Reuniunea Star Trek pe care o aștepți de ani de zile se întâmplă, în sfârșit: ce personaje revin pe micul ecran

de: Iulia Kelt
06 04. 2022

Veste bună pentru toți fanii Star Trek: reuniunea pe care o așteptai, probabil, de ani de zile, se întâmplă, cu toate că nu mai sperai ca acest lucru să devină realitate.

Producătorii „Star Trek: Picard” au anunțat că următoarele episoade ale serialului menit să-ți activeze nostalgia vor include o serie de personaje care au făcut istorie în franciză, de-a lungul timpului. Se poate spune că producția Paramount+ va deveni o reuniune în toată regula a echipajului mult iubit de public din „Star Trek: Next Generation”.

Dacă în episoadele anterioare ale „Star Trek: Picard” i-am putut revedea pe Jean Luc Picard (Sir Patrick Stewart), Deanna Troi (Marina Sirtis), Will Riker (Jonathan Frakes), Guinan (Woophi Goldberg), Data/Dr. Soong (Brent Spiner) și Seven of Nine/Annika Hansen (Jery Ryan), din „Star Trek: Voyager”, iată că sezonul al treilea (și ultimul, de altfel, aduce noi personaje în atenția spectatorilor.

Ce personaje se vor întoarce în ultimul sezon din „Star Trek: Picard”

Spre marea bucurie a tuturor, următoarele episoade vor readuce alte personaje importante din „Star Trek: Next Generation”. Spre exemplu, vom fi martorii revenirii lui Michael Dorn, cel care l-a interpretat atât în „Next Generation”, cât și în „Deep Space Nine” pe klingonianul Worf. Nu știm, însă, dacă Dorn va reveni ca Worf, ori va primi „straie noi”, adaptate scenariului.

Mai mult, LeVar Burton (Geordi LaForge) va fi și el prezent în noile episoade, revenirea sa fiind completată de Gates McFadden ( Beverly Crusher). Și dacă tot am menționat de Dr. Crusher, se pare că aceasta se va întoarce fără fiul său, Wesley, Wil Wheaton nefiind parte din noua distribuție, în ciuda cerințelor fanilor.

Ca o notă personală, probabil ar fi fost interesant ca în această reuniune să fie inclus și unul dintre cele mai complexe și interesante personaje, Dr. Katherine Pulaski (personaj interpretat de veterana Trek, Diana Maldaur).

Trebuie menționat că seriile mai vechi ale francizei „Star Trek” pot fi văzute, în acest moment, pe Netflix.

Un clip promo ce ilustrează ce va să vină a fost publicat de actrița Jeri Ryan, pe contul său de Facebook: