Secretul magnaților lumii, care-i ajută să fie mai organizați și inspirați
O carieră de succes, în orice domeniu de activitate te-ai desfășura, se clădește pe multă muncă, implicare, pasiune și organizare. Miliardarii lumii par să știe această regulă a organizării foarte bine, motiv pentru care și-au dezvoltat adevărate metode pentru a profita cât mai mult de pe urma ei.
Cu siguranță, fiecare dintre noi s-a întrebat cel puțin o dată în viață cum reușesc cei mai bogați și influenți oameni din lume să se organizeze în fiecare zi și să nu uite niciuna dintre multiplele activități pe care trebuie să le desfășoare într-o zi.
De multe ori, chiar și pentru un om simplu, anumite zile sunt absolut epuizabile și foarte frecvent tindem să omitem anumite puncte importante de care ar trebui să ne ocupăm. Gândește-te cum arată o zi din viața lui Bill Gates sau a lui Elon Musk. Atât de multe responsabilități, atât de multă atenție publică! Viața lor, în fiecare clipă, poate fi copleșitoare.
Cu toate acestea, îi vedem cum apar în fața noastră relaxați, prezenți în temele pe care le abordează, ca și cum aceea este singura lor preocupare. Cum reușesc acest lucru? Ei bine. Cu o foarte bună organizare.
Care e secretul oamenilor de succes
Se pare că Bill Gates, de exemplu, are o metodă practică de a-și menține atenția și inspirația, dar și de a se organiza zilnic, astfel încât să nu uite nimic din ce are de făcut, dar mai ales să nu irosească nicio idee care îi apare în minte pe parcursul unei zile.
Tocmai din acest motiv, miliardarul își notează permanent undeva, atunci când are o idee sau o informație pe care nu trebuie să o uite. Zilnic, în fiecare clipă în care mintea sa îi aduce un element de noutate, interesant, Gates îl notează, urmând să revină asupra lui, la momentul potrivit.
Câte gânduri nu-ți trec și ție zilnic prin cap? Miliarde, cu siguranță! Fiecăruia dintre noi i se întâmplă acest lucru. Doar că, fără să le scrii undeva, a doua zi, nici dacă te-ai concentra ore bune, nu ți le-ai mai putea aminti. Și este perfect normal ca mintea noastră să se comporte astfel. Problema este că, fără să ne notăm gândurile ce prezintă un oarecare interes și potențial, riscăm șansa de a dezvolta o idee care ar putea fi benefică, care ne-ar putea ajuta să ne dezvoltăm, să evoluăm sau să-i ajutăm, sub o formă sau alta, pe cei din jurul nostru.
Să presupunem că ești un om de afaceri și fiecare idee nouă ți-ar putea aduce un nou plan al succesului. Trebuie să fii conștient că această idee ar putea veni de la oricine – un angajat, un client, un furnizor sau chiar un străin. Toți cei implicați în afacerea ta mică te ajută să promovezi inovația. Ele creează, de asemenea, și haos. Dar cum te asiguri că cele mai bune idei nu se pierd în mult prea multă informație inutilă, pe principiul acului în carul cu fân?
Cum să te organizezi mai bine. 4 metode utile
Iată patru metode concrete care te ajută să-ți organizezi ideile și să stimulezi inovația, alegând doar acele elemente constructive pentru tine sau business-ul tău:
1. Dezbate ideile cu persoanele din jurul tău, direct interesate de eficiența acestora
Fie că vorbim de colegi sau de membri ai familiei, aceștia sunt oameni care vor ca ideile să genereze bine, să aducă profit, să vă ajute să evoluați. Ideile, din orice direcție ar fi, trebuie discutate cu persoanele care au cel mai mare interes pentru ca acestea să se concretizeze într-o manieră cât se poate de constructivă și benefică.
UserVoice , o companie de software cu sediul în San Francisco, care produce instrumente de feedback pentru utilizatori, le permite clienților să împărtășească și să voteze idei într-un forum de feedback online. Clienții se simt mai implicați, iar UserVoice poate identifica cu ușurință.
2. Alcătuiește liste
Alcătuiește liste și grupuri cât mai mici de idei, pe diverse teme. Astfel, vei reuși să ai o viziune de ansamblu, vei face ordine în haos și-ți va fi mult mai simplu și la îndemână să elimini conținutul inutil și să păstrezi calitatea.
3. Dacă ideile au legătură cu afacerile, desemnează oameni care să se ocupe de ele
în cazul în care ideile pe care le ai sunt legate de compania ta, poți desemna persoane care să se ocupe de testarea și implementarea lor, pentru a le verifica eficacitatea.
În cazul în care vorbim despre idei pentru propria ta persoană, tu trebuie să fii acela care decizi ce risc îți asumi și dacă merită să încerci anumite lucruri, să spui anumite vorbe sau să ai anumite activități.
4. Fii temperat și dă curs ideilor realiste
Desigur că te poți gândi la cum să faci, peste noapte 10 milioane de dolari, însă deși în esență această idee nu e rea, șansele de a o materializa într-o formă onestă sunt mici. De fapt, e o idee care ține de fantasmă. Pentru a nu fi dezamăgit sau pentru a nu-ți asuma riscuri inutile, trebuie să te setezi, de la bun început, din punct de vedere mental, să respingi ideile cu un grad mare de fantezie, aproape imposibil de realizat.
Renumitul Bill Gates, dar și alți oameni de succes foarte apreciați la nivel global, cum ar fi, de exemplu, Richard Branson, obișnuiesc să poarte mereu caiete după ei, pe care-și notează ideile.
Da! Ai citit bine, tradiționalul caiet sau carnețel, e nelipsit din buzunarele marilor personalități, care știu să pună preț pe gândurile și ideile lor și care le notează, instantaneu, atunci când mintea lor le scoate la lumină.
Ai putea și tu face un astfel de experiment, cel puțin pe o perioadă limitată, pentru a-ți da seama dacă ești compatibil cu această formă de organizare. Poți începe prin a nu avea mari așteptări, ca să nu fii dezamăgit în cazul în care va fi un fiasco total, dar nu trebuie să uiți faptul că, indiferent de finalitatea experimentului, ai câștigat o experiență care își va găsi cândva utilitatea.
Desigur, cu toții suntem diferiți, lucrăm, gândim și simțim lucrurile cu totul și cu totul diferit, însă e posibil ca această practică să dea rezultate și în cazul tău și ar putea fi primul lucru pe să-l ai în comun cu miliardarii lumii. Mai apoi, cine știe, pot fi și mai multe …