VIDEO Star Wars Jedi: Survivor devine realitate: când îl joci și, mai ales, pe ce

de: Iulia Kelt
30 05. 2022

Respawn Entertainment a confirmat că Star Wars Jedi: Survivor, continuarea firească a lui Jedi: Fallen Order, pe care a anunțat-o pentru prima dată la începutul acestui an, va avea, până la urmă, loc.

La evenimentul Star Wars Celebration, din Anaheim, studioul a dezvăluit că Jedi: Survivor reprezintă o continuare directă a Star Wars: Fallen Order, care este un joc de acțiune și aventură, lansat în 2019.

Acțiunea din Star Wars Jedi: Survivor are loc la cinci ani după evenimentele anterioare și va acționa ca un predecesor, prezentându-l, în continuare, pe protagonistul Cal Kestis (dar și pe însoțitorul său droid BD-1) ca unul dintre ultimii Jedi rămași în galaxia condusă de marele Imperiu.

Jedi: Survivor vine la pachet cu tehnici de luptă îmbunătățite, promite Respawn Entertainment

Referitor la producție, studioul a dezvăluit că Jedi: Survivor va extinde sistemul de luptă al primului joc, existând marea posibilitate ca anumite elemente noi să intre în cadru, ceea ce va face obiectul bucuriei multor fani.

Ce-i drept, conform a ceea ce știm până acum, unii jucători nu au fost foarte pasionați de tehnicile de luptă din Jedi: Fallen Order și le-au considerat pe acestea ca fiind un element slab al jocului. Rămâne de văzut ce anume va fi diferit în noul joc.

Jedi: Survivor este programat să apară în 2023, Electronic Arts urmărind să-l scoată până la sfârșitul anului fiscal, în martie. Respawn dezvoltă, în prezent, jocul pentru cea mai recentă generație de console, în special Xbox Series X|S și PlayStation 5, deși va fi lansat și pentru PC-uri.

Studioul nu pare să aibă planuri să-l lanseze pentru console mai vechi precum Xbox One și PS4, fapt care ar putea să-i supere pe unii pasionați de jocuri, cu posibilități financiare reduse.

În cazul în care ești curios, poți urmări un teaser oficial pentru viitorul joc, în clipul publicat aici: