Un a fost una dintre cele mai mari știri ale anului 2017. Tensiunile tot mai mari dintre cei doi lideri inamici, cel puțin la nivelul discursului, retorica amenințătoare și dezvoltarea continuă a programului de arme nucleare din Coreea de Nord au sădit frica în mulți oameni.
5. Bitcoin
Ar fi fost culmea să nu se găsească în top. Popularitatea Bitcoin a crescut în acest an, pe măsură ce valoarea sa continuă să crească și continuă să atragă lumea într-o aventură interesantă, dar riscantă în același timp.
4. Uraganul Harvey
În august, uraganul HArvey a ajuns în sudul Texasului, băgând o mare parte din Huston sub apă și forțând mii de oameni să evacueze. În plus, a fost una dintre cele mai costisitoare dezastre naturale din istoria Statelor Unite.
3. Eclipsa solară
Pentru prima dată în 99 de ani, pe 21 august, o eclipsă solară a umbrit SUA, ceea ce a dus la unele dintre cele mai spectaculoase imagini ale secolului.
2. Atacul din Las Vegas
Pe 1 octombrie, un bărbat a deschis focul de armă de la etajul 32 al unui hotel din Las Vegas, omorând 58 de persoane și rănind mai mult de 500, la un concert de muzică country. Acesta atac a fost cel mai devastator din istoria modernă a Americii.
1. Uraganul Irma
Vânturile puternice de 185 km/h au făcut ca Uraganul Irma să fie cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în Atlantic. Sute de mii de oameni și-au evacuat casele în Caraibe și în sudul Americii și mai mult de 100 au murit.
Acesta a fost 2017 în știri: trei uragane, Donald Trump, o eclipsă, dar și un atac terorist în Statele Unite ale Americii, care a arătat încă o dată că nu are nicio idee această țară despre cum să gestioneze armele de foc.