Românii care vor primi bani de la stat ca să-și platească ratele la bancă, pentru casă. Cine sunt aceștia și ce condiții trebuie să îndeplinească

de: Cojocaru Cristian
24 09. 2022

Unii români vor primi bani pentru a-și putea achita ratele la bancă. Este vorba despre o anumită categorie de persoane și face referire la creditele imobiliare.

Toți magistrații care contractează un credit imobiliar sau ipotecar în scopul de a cumpăra sau a construi un imobil, vor primi un ajutor din partea statului. Aceștia vor primi bani pentru a-și putea achita ratele, după cum reiese dintr-un poriect de lege care a fost trimis senatorilor către aprobare.

Această posibilitate se va aplica și în cazul achiziționării unei locuințe în rate. În prezent, cei care beneficiază de această posiblitate sunt doar militarii și polițiștii.

„Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie (…), care contractează un credit ipotecar/ imobiliar destinat achiziţionării sau construirii unei locuinţe sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe, beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului”, după cum se arată în proiectul de lege înaintat către votul demnitarilor.

Ajutor din partea statului pentru a-ți achita ratele la bancă

În ceea ce privește compensația lunară pentru achitarea chiriilor, aceasta nu va putea depăși rata lunară care este plătită pentru un credit ipotecar sau imobiliar. Această compensație va fi acordată pentru o singură locuință care a fost achiziționată pe durata carierei magistratului.

De asemenea, ea nu va fi acordată concomitent cu ajutorul pentru plata ratelor la casă. Așadar, procurorii, judecătorii, personalul asimilat acestora, dar și magistrații-asistenți vor trebui să opteze doar pentru una dintre cele două posibilități.

Acestă încercare de ajutor al magistraților nu este la prima încercare. În anul 2019, un proiect asemănătro a fost lansat, însă nu a mai ajuns a fi aplicabil deoarece cel care l-a inițiat l-a retras. Cei care beneficiază în prezent de un ajutor pentru plata ratelor la bancă sunt polițiștii, cadrele militare active, precum și militarii recrutați pe vază de voluntariat, potrivit avocatnet.ro.