Furtuna care a distrus un avion și a îngrozit pasagerii

de: Bianca Prangate
08 06. 2018

Un avion de la American Airlines parcurgea un zbor de rutină între Texas și Arizona, când a pătruns într-un dezastru meteorologic – mai precis, într-o furtună cu grindină.

Zborul 1897 parcurgea distanța dintre San Antonio, Texas, și Phoenix, Arizona, când au început turbulențele. Un pasager al zborului, Jess Esparza, a povestit într-o postare pe Facebook întreaga experiență.

La puțin timp după decolare, echipa de zbor a anunțat că nu va servi mâncare și băuturi încă, din cauză că vor urma turbulențe. La puțin timp după, avionul a început să se încline într-o parte și alta. Bărbatul a povestit că pe fereastră, norii erau de un gri închis și fulgerele curgeau neîntrerupt.

În avion, copiii au început să plângă, iar niște adolescenți și-au ridicat mâinile ca într-un roller-coaster.

„Apoi am căzut”, a spus Esparza. „Am căzut atât de rău încât obiectele din poalele oamenilor au început să zboare prin avion”. Acesta s-a decis să folosească serviciul de Wi-Fi plătit de la bord, pentru a-i trimite mamei lui un mesaj în care i-a spus că o iubește.

În haos, lumea a început să vomite, un bărbat s-a ridicat și a strigat că are nevoie la toaletă, iar echipajul de zbor a încercat să se asigure că toată lumea rămâne pe scaune, cu centurile puse. În timp ce grindina cât mingile de baseball lovea zgomotos avionul, turbulențele au continuat. Esparza a explicat în postare că, după zece minute, avionul încă se clătina, dar nu la fel de rău ca la început.

Într-un final, avionul a ieșit din furtună, iar pilotul a anunțat că va urma o aterizare de urgență în El Paso, pentru ca parbrizul deteriorat să fie reparat. Ceea ce nici Esparza, nici ceilalți pasageri nu au știut a fost că nu doar parbrizul a avut de suferit, ci întregul nas al avionului.

Dacă te uiți la pozele cu avionul, ai crede că s-a prăbușit în nas. Acesta este distrus complet, iar parbrizul, la rândul său, spulberat. Parbrizul spart a însemnat că piloții nu au putut vedea nimic în față și au avut nevoie de îndrumări pentru a ateriza.