Parchetul European, sesizat cu pirivire la achiziția BMW-urilor de către Poliția Română

de: Anca Lupescu
27 09. 2022

Europarlamentarul Alin Mituță a anunțat, marți, că a sesizat Parchetul European, după decizia Poliției Române de a achiziționa BMW-uri. Instituția a explicat că doar această marcă se potrivea specificațiilor și că motivul este creșterea gradului de siguranță rutieră prin dotarea corespunzătoare a structurilor de poliție rutieră.

Parchetul European intervine în chestiunea achiziției de BMW-uri de către Poliția Română

Europarlamentarul român a decis să sesizeze Parchetul European cu privire la achiziția de BMW-uri pentru polițiștii rutieri din România.

”Licitaţia prin care au fost achiziţionate aceste maşini ridică suspiciuni serioase, caietul de sarcini fiind precis proiectat în aşa fel încât un singur producător auto să se califice”, afirmă eurodeputatul.

”Am sesizat Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi cu privire la achiziţia celor 600 de automobile de lux de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Aşa cum a fost descris deja în spaţiul public, licitaţia prin care au fost achiziţionate aceste maşini ridică suspiciuni serioase, caietul de sarcini fiind precis proiectat în aşa fel încât un singur producător auto să se califice”, a anunţat, marţi, Alin Mituţă, într-un mesaj pe Facebook.

Acesta a explicat că suma totală a achiziției conține și o cofinanțare de 10 milioane de euro din fonduri europene, prin programul Operațional Infrastructură Mare.

Ce a spus Klaus Iohannis

Reprezentanții Poliției Române au precizat că prima procedură de achiziție a fost inițiată anul trecut, pentru 300 de autovehicule. Mai târziu, procedura a fost anulată pentru că nu a existat nicio ofertă, asta deși existau pe piață producători auto care îndeplineau specificațiile tehnice prevăzute.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că se așteaptă ca autoritățile să facă verificări în acest caz. El a mai spus că nu are nicio treabă cu această achiziție, deși au apărut speculații cu privire la acest aspect.

”Mă aştept ca aceste autorităţi să verifice toate lucrurile la sânge. Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, ca numele meu şi poziţia mea să fie trasă într-o chestiune care poate fi verificată tehnic.

Cred că este evident pentru toată lumea că eu nu am nicio treabă cu această achiziţie, dar, dacă există suspiciuni, atunci mă aştept la clarificări şi cam foarte repede”, a declarat Iohannis.