Time Traveler’s Wife, gata de lansare: noi fotografii ne arată ce se va întâmpla în viitorul serial HBO

de: Iulia Kelt
16 02. 2022

Apar noi fotografii din serialul HBO, „The Time Traveler’s Wife”, în care îi putem vedea pe cei doi protagonisti îndrăgostiți, interpretați de Theo James și Rose Leslie.

Povestea filmului serial se învârte în jurul acțiunii romanului scris de Audrey Niffenegger. Acesta a primit, anterior, în 2009, o primă adaptare, în care i-am putut vedea în rolurile principale pe Rachel McAdams și pe Eric Bana.

De altfel, HBO a anunțat că va prelua, la rândul său, povestea încă din 2018, când a confirmat că de scenariu se va ocupa Steven Moffat, responsabil, de asemenea, și pentru adaptarea poveștii din „Doctor Who”.

Mai târziu, în 2021, aveam să aflăm că Rose Leslie, cunoscută publicului pentru rolul pe care l-a interpretat în „Game of Thrones”, va face parte din distribuția noului „Time Traveler’s Wife”. Mai mult, în acest film va mai juca și Theo James, alături de cunoscuta actriță.

Noi imagini din „Time Traveler’s Wife”

Noi imagini din adaptarea care îi prezintă pe James și Rose îmbrățișați, precum și câteva fotografii cu alți actori, din viitorul serial, au fost publicate online. Desmin Borges și Natasha Lopez pot fi văzuți jucând rolul prietenilor celor doi.

„The Time Traveler’s Wife” are, astfel, menirea de a se ridica atât la nivelul romanului scris de Niffenegger, cât și la nivelul filmului precedent, în care am putut să o vedem pe Rachel McAdams executând un rol excepțional. Pe de altă parte, Rose Leslie a dovedit, în „Game of Thrones” că poate să se ridice la nivelul așteptărilor, astfel că noua serie ar putea să fie un succes. Rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla, însă.

Cu toate că nu avem, încă, o dată oficială de lansare pentru noul film serial ce va fi difuzat de HBO, știm că acesta urmează să apară cândva în 2022.

Câteva fotografii din viitorul serial, aici: