Cumpărăm masiv online: aplicațiile de shopping, preferate de români

de: Ozana Mazilu
18 02. 2022

Odată cu începerea pandemiei, românii au început să cumpere mai mult online, iar trendul nu pare să dispară nici după relaxarea restricțiilor.

În primele trei trimestre ale anului 2021 s-a simțit o perioadă de creștere solidă pentru aplicațiile de retail în întreaga Europa. Instalările aplicațiilor au ajuns la 572 de milioane, în creștere cu trei puncte procentetuale de la an la an.

E-commercul a făcut ca aplicațiile de retail să devină una dintre categoriile de aplicațiile mobile cu cea mai rapidă creștere din Europa.

Surpriza a fost că, indiferent că restricțiile s-au redus progresiv pe parcursul anului 2021, unele subcategorii au continuat să înregistreze performanțe mai mari decât nivelurile lor anterioare pandemiei.

Românii preferă să cumpere online

Electronicele și zona de fashion au fost cele mai căutate categorii în aplicațiile mobile de shopping.

Aplicațiile de tip marketplace, precum AliExpress sau Amazon au dominat piața aplicațiilor de retail în ceea ce privește adoptarea de către utilizatori. Rusia, Turcia și Franța au fost piețele de top pentru noile instalări de aplicații în al treilea trimestru din 2021.

România se află pe lista statelor cu creșteri spectaculoase în ceea ce privește instalarea aplicațiilor.

Rusia, Marea Britanie și Turcia continuă să conducă topul statelor cu cele mai multe download-uri ale aplicațiilor mobile pentru îmbrăcăminte și încălțăminte sport. De asemenea, România, Ucraina, Belarus și Bulgaria s-au numărat printre piețele cu cea mai rapidă creștere în ceea ce privește adoptarea de utilizatori în primele 10 luni ale anului 2021.

”Deși multe dintre piețele cu cea mai rapidă creștere au pornit de la o bază de utilizatori redusă și sunt încă în urma altor țări cheie în ceea ce privește numărul absolut de descărcări, România iese în evidență. Numărul de instalări ale aplicațiilor de îmbrăcăminte și încălțăminte sportivă a urcat de la 120.000 de descărcări în 2019 la peste 1,6 milioane în primele unsprezece luni din 2021, intrând în top 10 piețe europene în funcție de adopția utilizatorilor”, se arată în studiul citat de sursa menționată.