Medicina în viitor: telemedicina și cum vor putea doctorii să ajute de la distanță

de: George Stanciu
12 04. 2017

Telemedicina ar putea deveni următoarea revoluție a sistemelor medicale, tehnologia reușind să ofere suportul necesar pentru ajutor de specialitate la distanță.

Medicina face progrese din ce în ce mai mari, mai ales în prezentul tot mai tehnologizat, mai informatizat și mai conectat. Avem de-a face cu progrese în mai toate domeniile medicinei, fie că vorbim de proteze ultra-inteligente care ajută pacienții să revină la vieți normale, fie de organe crescute cu ajutorul celulelor stem. Într-adevăr, medicina urmează parcursul tehnologiei și informatizării, dar are ceva carențe la capitolul de conectare.

Într-o lume din ce în ce mai interconectată, în care putem lua rapid legătura cu aproape oricine, medicii par să rămână departe de noi. Într-adevăr, avem, de cele mai multe ori, numerele de telefon ale doctorilor la care mergem și putem să-i sunăm în caz de nevoie, dar știm cu toții cât de anevoios este să transmiți cuiva informații, mai ales medicale, la telefon.

Bazele telemedicinei

Telemedicina ar putea fi cheia rezolvării tuturor acestor probleme și ar aduce medicii mai aproape de pacienți, indiferent că aceștia se află la două saloane sau la două orașe distanță. De cele mai multe ori, distanța este obstacolul principal când vine vorba de primirea sau de oferirea de asistență medicală, fie că vorbim de vizite de rutină sau de chestiuni mai grave, unde un asemenea factor devine critic.

Dispozitivele purtabile ar putea reprezenta unul dintre cele mai mari beneficii pentru medicină și, implicit, pentru dezvoltarea telemedicinei. Astfel de device-uri au intrat timid pe piață și le-am privit cu oarecare rețineri prin prisma utilității. Ceasurile inteligente au câștigat, totuși, ceva teren, iar acum sunt pe piață modele disponibile pentru orice buget. Pe de altă parte, acesta a fost doar începutul, pe piață venind și brățările de fitness.

Purtarea de dispozitive inteligente la încheietura mâinii pare să fie doar începutul, iar pe măsură ce lucrurile evoluează, observăm că astfel de device-uri ies din sfera accesoriilor de fițe și se transformă în device-uri extrem de utile. De exemplu, un Apple Watch i-a salvat viața unui adolescent care a observat că durerile sale din piept erau corelate cu un ritm cardiac neobișnuit de mare. Același model de ceas l-a salvat pe un posesor care a descoperit că amețelile sale erau însoțite de un ritm cardiac sub limitele normale.

Producătorii de electrocasnice și de electronice înțeleg că trebuie să se concentreze și pe sfera dispozitivelor de sănătate, iar unul dintre cele mai bune exemple este Philips. Aceștia au lansat în vara lui 2016 mai multe produse de acest fel, în centrul atenției fiind Health watch. De asemenea, aceștia au lansat și alte produse, cum ar fi un termometru inteligent, sau un cântar la fel de ”smart”.

Accesoriile smart pentru încheietura mâinii ar putea fi complementate de dispozitive integrate și în îmbrăcăminte, asta dacă soluțiile propuse, de materiale flexibile, ies din laboratoare în viitorul apropiat.

Precursorii telemedicinei

Cu toate că telemedicina este un domeniu care se afirmă în secolul 21, acesta are precursori și în trecutul mai puțin tehnologizat. Spre exemplu, încă de la începutul anilor 1900, australienii care locuiau departe de civilizație aveau stații radio conectate la generatoare electrice, prin intermediul cărora puteau lua legătura cu Royal Flying Doctor Service, astfel încât să poată primi asistență medicală de la distanță. În 1989, primul sistem interactiv de telemedicină a fost introdus în SUA de către MedPhone Corporation, fiind folosit pentru a oferi diagnostice la distanță, dar și posibilitatea de resuscitare cardiacă.

Cei trei piloni ai telemedicinei

Pentru medicina în viitor, se conturează trei categorii: cea store-and-forward, cea de monitorizare la distanță și cea de servicii interactive în timp real. Store-and-forward se referă la datele medicale obținute într-un anumit interval de timp, acestea fiind transmise ulterior medicului pentru analiză; sistemul este întâlnit deja în ramuri precum dermatologia. Pentru că sistemul nu presupune și o vizită medicală, doctorul trebuie să se bazeze pe istoricul pacientului și pe informații audio și video trimise de către acesta.

Monitorizarea la distanță este cea de-a doua ramură importantă a telemedicinei, care presupune monitorizarea diverselor afecțiuni cronice, precum diabetul, bolile inimii sau astmul. Monitorizarea de acest fel este extrem de avantajoasă pentru pacient, care economisește foarte mult timp, evitând să mai ajungă deseori la medic pentru controale de rutină. Un alt avantaj, atât pentru medic cât și pentru pacientul pe care îl are în grijă, este că datele obținute sunt la fel de bune precum cele care ar putea fi obținute în cadrul unei vizite obișnuite. De asemenea, monitorizarea la distanță, care se poate face prin intermediul diverselor dispozitive purtabile, poate oferi un eșantion de date mult mai mare decât o simplă vizită la medic. Prin intermediul monitorizării la distanță, medicul tău ar putea afla din timp că ești pe cale să te îmbolnăvești, având ocazia de a-ți oferi un potențial tratament înainte ca o gripă să se instaleze în forță.

Nu în ultimul rând, serviciile interactive în timp real construiesc o nouă punte între pacient și medic. La momentul actual, chiar și examinările fizice și cele oftalmologice au potențialul de a fi la fel de precise precum cele efectuate față în față.

Monitorizare cât mai detaliată și intervenții de la distanță

Un exemplu promițător de dezvoltare a telemedicinei ne-a fost prezentat în urmă cu ceva timp de către Intelligent Locations. Compania românească lucrează la dispozitive purtabile care ar urma să fie instalate pe aparatura medicală, ușurând inventarul, dar care vor fi oferite și pacienților, ca brățări inteligente. Prin intermediul acestora, pacienții vor fi monitorizați pe parcursul întregii șederi în spital, iar o bună parte din date vor fi disponibile chiar și rudelor, astfel încât acestea să știe ce se întâmplă cu cei dragi dincolo de vizitele efectuate.

Unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte din cadrul telemedicinei este acela de realizare a intervențiilor chirurgicale la distanță. Astfel, un doctor și pacientul său nu mai trebuie să fie prezenți în aceeași locație, medicul având posibilitatea de a folosi unelte robotizate și sisteme de comunicație ultra-rapide, astfel încât să poată efectua o operație de la distanță.

Telemedicina în viitor

Viitorul telemedicinei este deja asigurat: progresele tehnologice nu par să mai încetinească, iar asta nu poate decât să aducă beneficii din ce în ce mai mari în toate sferele, inclusiv în medicină, doctorii având posibilitatea de a obține informații rapide, detaliate și precise despre pacienții pe care îi au în grijă. Există deja programe, precum clmtrackr, care pot analiza expresiile faciale ale unei persoane și pot depista chiar semne ale unor probleme mentale, o astfel de aplicație putând fi folosită pentru monitorizarea stării de bine a pacienților. Pentru viitor se pregătește IBM, de exemplu, care l-a creat pe Watson, un sistem cu inteligență artificială; acesta ar putea fi folosit, spre exemplu, pentru a ajusta dozele de insulină are diabeticilor și pentru a le preveni crizele.

În cadrul telepsihiatriei, spre exemplu, realitatea virtuală s-ar putea dovedi un element foarte bun pentru vindecarea depresiei. Deja există astfel de metode de consiliere la distanță, dar prin intermediul tehnologiilor VR, s-ar putea face progrese mult mai mari de care să beneficieze pacienții. Viitorul realității virtuale în medicină este chiar mai promițător de atât. Având în vedere că există pacienți pentru care anestezia, mai ales cea totală, poate reprezenta un factor de risc important când vine vorba de o operație, aceștia ar putea fi distrași cu ajutorul realității virtuale.

Cel mai important aspect când vine vorba de îmbunătățirea unor astfel de servicii la distanță nu va mai fi tehnologia, ci adaptabilitatea. Va fi crucial modul în care atât doctorii, cât și pacienții se vor adapta la noile tehnologii de monitorizare și de comunicare la distanță, iar un pas care poate fi făcut în această direcție. Cu cât dispozitivele și noile tehnologii vor fi mai accesibile, mai ales pentru pacienți, cu atât acestea vor beneficia de o rată de acceptare mai mare din partea oamenilor, care vor descoperi cu ușurință beneficiile de comunicare la distanță, în locul vizitelor clasice.