Se întâmplă cu pensiile a milioane de români, de la 1 ianuarie: cât de mari vor fi creșterile
Când vine vorba de pensiile românilor, multe dintre ele continuă să aibă asociate niște sume derizorii, de multe ori, semnificativ mai mici decât 1000 de lei. În timp ce salariul minim pe economie este legiferat la 1525 de lei net, în cazul pensiilor, situația este semnificativ mai complicată. Din fericire, există un plan pentru reglarea discrepanțelor.
Pensionarii, în majoritatea cazurilor, sunt cei mai săraci români, cu excepția privilegiaților cu pensii speciale. Mulți dintre ei, din sumele modice pe care le primesc lunar, fac economie un an de zile pentru a-și plăti gazul iarna, dar având în vedere scumpirile din ultima perioadă, nici acel efort supraomenesc s-ar putea să nu mai fie suficient. De aceea, oficialii de la conducere au implementat mai multe măsuri pentru a le întinde o mână de ajutor.
Pensiile românilor, de la 1 ianuarie 2023
În încercarea de a convinge oamenii că urmează vremuri mai bune pentru români, într-o intervenție la Prima TV, conform News.ro, liderul social democrat a vorbit alinierea pensiilor ”cel puțin” la rata inflației. Cu alte cuvinte, dacă această inițiativă se va materializa și nu este doar o promisiune populistă, pensiile ar trebui să crească cu cel puțin 14%, cât a fost inflația în aprilie, deși are mari șanse să mai crească destul de mult înainte de finele acestui an.
„Avem o lege. Avem o lege în vigoare. (…) Cel puţin cu indicele de inflaţie, categoric că vor fi modificate [n.r. de la 1 ianuarie 2023]”, relatează News.ro. Afirmațiile au fost făcute în contextul unei aparente creșteri economice ca o consecință a măsurilor de sprijin din ultimele luni. Pe marginea acestora din urmă, Ciolacu a insistat pe faptul că măsurile sociale ”au fost unele corecte”.
Mai e mult de făcut ca această creştere să se vadă şi în buzunarele românilor. Va fi o bătălie continuă nu an de an, lună de lună, pentru a face faţă acestor crize. Sunt foarte preocupat ce se întâmplă în zona euro. Cel mai important partener al României este Germania. Dacă în Germania se porneşte o recesiune, atunci şi noi vom intra în efectul recesiunii din Germania”, a spus Ciolacu, conform News.ro.