VIDEO House of the Dragon a primit un trailer extins: ce noutăți dezvăluie despre cel mai așteptat serial al momentului
HBO a dezvăluit trailerul extins pentru House of the Dragon, care a debutat la San Diego Comic-Con. Serialul este un prequel al magistralei producții Game of Thrones și se va concentra pe ascensiunea Casei Targaryen.
La fel ca predecesorul său, House of the Dragon se bazează pe unul dintre romanele autorului George R.R. Martin; cu toate acestea, în timp ce Game of Thrones a cuprins aproape întreaga serie A Song of Ice and Fire, prequel-ul va miza, în schimb, pe Fire and Blood.
Acesta este primul dintre multele spin-off planificate pentru Game of Thrones, iar acțiunea acestuia se petrece cu sute de ani înaintea seriei emblematice, când pașnicul Rege Viserys I (Paddy Considine) ocupa Tronul de Fier.
House of the Dragon a dezvăluit imagini noi din prequel-ul mult așteptat
Noul clip este aproape identic cu trailerul House of the Dragon care a fost lansat săptămâna trecută, dar cu câteva modificări notabile, unele momente fiind prelungite.
La rândul său, Viserys poate fi auzit avertizând pe cineva (poate pe Rhaenyra) că Tronul de Fier este „cel mai periculos scaun din tărâm”. Rhaenyra, care pare gata să preia rolul principal în House of the Dragon, vine cu o nouă replică și vorbește despre temele generale ale serialul: „Targaryenii sunt mai aproape de zei decât de oameni”.
În Game of Thrones, Casa Targaryen este alcătuită din doi oameni (fără să-l includem pe Aegon Targaryen, dezvăluit în cele din urmă, alias Jon Snow). House of the Dragon încearcă să arate această familie la apogeu.
Dincolo de dragonii prezentați în serie, îi vei vedea pe cei din familia Targaryen cum complotează și conspiră unul împotriva celuilalt. Se pare că se pregătește un conflict între Viserys și Daemon, însă trailerul viitorului serial pune mult mai mult accent pe prietenia dintre Rhaenyra și Alicent.
Vei putea vedea House of the Dragon începând cu data de 21 august 2022.