Marine Le Pen vrea referendum pentru introducerea pedepsei cu moartea în Franța

de: Emanuela Pana
14 04. 2022

Marine Le Pen, candidata de extremă dreaptă care se va confrunta cu președintele Emmanuel Macron în turul al doilea al alegerilor prezidențiale franceze din 24 aprilie, a făcut precizări legate de organizarea unui referendum asupra reintroducerii pedepsei cu moartea, după ce, anterior, a declarat că, personal, va vota împotriva revenirii la pedeapsa capitală.

Marine Le Pen vrea reintroducerea pedepsei cu moartea în Franța

Marine Le Pen, candidata formațiunii de extremă-dreapta Rassamblement National, care a promovat în turul II prezidențial din Franța, a făcut declarații cu privire la reintroducerea pedepsei cu moarte în țară, în cazul în care va ieși învingătoare la alegerile prezidențiale franceze din 24 aprilie.

Amintim că, anterior, Le Pen declarase că va vota împotriva revenirii la pedeapsa capitală. Într-un interviu recent la postul France 2, candidata formațiunii de extremă dreaptă a susținut că, dacă va fi aleasă președinte, va lua în calcul organizarea unui referendum asupra reintroducerii pedepsei cu moartea.

Această pedeapsă a fost scoasă în afara legii, în Franța, în anul 1981, în mandatul președintelui Francois Mitterrand. Ultima execuție în țara condusă acum de Emmanuel Macron a avut loc, prin ghilotinare, în 1977.

Pedeapsa capitală este abolită în statele Uniunii Europene, din care Franța face parte încă din 1958.

Nu este pentru prima dată când Marine Le Pen vorbește despre reintroducerea pedepsei capitale, aceasta declarând, în 2015, că Franța va reveni la această pedeapsă dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din 2017, ceea ce nu s-a întâmplat.

„Personal, cred că pedeapsa cu moartea ar trebui să fie prezentă în arsenalul nostru legislativ. Întotdeauna am spus că voi oferi cetăţenilor francezi posibilitatea să se exprime într-un referendum pentru legiferarea unei asemenea măsuri“, declara Le Pen în 2015.

Citește și: Rusia vrea să revină la pedeapsa cu moartea, după excluderea din Consiliul Europei? Declarațiile lui Medvedev

Lidera de extremă-dreapta respinge criticile lui Macron

Candidata populistă de dreapta Marine Le Pen a respins, joi, criticile formulate împotriva sa de contracandidatul Emmanuel Macron, președinte în exercițiu. Macron a acuzat-o pe aceasta de „autoritarism“ și opinii extremiste.

„Aceste critici mă fac să zâmbesc, pentru că noi nu am avut până acum un președinte care să fi dat mai multe semne de extremism decât Emmanuel Macron“, a spus Le Pen.

La rândul său, candidatul francez de extremă-dreapta la președinție l-a numit pe Emmanuel Macron „cel mai extremist președinte francez“.

Președintele francez, Emmanuel Macron, se va confrunta cu Marine Le Pen în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din țară, organizând o revanșă a concursului de secundă din 2017.