REVIEW Samsung Galaxy S9: multe de spus, puține de reproșat
Am avut ocazia să folosesc un Samsung Galaxy S9 timp de o săptămână. Acum a venit momentul cheie, în care laud și critic ce-am descoperit.
Au trecut vreo 11 luni de când publicam, alături de Octavian, un review comun pentru Galaxy S8 și S8 Plus, pe care le-am testat la momentul apariției. Și de data asta am avut la îndemână duoul de flagshipuri ale companiei, dar review-ul se va baza, în principiu, pe varianta S9.
[related]
Din păcate, Galaxy S9 Plus nu a stat suficient timp alături de noi, pe de-o parte, iar pe de altă parte, am preferat să mă concentrez pe varianta mică, cu dimensiuni ideale.
Știi deja că designul telefonului nu este foarte diferit față de cel al lui S8. Dimensiunile par a fi identice, dar sunt suficient de diferite încât să nu poți folosi aceeași carcasă pe ambele telefoane, dacă ai vrea într-adevăr să faci asta. Am abordat deja problema designului și a telefonului în sine, într-un material anterior, scris ca răspuns la criticile și glumele făcute pe seama telefonului în momentul lansării.
Samsung Galaxy S9 arată bine, mai ales pe mov
Ce e cu adevărat diferit în cazul noului telefon, pe partea de aspect, este aranjamentul camerei foto și a senzorului de amprentă de pe spate. Senzorul nu mai e amplasat lateral față de cameră, ci dedesubt și centrat. Astfel, nu trebuie să te schimonosești discret ca să deblochezi telefonul, dar cumva am reușit să pun mai des degetul pe cameră. Aranjamentul de pe spate iese ușor în relief, însă destul de discret.
Dorința mi-a fost ascultată și am avut parte de un Samsung Galaxy S9 roz sau mov, în funcție de oamenii care au văzut telefonul și au simțit nevoia să se lege de culoare. În termeni samsungieni, vorbim despre Lilac Purple, o culoare destul de frumoasă și nouă pentru flagshipurile sud-coreene, pe care am apreciat-o încă din imaginile neoficiale.
Telefonul se simte bine în mână, la fel ca anul trecut. Deși e extrem de lucios, nu e alunecos, așa că poți risca să-l ții fără carcasă, ca să nu-l urâțești. Și din punct de vedere al distribuției greutății se simte bine, e foarte echilibrat și e plăcut de fiecare dată când îl ridici. Încă n-am trecut peste impresia făcută anul trecut de S8, dar cea de acum adaugă câteva puncte bonus aceleia.
S9 funcționează cu Android Oreo, peste care avem deja binecunoscutul Samsung Experience, iar combinația arată bine, așa că nu mai simți nevoia unui launcher personalizat, așa cum nu mai simți că ai avea nevoie de root și de alte nebunii. Am ajuns încă de anul trecut în punctul în care astfel de lucruri nu mai sunt neapărat necesare, iar trendul continuă.
Samsung Galaxy S9 e ca o cameră foto cu telefon atașat
Camera foto e de mult timp elementul central al telefonului, iar odată cu Samsung Galaxy S9 și S9 Plus ni se aduce aminte de asta. Camera foto de pe Plus are cel mai mare scor acordat vreodată de DxOMark, iar, pe scurt, vine în mare parte cu aceleași funcționalități ca varianta de pe S9, doar că ai parte și de zoom optic 2X, așa cum era cazul pe Note 8.
Diafragma de f/1.5 este cea mai mare montată până acum pe vreun telefon, iar despre asta mai găsești câteva detalii aici. Samsung a reușit ceva impresionant, iar fotografiile pe timp de noapte, chiar arată bine, după cum poți să vezi și în pozele din galeria de mai jos. Fotografiile făcute în modul Pro reușesc să ajungă la același nivel cu cele făcute pe modul Auto, ceea ce e foarte bine: nu trebuie să te complici foarte tare ca să-ți iasă poze bune.
Deja când vorbim de imagini făcute pe timp de zi, nu prea mai sunt multe comentarii de făcut, așa că mai bine te delectezi cu imaginile atașate.
Deși am fost un critic al încercărilor producătorilor de a băga pe gât emojiuri animate, inspirate de posesorii telefonului, am căzut în această capcană mai repede decât mă așteptam. Imediat după ce a trecut momentul de configurare a telefonului (care durează mai mult decât aș vrea, dar nu le poți avea pe toate), am intrat în camera foto și mi-am făcut un AR Emoji. Ai de ales între câteva coafuri și haine, iar apoi primești în galerie un set de GIF-uri pe care să le folosești când e cazul.
Am remarcat că pe tastatura standard există un buton dedicat pentru a trimite emojiuri de acest fel, ceva ce lipsește de pe SwiftKey, tastatura pe care o folosesc și de care încă mi-e greu să mă despart.
Pentru că am reușit să uit să salvez videoclipurile super slow-motion pe care le-am făcut cu telefonul, va trebui să mă crezi pe cuvânt că arată bine. Asta cât timp nu filmezi sub un neon clasic de prin casă, pentru că vei avea un efect frustrant de flickering. În rest, camera chiar surprinde bine mișcarea, după ce înveți cum să folosești acest mod.
Nu totul poate fi perfect, chiar și cu Samsung Galaxy S9
Așa cum Galaxy S8 a fost un infinit imperfect pentru noi, și S9 vine cu câteva mici probleme. Probabil cea mai frustrantă dintre acestea, care a reușit să mă enerveze mai mult decât o aplicație care se blochează, a fost senzorul de amprentă care a început să dea rateuri. Dacă în primele două zile nu am avut probleme, am constatat apoi că telefonul nu vrea să se mai deblocheze cu amprenta.
În partea de jos a ecranului vedeam un mesaj care îmi spunea că senzorul de amprentă nu răspunde la comenzi și eram sfătuit să revin mai târziu. Problema e că senzorul de amprentă își revine doar dacă repornești telefonul, iar asta e destul de incomod – mi-am pierdut obiceiul de a închide sau reporni telefonul, cu excepția cazurilor de forță majoră. Sper că e o problemă de software, care poate fi rezolvată cu un mic update. Totodată, e posibil să fi fost o problemă foarte specifică a telefonului pe care l-am avut.
În încheiere, despre Samsung Galaxy S9
N-am intrat foarte mult în detalii tehnice despre telefon, pentru că nu are foarte mult sens. Are cel mai puternic procesor de pe piață, are 4 GB de memorie RAM, are cel mai bun ecran disponibil în acest moment și multe alte lucruri de acest fel. A, da: are și jack de căști și nu are nici ecran cu crestătură.
[related]
E timpul să fac și câteva mențiuni despre baterie: pe termen scurt, situația e ca în cazul lui S8, ai o baterie de 3.000 mAh care ține foarte bine.
Am încărcat telefonul la mai bine de 24 de ore de la încărcarea precedentă, când încă mai aveam 15-20% baterie, după o utilizare obișnuită de-a lungul zilei și cu o conexiune constantă la internet, fie zi sau noapte. Pe termen lung, însă, sper că Samsung a rezolvat problema degradării bateriei, pe care am sesizat-o la modele de S8 folosite aproximativ jumătate de an.
Samsung Galaxy S9 și S9 Plus sunt telefoane pe care merită să dai banii, cât timp nu îți rupi de la gură ca să le cumperi. Într-adevăr, nu merită saltul de la S8 către generația actuală, dar dacă vii de la un flagship mai vechi sau chiar de la un model ceva mai generic, ar putea merita investiția. S9 este disponibil AICI, în timp ce S9 Plus poate fi găsit AICI.