Cum a devenit Facebook o armă excelentă pentru dictatorii moderni

Facebook a ajuns să fie folosit ca armă politică în mâinile dictatorilor moderni. Acești politicieni au oameni plătiți să răspândească știri false, să-i defăimeze pe opozanții regimului politic opresiv și să le mascheze faptele ilegale. Sună cunoscut?

Nu e o noutate. Dictatorii și liderii autoritari s-au folosit întotdeauna de mijloacele de comunicare în masă că să manipuleze populația și să mușamalizeze acțiunile conducerii care încalcă flagrant drepturile omului (se practică și în societățile democrației liberale, ca să fim onești).

Ce diferă azi, este doar mijlocul de comunicare. Facebook a ajuns cea mai populară rețea socială la nivel mondial și, în ciuda cenzurilor sau anumitor limitări ale accesului la internet pe care le impun anumiți lideri politici din diverse țări conduse autoritar, masele continuă să-l folosească.

Nu poți controla fiecare aspect al vieții cetățenilor. După aproape 100 de ani, s-a ajuns, în sfârșit, la concluzia că niciun politician sau grup de politicieni nu poate să controleze gândirea și sentimentele indivizilor, dar poate, în schimb, să le influențeze.

Facebook n-a fost creat ca să-ți spele mintea și să te transforme într-o primată lipsită de logică, dar poate fi folosit în acest scop. Cei care urmăresc asta, n-au nevoie decât de puțină putere de convingere, câteva mijloace de coerciție și o echipă eficientă, secretă de “postaci” care să răspândească informații false menite să inducă în eroare.

Regimurile autocratice nu vor dispărea niciodată, din diverse motive. Unul dintre ele este eșecul democrației în ceea ce privește gestionarea problemelor sociale și culturale, care se împotmolește în propriile reguli.

Avantajul dictatorilor moderni este că ei nu se “împiedică” de blocaje legislative, dar se folosesc de mijloacele democratice ca să-și consolideze puterea. Facebook este un instrument foarte eficient în prezent, pentru că acolo există, în spatele unor conturi aparent inofensive, adevărate brigăzi de influenceri, plătiți să apere imaginea regimului abuziv.

Aceste grupuri obscure au misiunea de a găsi oponenții și criticii liderului, pentru a fi apoi reținuți de autorități sub diverse pretexte, închiși, eventual bătuți, exilați sau chiar uciși (ca pe vremea lui Stalin). New York Times a descoperit aceste nereguli din presa din țări conduse dictatorial, ca Libia și Filipine.

În Libia, Facebook este folosit ca portal de comercializare a armelor sau pentru traficanții de imigranți. Azi, războaiele se poartă inclusiv pe rețelele sociale. Și cu cât societatea e mai divizată, cu atât haosul mediatic este amplificat. “Armatele electronice”, cum numește New York Times grupurile de postaci mercenari, pot fi conduse și folosite de oricine fără excepție. E un conflict de interese, ghidat de cei care plătesc cel mai mult.

În Filipine, președintele dictator Rodrigo Duterte folosește Facebook-ul cu multă abilitate pentru a-și hărțui opozanții și a-și masca crimele. Se știe că Duterte a lansat un adevărat război împotriva traficanților de droguri și de carne vie, iar condamnarea la moarte este considerată perfect normală și legală. În Europa, pedeapsa cu moartea stârnește o repulsie ipocrită, dar dacă trăiești într-o țară ca Filipine, probabil că-ți schimbi impresia.

N-am date certe despre eficiența metodelor sale, dar cu siguranță rata infracționalității a scăzut vertiginos de când Duterte este lider. Dar, dacă este totul legal, care ar fi motivul pentru care folosește Facebook ca să-și mușamalizeze condamnările neechitabile, care de multe ori nici nu ajung în fața Curții?