Dacă șeful îți face asta, e ilegal: legea spune clar, trebuie să-ți ceară acordul înainte de a te pune să muncești așa

de: Mădălina Bahrim
10 08. 2022

Probabil că nu există angajat care să nu se fi întâlnit, cel puțin prin prisma experienței colegilor, cu situația în care șeful schimbă programul de lucru după bunul său plac.

Vorbim strict de situațiile în care părțile contractuale – angajatorul și angajatul – convin inițial, în momentul în care se face recrutarea sau chiar pe parcurs, prin modificarea contractului de muncă, asupra unui program de lucru clar stabilit, 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână cu 2 zile de repaus, în weekend.

Unii angajați care au semnat astfel de contracte de muncă se trezesc, fără să fie consultați și fără să-și dea acordul, că șeful lor le repartizează inegal timpul de lucru.

Ai grijă, că legea e de partea ta!

Trebuie să știi că legiuitorul a fost prevăzător și a anticipat dinainte apariția unor astfel de probleme pe piața internă a muncii, motiv pentru care legislația noastră prevede în mod clar câteva norme care reglementează situația de fapt. E bine să le știi, pentru a-ți cunoaște drepturile legale.

„În funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână”, prevede Codul muncii. Tot Codul prevede expres că:

Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern (prin urmare, lipsa și a regulamentului intern constituie un mare dezavantaj pentru angajator în acest caz).

Programul de lucru inegal poate funcționa numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă.

Programul de muncă și modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la cunoștință salariaților și sunt afișate la sediul angajatorului”, explică avocatnet.ro.