Netflix plătește ca să facă pace cu Italia: suma uriașă scoasă din buzunarul gigantului de streaming

de: Ozana Mazilu
23 05. 2022

Gigantul Netflix a fost de acord să soluționeze o dispută fiscală cu Italia. Astfel, a plătit 55,8 milioane de euro, potrivit companiei și unor surse juridice.

Conform Economic Times, procurorii din Milano au afirmat într-un comunicat că au stabilit o înțelegere cu o companie multinațională de streaming video, la cerere, pentru o perioadă cuprinsă între octombrie 2015 și 2019, căreia i-au cerut să plătească 55,8 milioane de euro (59,1 milioane de dolari). Compania de streaming pare a fi Netflix, potrivit surselor.

Netflix, bună de plată

”Am menținut dialogul și cooperarea constantă cu autoritățile italiene și continuăm să credem că am acționat în deplină conformitate cu regulile italiene și internaționale”, a spus un purtător de cuvânt al Netflix.

Ca referință, procurorii au deschis în urmă cu trei ani o anchetă pentru o posibilă evaziune fiscală. Aceștia au susținut că Netflix ar fi trebuit să plătească taxe în Italia, deoarece s-a bazat pe infrastructura digitală pentru a transmite conținut către două milioane de utilizatori din țară.

În trecut, procurorii din Milano au anchetat alți giganți americani din domeniul tehnologiei, cum ar fi Apple, Amazon și Facebook, pentru eludarea taxelor.

Netflix, cea mai populară platformă de streaming, a avut nevoie de doar 12 ani pentru a crea un venit anual de 25 de miliarde de la abonații săi, iar acum, Netflix are aproape 214 de milioane de abonați în 2022. Streamerul a pierdut aproximativ 200.000 de abonați în primele luni ale anului 2022 – primul său declin grav, în aproape un deceniu. O serie de factori au condus la scădere, inclusiv concurența din partea platformelor rivale precum Disney+ și Hulu, oprirea serviciului în Rusia și partajarea pe scară largă a parolelor.

Ca o noutate, este posibil ca Netflix să aducă ceva nou pe platformă: conținutul transmis live. Platforma lucrează în prezent la o opțiune de transmisie în direct pentru artiștii de stand-up și alt conținut live.