Simona Halep, reacție despre participarea la turneul din Portugalia. A dezvăluit de ce a ales o competiție de mică anvergură

de: Beatrice Dumitru
09 04. 2024
Simona Halep.

Simona Halep a primit un nou wild-card pentru un turneu mai puțin cunoscut. Fostul lider mondial va juca în Portugalia, unde va întâlni adversare mai slab cotate. Românca a explicat de ce a preferat un turneu de mică avengură.

Explicația pentru alegerea turneului de la Oeiras

La revenirea în circuitul WTA, după scandalul de dopaj, dubla campioană de Grand Slam a jucat la Miami Open pe baza unui wild-card oferit de organizatori. Sportiva a primit inivitație și la turneul de la Madrid, de 1.000 de puncte, unde a câștigat două trofee (2016 și 2017). Dar înainte de competiția din capitala Spaniei, ea va fi prezentă la Oeiras, în Portugalia.

Turneul de la Oeiras este o competiție din a patra categorie valorică a turneelor organizate de WTA. Turneul din Portugalia este programat în săptămâna 15-21 aprilie, în același timp cu întrecerea WTA 500 de la Stuttgart, unde românca nu a primit wild-card. În schimb, Simona Halep a acceptat invitația organizatorilor de la Oeiras și a explicat și de ce a ales șă participe la un conpetiție de mică anvergură, unde nivelul jucătoarelor este mai scăzut.

Simona Halep. Foto: Profimedia

Sunt foarte încântată să adaug un nou turneu în calendarul meu. La întoarcerea în circuitul WTA intenționez să joc cât mai multe meciuri și acceptarea acestui wild-card îmi oferă posibilitatea de a face acest lucru în fața publicului portughez.

Vreau să mulțumesc turneului pentru că m-a dorit și abia aștept să fiu acolo”, a declarat Simona Halep, conform bolamarela.pt.

  • Turneul WTA Oieras de categore 125 are premii în valoare totală de 164.000 de dolari.
  • Competiția de la Oeiras nu a mai fost organizată din 2014, atunci când câștiga Carla Suarez Navarro.

Ce jucătoare va întâlni Simona Halep la Oeiras

Camila Osorio (63 WTA, Columbia), Viktorija Golubic (78 WTA, Elveția) și Bernarda Pera (82 WTA, SUA) sunt jucătoarele cel mai bine clasate care vor participa la turneul din Portugalia.

Celelalte invitații oferite de oficialii turneului de la Oeiras sunt pentru Kristina Mladenovic (254 WTA), Francisca Jorge (190 WTA) și Matilde Jorge (551 WTA). Pe lista de înscrieri la turneul care va avea loc în Centro Desportivo Nacional do Jamor, cel mai bine clasate sunt Camila Osorio (65 WTA, Columbia), Viktorija Golubic (78 WTA, Elveția) și Bernarda Pera (82 WTA, SUA).

Vezi și: Simona Halep nici nu mai visa la așa ceva. Vestea marea pe care a primit-o sportiva

Pe lista de înscrieri se mai găsesc șapte jucătoare din Top 100: Rebeka Masarova (83 WTA, Spania), Lourdes Carlé (84 WTA, Argentina), Clara Tauson (87 WTA, Danemarca), Harriet Dart (88 WTA, Marea Britanie), Yanina Wickmayer (89 WTA, Belgia), Zhuoxuan Bai (92 WTA, China) și Renata Zarazúa (100 WTA, Mexic).

Tabloul de 32 de jucătoare va fi completat cu patru jucătoare venite din califcări.

Schimbare de loc pentru Simona Halep în clasamentul WTA

Înaintea turneului de la Florida, Simona Halep nu mai figura în ierarhia mondială, dar a reintrat după Miami Open. Sportiva din Constanța nu a mai jucat niciun meci de aproape trei săptămâni și se află pe locul 1144, cu zece puncte, în coborâre cu o poziție față de clasamentul oficial WTA de săptămâna trecută.

Vezi și: Simona Halep, încă o victorie uriașă după decizia TAS. Ce lovitură le-a dat celor de la ITIA

Cel mai bine clasată româncă din ierarhia mondială este Sorana Cîrstea (34 ani). Ea ocupă locul 29.

În top 100 se mai regăsesc Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) și Jaqueline Cristian (25 de ani, 75 WTA). Aceasta a avut o urcare spectaculoasă, de opt poziții, datorită parcursului foarte bun de la Charleston. Ea a fost eliminată în sferturile de finală de rusoaica Daria Kasatkina, după un meci de aproape trei ore.