Tehnica prin care hidrogenul ar putea fi un combustibil de viitor

de: Nicoleta Apostol
05 10. 2017

Este posibil să se producă hidrogen din apa de mare, dar este destul de costisitor. Un cercetător a găsit o variantă mai ieftină.

Savantul Yang Yang a venit cu un nou nanomaterial hibrid care utilizează energia solară. El îl folosește pentru a genera hidrogen din apa de mare, mai ieftin și mai eficient decât materialele curente. Descoperirea sa ar putea duce la o nouă sursă de carburant curat, ar ușura cererea de combustibili fosili și va stimula economia Floridei, unde razele solare și apa de mare se găsesc din abundență.

Yang, profesor asistent în Centrul de tehnologie NanoScience din cadrul Universității din Florida, lucrează la proiectul acesta de aproape 10 ani. Rezultatele au fost posibile cu ajutorul unui material care stimulează o reacție chimică, folosind energia solară pentru a extrage hidrogen din apa purificată. Această sarcină este mult mai dificilă dacă folosești apa de mare și asta pentru că fotocatalizatorii necesari nu sunt suficient de rezistenți pentru a gestiona biomasa și sarea corozivă.

[related]

Yang și echipa sa de cercetare au dezvoltat un nou catalizator capabil să colecteze nu numai un spectru mult mai larg de lumină decât alte materiale, ci și să se ridice la condițiile dure în apa de mare. Yang a dezvoltat o metodă de fabricare a unui fotocatalizator compus dintr-un material hibrid. Nanocavitățile acestuia au fost gravate chimic cu dioxid de titan, cel mai frecvent fotocatalizator.

Catalizatorii tipici sunt capabili să transforme doar o lățime de bandă limitată a luminii în energie, potrivit Daily Science. În multe situații, producerea unui combustibil chimic din energia solară este o soluție mai bună decât producerea energiei electrice din panourile solare. Această energie electrică trebuie utilizată sau stocată în baterii care se degradează, în timp ce hidrogenul este ușor de depozitat și transportat.

Fabricarea catalizatorului este relativ ușoară și ieftină. Echipa Yang își continuă cercetarea, concentrându-se pe cea mai bună modalitate de extindere a fabricației și îmbunătățirea performanțelor sale, astfel încât extragerea hidrogenului din apele uzate să fie posibilă.