Toate predicțiile lui Bill Gates s-au adeverit: a știut că vin Facebook, Netflix și iPhone. Ce prevede miliardarul despre viitor
În 1995, Bill Gates, pe atunci CEO al uneia dintre cele mai de succes companii din lume, a făcut niște predicții îndrăznețe despre viitorul în care trăim acum. Cele mai multe dintre aceste predicții s-au adeverit, deși câteva, nu.
Acum, 25 de ani mai târziu, cu o nouă carte care va apărea anul viitor, el se uită înapoi la acele predicții, își evaluează propriul efort și se uită înainte la ceea ce urmează.
Iată câteva dintre cele mai uimitoare predicții ale lui Gates din 1995.
În primul rând, a prevăzut aproape exact smartphone-urile.
„Mă gândeam și învățam obsesiv despre aceste lucruri pe atunci”, scrie Gates într-o nouă postare pe blog, când analizează cartea sa din 1995, The Road Ahead.
Acest efort a dat roade atunci când a prezis ceea ce el a numit „PC-ul portofel”. În afară de nume, el descria smartphone-ul de astăzi în detalii surprinzătoare.
Iată câteva din ceea ce a scris în 1995: “Va avea aproximativ aceeași dimensiune ca un portofel, ceea ce înseamnă că îl vei putea purta în buzunar sau în poșetă. Acesta va afișa mesaje și programe și îți va permite să citești sau să trimiți e-mailuri și faxuri, să monitorizezi vremea și bursa și să joci atât jocuri simple, cât și sofisticate. La o întâlnire, s-ar putea să iei notițe, să-ți verifici întâlnirile, să răsfoiești informații dacă te-ai plictisit”.
El a mai prezis că „PC-ul portofel” va fi securizat cu o amprentă biometrică, eventual o amprentă digitală, că l-ai putea folosi pentru a intra la un concert sau într-un avion (biletele electronice sau chiar certificatul verde din prezent), că va înlocui plata cu bani de hârtie și că îți va spune prin difuzorul său când să ieși de pe autostradă. Adică să te direcționeze prin GPS.
Tot Bill Gates a prezis, în 1995, că streamingul video va depăși televizorul
„Televiziunea există de mai puțin de 60 de ani, dar în acest timp a devenit o influență majoră în viețile tuturor națiunilor dezvoltate”, a spus el.
Dar știa, de asemenea, că zilele televiziunii sunt numărate, în fața altor competitori. „Niciun mediu de difuzare pe care îl avem în acest moment nu este comparabil cu mediile de comunicații pe care le vom avea, odată ce internetul va evolua până la punctul în care va avea capacitatea de bandă largă necesară pentru a oferi videoclipuri de înaltă calitate”, spunea Gates.
Gates știa că Facebook va veni. Pe când Mark Zuckerberg avea 11 ani.
„O altă idee care este esențială pentru The Road Ahead: tehnologia ar permite o rețea socială fără precedent”, notează Gates în postarea sa pe blog. Ceea ce nu a prevăzut este modul în care rețelele sociale ar contribui la crearea diviziunii și a discordiei (și, în unele cazuri, a violenței) în aceeași măsură în care au reunit oamenii. „Nu am anticipat cât de mult vor alege oamenii să filtreze diferite perspective și să-și întărească propriile opinii”, scrie el.
Gates face predicții chiar și pentru viitor. El a prezis, acum câțiva ani, că va veni pandemia de Covid. De ce nu și-ar da cu părerea și când se va încheia pandemia?