Românii care ar rămâne fără voucherele de vacanţă. E o mare lovitură, sindicatele ameninţă cu proteste

de: Cojocaru Cristian
21 08. 2022

Se taie voucherele de vacanță pentru mai mulți români. Din păcate, nu toți se vor mai bucura de reducerile cu ajutorul cărora credeau că își salvează bugetul atunci când merg în vacanță. Ministerul Sănătății este acuzat că vrea să taie finanțarea pentru celebrele tichete.

În timpul acesta, angajații din Sănătate amenință cu proteste. ,,Ministerul Sănătăţii nu mai vrea să finanţeze voucherele de vacanţă! Un proiect de O.U.G. al Ministerului Sănătăţii taie finanţarea pentru acordarea voucherelor de vacanţă în cazul mai multor categorii de personal”, se arată în comunicatul Federației Sanitas. Despre ce angajați este vorba?

Unii români ar putea rămâne fără voucherele de vacanță: ,,,Ministerul Sănătăţii nu mai vrea să finanţeze”

Voucherele de vacanță sunt în pericol pentru unii români. Acestea ar putea fi sistate în Sănătate. Federația Sanitas a anunțat în cursul zilei de vineri că Ministerul Sănătății nu mai vrea să finanțeze voucherele de vacanță. Mai multe categorii de personal sunt vizate de un proiect de Ordonanță de Urgență.

Tichetele cu reduceri pentru vacanțe ar putea să nu mai existe pentru: angajaţii care efectuează gărzi în UPU/CPU în baza unui contract de muncă cu tip parţial; rezidenţii; personalul UPU care participă la intervenţii SMURD; cabinete de medicină sportivă, cabinete de medicină legală, de planning familial, TBC, LSM, UPU, programe tip HIV/SIDA, programe pentru distrofici, personalul care desfăşoară activitate de cercetare ştiinţifică

,,Ministerul Sănătăţii nu mai vrea să finanţeze voucherele de vacanţă! Un proiect de O.U.G. al Ministerului Sănătăţii taie finanţarea pentru acordarea voucherelor de vacanţă în cazul mai multor categorii de personal: angajaţii care efectuează gărzi în UPU/CPU în baza unui contract de muncă cu tip parţial; rezidenţii; personalul UPU care participă la intervenţii SMURD;

cabinete de medicină sportivă, cabinete de medicină legală, de planning familial, TBC, LSM, UPU, programe tip HIV/SIDA, programe pentru distrofici, personalul care desfăşoară activitate de cercetare ştiinţifică”, se arată în comunicatul Federației Sanitas.

Ce spun sindicaliștii?

Sindicaliștii susțin că în opinia ministerului acești angajați nu au nevoie de odihnă, astfel că nu mai au nevoie de tichetele de vacanță care susțin recuperarea capacității de muncă după activitatea depusă pe parcursul unui an.

Cei din urmă au mai subliniat că acest lucru s-ar putea întâmpla în condițiile în care legea actuală spune clar: ”instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, acordă anual vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat” (art.1 alin. 2 din OUG 8/2009).

La fel şi Legea sănătăţii (Legea 95/2006) care menţionează la fel de limpede că ministerul trebuie să finanţeze acordarea voucherelor de vacanţă pentru aceste categorii de salariaţi”, au mai transmis sindicaliştii.