Descoperire uimitoare: o exoplanetă din apropierea noastră „ar putea fi un diamant”

Descoperire uimitoare: o exoplanetă din apropierea noastră „ar putea fi un diamant”
11:28 19.02.2016

„55 Cancri e” este o exoplanetă aflată la o distanţă de aproximativ 40 de ani-lumină faţă de sistemul nostru solar. Acum, se pare că știm mai multe despre atmosfera ei.

Experții NASA au folosit telescopul Hubble, cu ajutorul căruia au detectat hidrogen și heliu, dar nu și vapori de apă. Planeta 55 Cancri e este de opt ori mai masivă decât Pământul și de două ori mai mare. „Cercetările pe care le-am făcut ne-au permis să obţinem primele informaţii referitoare la structura atmosferei unei exoplanete asemănătoare Terrei. Acum avem indicii despre modul în care s-a format acest obiect cosmic şi cum a evoluat în timp”, a declarat Giovanna Tinetii, cercetător în cadrul University College London, citat de Space.

55 Cancri e este o exoplanetă care orbitează foarte aproape de steaua ei gazdă, completând o orbită completă în doar 18 ore. Din acest motiv, temperatura de la suprafaţa exoplanetei este foarte mare, în jur de 2.000 de grade Celsius şi, prin urmare, nu poate poate susţine nicio formă de viaţă. Exoplaneta a fost descoperită în anul 2004. La opt ani după descoperire, cercetătorii au realizat un studiu, în cadrul căruia au analizat masa lui 55 Cancri e, precum și compoziţia stelei sale gazdă.

Oamenii de ştiinţă americani au descoperit, astfel, în 2012, că în structura interioară a exoplanetei se află o cantitate imensă de carbon. Acest rezultat i-a determinat pe astronomi să susţină că „55 Cancri e ar putea fi o adevărată planetă-diamant”. În cadrul unui alt studiu a fost demonstrat că steaua în jurul căreia orbitează exoplaneta Cancri nu are în compoziţia atât de mult carbon pe cât se credea şi, prin urmare, nici exoplaneta n-ar fi trebuit să aibă în atmosferă această substanţă.

Cu toate acestea, informațiile obținute de astronomii NASA au arătat că la suprafaţa exoplanetei există cianură de hidrogen, fapt care indică şi prezenţa carbonului. „Dacă prezența cianurii de oxigen și a altor molecule este confirmată în câțiva ani de următoarea generație de telescoape cu infraroșu, ni s-ar confirma teoria că planeta e bogată în carbon și foarte exotică„, a spus Jonathan Tennyson, într-o declarație.

loading...