Incendiu puternic la un complex comercial din Brașov. Degajări imense de fum
Intervenție de urgență a pompierilor în cartierul Batolomeu, din Brașov. O piață de haine second hand, care se află aproape de complexul comercial Brintex, a fost cuprinsă de flăcări.
O piață de haine second hand, cuprinsă de flăcări la Brașov. Autoritățile au intervenit de urgență
Autoritățile sunt prezente încă la fața locului, unde acționează șapte autospeciale cu apă și spumă, o autoscara și un echipaj SMURD. Din cauza degajărilor de fum foarte mari ISU Brașov face un apel la localnici și îi roagă să țină geamurile închise.
Pompierii au acționat de urngeță pentru localizarea și lichidarea incendiului care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 2000 mp.
Pentru a stopa cât mai repede flăcările și a emite daunele, în sprijinul pompierilor brașoveni au fost dislocate 3 mașini de stingere ( 2 de la la ISUJ Covasna, 1 de la ISUJ Prahova) și 2 de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
De altfel, autoritățile au transmis și un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-Alert.
Un raport al Comisiei Europene, care a venit la finalul anului 2021, vine cu o statistică neagră pentru România. Țara noastră a fost cea mai afectată țară din Uniunea Europeană de incendiile de pădure, pentru anul 2020.
Astfel, în 2020 incendiile au făcut ravagii și au făcut praf suprafețe extinse de teren în Europa. Nu mai puțin de 340.000 de hectare au ars în Uniunea Europeană în 2020, o suprafață cu 30% mai mare decât Luxemburgul.
Până la momentul colectării datelor, făcute scrum erau aproape 0,5 milioane de hectare, 61% dintre acestea fiind păduri a căror regenerare va dura mulți ani. Aproximativ 25% dintre zonele care au ars în Europa se aflau în interiorul siturilor „Natura 2000”.
„O tendință de creștere ușor de remarcat indică niveluri mai ridicate ale pericolului de incendii, sezoane mai lungi ale incendiilor și incendii de mari proporții și violente, cu propagare rapidă, în fața cărora mijloacele tradiționale de stingere a incendiilor sunt ineficiente”, spun reprezentanții Comisiei Europene.
Datele spun că în sezonul incendiilor 2020 și-au pierdut viața mai mulți oameni decât anul precedent.
„Clima în schimbare are efecte asupra duratei sezonului incendiilor și a gravității acestora, periclitând tot mai multe vieți și distrugând natura. Raportul de astăzi arată cât de gravă a fost situația anul trecut, astfel cum reiese și din datele de anul acesta. Comisia Europeană a adoptat Strategia UE pentru păduri în scopul de a întări rezistența pădurilor europene. Ca să putem atenua impactul incendiilor de vegetație avem neapărată nevoie de păduri sănătoase și rezistente și de terenuri gestionate într-un mod care să protejeze biodiversitatea și oamenii. Iată de ce colaborăm cu partenerii noștri și cu autoritățile naționale pentru a stabili ca normă o prevenire a incendiilor de vegetație bazată pe gestionarea adecvată a terenurilor”, a spus Virginijus Sinkevičius, comisarul pentru mediu, oceane și pescuit.