Când vom găsi o planetă asemănătoare Pământului în Univers

de: Nicoleta Apostol
18 02. 2018

Există multe definiții despre cum ar trebui să fie o exoplanetă, ca să fie asemănătoare Pământului. Unii spun că ar fi o planetă care orbitează o stea la o distanță cât mai apropiată, ca să existe apă lichidă pe suprafața sa. Alții spun că trebuie să fie o planetă stâncoasă, exact ca a noastră. Dar ca să determini dacă o exoplanetă este cu adevărat locuibilă necesită, de fapt, imaginea a ceea ce este pe planetă, ca substanțele chimice.

În prezent, unele telescoape ca Kepler (care operează în prezent în misiunea K2), pot detecta planetele prin modul în care acestea diminuează periodic lumina provenită de la steaua pe care o orbitează. Alte telescoape dispun de instrumente care pot captura direct imaginea unei exoplanetei. Oamenii de știință lucrează la noi telescoape care ar putea să spună efectiv dacă aceste planete au sau nu viața asupra lor sau dacă o pot susține.

„Suntem în pragul următoarei ere a descoperirii”, a declarat astronomul Debra Fisher la conferința de presă anuală a Asociației Americane pentru Progresul Științific, din Austin, Texas. „Pământul este cu adevărat incredibil, din multe puncte de vedere.”

Aki Roberge, astrofizician de cercetare la NASA, explică cum Terra este singura planetă cunoscută care găzduiește viața, după ce și-a modificat chimic atmosferei. În cazul în care vrem să aflăm dacă exista o altă planetă asemănătoare Pământului undeva în Univers, trebuie să fim atenți la biosemnătura acesteia (linii spectrale de substanțe chimice, ca metanul, vaporii de apă, oxigenul sau alte molecule organice care indică viața).

Problema este că instrumentele actuale care vânează aceste planete nu pot caracteriza cu adevărat ce fel de lucruri sau substanțe se află pe ele. Din păcate, oamenii de știință nu au instrument care să facă asta. NASA a propus deja câteva misiuni emblematice și rămâne de văzut dacă vor exista instrumente și tehnici prin care să aflăm cât mai multe despre compoziția exoplanetelor.

Între timp, oamenii de știință trebuie să găsească mai multe exoplanete asemănătoare Pământului și să își dea seama de cum ar arăta biosemnătura lor. Luna lui Jupiter, de exemplu, ar putea extinde foarte mult ideea despre cum ar putea arăta biosemnătura.