Cum a condus Dragoș Bucur fără permis sute de km în timpul filmărilor „Marfa și banii”. A mințit că are carnet când a fost ales pentru rolul lui Vali
„Marfa și banii” este un film românesc din anul 2001, regizat de Cristi Puiu. La vremea respectivă, rolurile principale au fost interpretate de tinerii actori Alexandru Papadopol, Dragoș Bucur și Ioana Flora, care se aflau la început de drum. Filmul a făcut revoluție în cinematografele din toată țara, dar puțini știu și amănunte din culisele sale.
Dragoș Bucur a mințit pentru a obține un rol în filmul românesc „Marfa și banii”
Pentru realizarea filmului „Marfa și banii”, regizorul Cristi Puiu a ales tineri debutanți în actorie. Printre aceștia s-a numărat și Dragoș Bucur, care la vremea respectivă abia împlinise 19 ani. În cadrul unui interviu, actorul, acum în vârstă de 45 de ani, a povestit cum a reușit, de fapt, să obțină un rol în pelicula „Marfa și banii”. El a recunoscut că a mințit la casting, atunci când a fost întrebat dacă are permis de conducere.
Dragoș Bucur mărturisea că a fost nevoit să mintă pentru a primi rolul din filmul regizat de Cristi Puiu. Mai precis, actorul avea doar 19 ani, dar nu își luase încă permisul de conducere, ceea ce era o condiţie obligatorie pentru a trece de prima etapă a castingului. Așadar, Dragoș Bucur și-a început cariera în actorie cu o minciună, despre care a avut curaj să vorbească în cadrul unui interviu.
În timpul filmărilor, tânărul debutant în actorie a fost ajutat de cascadorul Marian Chirvase, care se făcuse remarcat intermediul a două numere extrem de periculoase, „Tunelul de foc” şi „Zece panouri de foc”.
„La «Marfa şi Banii» am fost întrebat dacă am carnet de către Cristi Puiu. M-am uitat în ochii lui şi cam o secundă m-am gândit: «Da sau nu?» Adică mint sau spun adevărul? Şi am minţit. I-am spus: «Da, normal!». După care am aflat că aceasta era prima întrebare eliminatorie. Dacă nu aveai carnet, nu continua interviul, nici probele, nimic! Practic, eu mi-am început cariera în cinematografie cu o minciună. Am filmat fară carnet, cu acordul producătorului, al Poliţiei, se închideau şoselele când filmam şi mi-am luat carnetul după. Era în 1999, vara”, şi-a reamintit celebrul actor.
Din cei 150 de tineri înscriși la casting, doar trei norocoși au rămas pe liste. Cristi Puiu și i-a dorit protagoniști în rolurile principale pe tinerii debutanţi: Alexandru Papadopol (Ovidiu), Dragoş Bucur (Vali) şi Ioana Flora (Betty). Au continuat apoi repetițiile drastice din timpul filmărilor, își amintește și Alexandru Papadopol.
„Am ajuns la probele pentru «Marfa şi banii» dintr-o întâmplare şi ţin minte chiar că am intrat ultimul în sală. Eu eram în anul I şi un coleg m-a rugat să-l însoţesc aşa, pentru suport moral. La faţa locului, m-am decis să-mi încerc şi eu norocul. Chestiune de destin. Recunosc că drumul profesional mi-a fost marcat pentru totdeauna de Cristi Puiu.
Ştiu că toate întrebările pe care el le punea, le punea ca să ghicească într-un fel dacă actorul respectiv se potriveşte cu personajul. Exemplul celebru este cum l-a pus pe Dragoş să înjure. Se înjura mult în filmul ăla şi el voia să îşi dea seama dacă tu ca actor, ca om, poţi să îţi asumi o înjurătură. Dacă îţi vine organic înjurătura respectivă. Ştiu că m-a întrebat atunci, ţie care personaj îţi place mai mult. Şi mie îmi plăcea ăla mai răul, pe care l-a jucat Dragoş. Şi mi-a zis, «Mmmm, nu te-aş vedea pe ăla rău». Avea viziune…”, spunea Papadopol, în urmă cu ani buni.
Lansarea filmului „Marfa și banii” a avut loc pe 1 iunie 2001, la cinematograful „Scala” din Capitală.
Povestea lungmetrajului „Marfa și banii”
Filmul „Marfa și banii” relatează povestea unui tânăr din Constanţa a cărui familie deţine o mică afacere în balconul apartamentului. Deși voiau să se extindă, nu aveau banii necesari pentru acest lucru. Drept urmare, acceptă propunerea unui ‘afacerist’ local, care îi oferă o sumă importantă de bani pentru un transport în aparenţă simplu: o geantă care trebuie dusă la Bucureşti, la o adresă exactă.
Tânărul nu pleacă singur la drum, ci însoțit de un bun amic și iubita acestuia. În realitate, geanta plină cu medicamente era căutată și de alții, iar în momentul în care tânărul realizează în ce s-a implicat de fapt e mult prea târziu să mai dea înapoi și continuă cursa nebună. Ideea scenariului i-a aparținut lui Cristi Puiu, după ce în anul 1998, o rudă apropiată de-a lui a murit într-un accident de maşină, în timp ce transporta marfă pentru micuţul chioşc de cartier pe care îl deţinea.
Biografie Dragoș Bucur
Dragoș Bucur a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, secția Actorie și a început să joace la teatrul Podul, al profesorului Cătălin Naum. O lungă perioadă de timp, Bucur a jucat în numeroase piese și a predat actoria în facultăți de teatru și film. Primul rolu= în care s-a făcut remarcat a fost cel din „Marfa și banii”, regizat de Cristi Puiu. El a primit Premiul pentru cel mai bun actor, din partea Uniunii Cineaștilor. Dragoș a jucat și în următoarele lungmetraje ale lui Radu Muntean, Hârtia va fi albastră (2006) și Boogie.
Dragoș Bucur a jucat și rolul principal din filmul Polițist, adjectiv, în 2009, regia lui Corneliu Porumboiu. Tot în regia lui Corneliu Porumboiu, Dragoș a mai jucat în scurtmetrajele Visul lui Liviu (2003) și Post telefonic suspendat temporar (2002).
Actorul de 45 de ani a fost nominalizat și la Premiile Gopo la categoria ‘Cel mai bun actor într-un rol secundar’ într-un film de lungmetraj ficţiune pentru rolul din filmul Urma (2021).