Schimbarea WhatsApp de care nu știai că ai nevoie, dar îți face viața mai ușoară, oficială
WhatsApp încearcă să facă o treabă mai bună în a se adapta la nevoile utilizatorilor săi, în același timp, împrumutând o serie de funcții noi de la concurență, după cum se poate vedea în cea mai recentă actualizare.
Când vine vorba de apeluri în grup, WhatsApp face eforturi pentru a administra mai bine interacțiunea dintre participanții la apel. Pe de o parte, vrea să te ajute să comunici cât mai eficient cu toți cei cu care ai nevoie. Pe de altă parte, se străduiește care respectivele apeluri să nu devină o sursă semnificativă de stres, mai ales în situația în care unul sau mai mulți participanți acaparează conferința.
Ce se schimbă în WhatsApp, peste noapte
Începând cu această săptămână, în timpul apelurilor în grup de pe WhatsApp, poți trece pe silențios fluxul audio de la anumiți participanți la conferință. Mai mult decât atât, în timpul dialogului, tu poți alege să trimiți un mesaj anumitor persoane, după cum au anunțat oficialii companiei printr-o postare pe Twitter.
La fel ca pe Zoom, prima dintre cele două funcții de mai sus este utilă mai ales în cazul în care cineva și-a lăsat microfonul pornit fără să-și dea seama, iar zgomotele din jurul său afectează negativ desfășurarea discuției. Tot ca un detaliu din același context, dacă un participant nou intră în conferință, va exista o notificare pentru a atrage atenția pe marginea subiectului.
Acesta este doar cel mai recent set de modificări aduse WhatsApp, după ce, tot în această săptămână, a fost introdus un mecanism mai precis legat de accesul la fotografia de profil și la momentul în care ai fost ultima oară online.