Tragedia de la Crevedia îi paște zilnic pe locuitorii din Drăgășani, Vâlcea. Arderi ilegale de deșeuri, la 50 de metri de o stație de gaz, foarte aproape de spital VIDEO EXCLUSIV

de: Denisa Dudescu
26 09. 2023

De mai bine de doi ani de zile oamenii care locuiesc în apropierea cartierului Troianu din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, stau cu geamurile închise să nu intre fumul înecăcios de la arderile ilegale de deșeuri din zonă. Garda de Mediu a dat amenzi și anul trecut și a făcut o acțiune cu poliția din Vâlcea și la începutul lunii august, a declarat Ștefan Păun, șeful Gărzii de Mediu Vâlcea pentru Playtech.ro

Arderi ilegale la Drăgășani. Oamenii se tem să sune la poliție

Locul în care localnicii spun că se fac aproape zilnic arderi ilegale este în cartierul Troianu care se află la o distanță de 400 de metri de Spitalul Municipal Costache Nicolescu și la doar 50 de metri de o stație de distribuție de gaz.

Oamenii sunt nevoiți să stea cu geamurile închise din cauza mirosului greu de suportat și a fumului negru care iese din zonă aproape în fiecare seară.

„E un cartier periculos unde dezmembrează mașini pe marginea drumului, se fac de toate acolo. Într-o seară am aprins lumina în casă și am lăsat ușile deschise la terasă, era un fum în casă de parcă la mine luase foc. E vorba de cartierul Troianu în trecut erau niște terenuri, ulterior s-a construit ilegal pe acolo, sunt case fără autorizație.

Mulți oameni care sunt în zonă nu spun nimic de frică cei care ard deșeuri sunt oameni de etnie rromă și le este teamă că dacă spun sau depun sesizări, aceștia le pot face ceva.

Nu este deloc plăcut acolo mai sunt oameni în vârstă, un vecin stă în permanență pe stradă cu mască la gură. Să scoți niște haine să le usuci sau să-ți aerisesti casa, te pomenești că aerisesti casa și lași geamurile și intră de afară un fum de nu îl mai scoți ”, a declarat un localnic sub anonimat pentru Playtech.ro.

În Drăgășani arderile ilegale se fac la 400 de metri de spitalul municipal

Situația este așa de cel puțin doi ani, iar după cum se poate vedea și din filmările intrate în posesia redacției Playtech.ro arderile de deșeuri au loc și noaptea și ziua, iar fumul negru și dens se poate vedea cu ușurință de oricine locuiește si trece prin zonă.

Dosar penal pentru arderi ilegale


Au fost sesizări și la Garda de Mediu, Poliție sau Primărie. În 2022 a existat chiar și un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani, pentru infracțiunea privind regimul deșeurilor -„incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect”.

Pe 21 martie 2023 Judecătoria din Drăgășani a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată.

Potrivit Ordonanței de renunțare la urmărirea penală analizată de Playtech.ro este vorba de o situație de la finalul lunii octombrie semnalată de un cetățean care anunța prin apel la 112 „că în apropierea cartierului Troian în care locuiește, a observat în atmosferă fum, resimțindu-se în atmosferă un miros înecăcios”.

Potrivit documentului la fața locului au fost trimiși polițiști din cadrul poliției Drăgășani, dar și jandarmi. S-a constatat că în spatele locuinței indicate de apelantul la serviciul unic de urgență era aprins un foc în care erau arse cabluri electrice. Atunci s-a deschis un dosar penal pentru incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect.

În urma audierii s-a descoperit că autorii ar fi niște adolescenți cu vârste cuprinse între 4-16 ani. Aceștia ar fi fost lăsați nesupravegheați, spune un martor care i-ar fi văzut pe aceștia arzând haine vechi, sticle de plastic, gunoaie, dar și cabluri electrice. Focul ar fi fost făcut de copii pentru a se încălzi au mai spus martorii la audieri.

În procesul-verbal întocmit de Poliția Drăgășani din 18 ianuarie 2023 reiese că s-a discutat cu un minor în vârstă de 16 ani care a fost găsit lângă foc, însă acesta a negat că ar fi aprins el focul și nu le-a putut spune polițiștilor cine sunt vinovații. S-ar renunțat la urmărirea penală în dosar, iar situația s-a repetat. 

Mirosul înecăcios de la arderea de cauciucuri cuprinde aproape zilnic orașul

„Ca și miros nimeni nu mai zice nimic, toți închid geamurile când dau ei dau foc și lasă de la ei. Vine azi Garda de mediu cu mascații și mâine dau foc din nou. Ei o simt ca și cum nu ar fi venit. Poliția se duce acolo și zic că văd fumul, dar nu pot să intre în curte fără mandat. Cred că îi ține cineva din poliție.

Am filmat focul, am intrat în cartier cu mașina. M-am dus să le arat exact curtea unde e ca să se ducă direct și apoi după cinci minute am trecut de curios dacă s-au dus acolo. S-au dus la 5-6 case mai încolo cu camerele din piept pornite și ei au început să mă bage pe mine că exagerez.

A zis cineva de la spital că l-a întrebat că a fost întrebată de director dacă a luat foc ceva la ei în curte. E un miros de cauciucuri, este înecăcios și se duce prin tot orașul. Cartierul Troianu e unde e depozitul de gaze de distribuție de gaze naturale, adică nu prea poți să te joci.

Nimeni nu poate să facă nimic atâta timp cât primarul și poliția sunt de partea lor. O dată era un fum de, peste toate casele negru și mașina de poliție doar a dat două claxoane și nici nu s-au dat jos”, a mai povestit un localnic.

Ultima oară un avertisment dat de poliție a fost dat luna trecută s-au făcut verificări și din partea celor de la Garda de Mediu care au aplicat niște sancțiuni contravenționale.

Primăria și Poliția spun că fac verificări. Garda de Mediu a dat sancțiuni

Contactați de Playtech.ro reprezentanții IPJ Vâlcea au transmis că nu au primit sesizări cu privire la arderea unor deșeuri în Drăgășani, însă că vor face verificări. 

Contactat de Playtech.ro a fost și primarul PSD din Drăgășani, Cristian Nedelcu, care a   transmis într-un mesaj pe WhatsApp că „nu am primit nimic (n.r. sesizări de la cetățeni). Am să verific.

Primarului i s-ar fi cerut inclusiv montarea unor camere de supraveghere în cartierul Troianu, „fiind cunoscută zona cu un grad crescut de infracționalitate, au fost numeroase bătăi și intervenții acolo”, a precizat un alt localnic. 

Cristian Nedelcu, primarul din Drăgășani, spune că nu știe de arderile ilegale de deșeuri din zonă. Sursa foto: Facebook

Garda de Mediu de la Vâlcea a avut o acțiune cu Poliția din Vâlcea pe tema arderii de deșeuri din cartierul Troianul și în august, fiind date și sancțiuni.

„S-au dat sancțiuni acolo pentru arderi necontrolate.Poliția a deschis și dosare penale. A rămas ca poliția din Drăgășani în cazul în care mai sunt astfel de fenomene să ne solicite sprijinul sau să ne informeze”, a declarat  Ștefan Păun, șeful Gărzii de Mediu Vâlcea pentru Playtech.

Acțiuni din partea Gărzii de Mediu s-au făcut și anul trecut, dovada este un comunicat de presă publicat în 15 septembrie 2022.

„În data de 15.09.2022, în timpul verificărilor comune efectuate de Garda de Mediu Vâlcea împreună cu reprezentanți ai IPJ Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și ai Poliției Municipiului Drăgășani, au fost constatate colectări ilegale de deșeuri reciclabile, și incendieri de deșeuri de diferite categorii, în Municipiul Drăgășani, Cartier Troianu, în zona locuită preponderent de cetățeni de etnie.

Au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru colectarea ilegală a deșeurilor și a fost întocmit dosar penal instrumentat de către IPJ Vâlcea pentru incinerări de deșeuri”, se arată în comunicatul transmis de insituție pe pagina de Facebook.

Garda de Mediu Vâlcea

Legislația privind regimul deșeurilor a fost modificată anul acestea fiind adăugate noi situații în care se pot aplica sancțiuni pentru nerespectarea acesteia, dar și majorate o parte dintre amenzi.

 Astfel, pentru incendierea oricărui tip de deșeu, substanță sau obiect ori pentru îngroparea deșeurilor, amenzile ajung acum până la 45.000 de lei, potrivit site-ului specializat în teme juridice Avocatnet.ro.

„Incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect ori îngroparea deșeurilor pot fi pedepsite cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, atunci când cantitatea sau impactul asupra mediului ori asupra vieții, integrității corporale sau sănătății persoanelor nu poate fi neglijată”, potrivit legii nr. 17 din 6 ianuarie 2023