Cele mai ciudate case din lume: de la „casa toaletă”, la „casa avion”, planeta le-a văzut pe toate
Până la proba contrarie, omul este specia cu cea mai bogată imaginație din univers. Ce-i drept, uneori imaginația „sare pârleazul”, însă cum altfel să apreciem frumosul, dacă nu prin comparație?
Și pentru că tot omul este cel care vrea să fie diferit, poate chiar unic, uneori se întâmplă să construiască cele mai ciudate case, în dorința de-a „nu mai fi nimeni ca ei”, după cum menționam anterior.
Cele mai bizare case de pe planeta noastră
Vorba aia, ce face omul cu banii lui este, fără dar și poate, problema lui. Iar unii dintre cei mai bogați oameni ai lumii au investit sume colosale în construirea unor case care să iasă din firesc.
Casa toaletă care seamănă, așa cum ți-ai dat deja seama, cu un vas de toaletă, se află la câțiva kilometri de Seul, în Coreea de Sud. Cu toate că astăzi este muzeu, ea a aparținut lui Sim Jae Duck, supranumit „Domnul Toaletă”.
Fost primar al orașului Suwon, Duck a mizat, în timpul mandatului său, pe toalete publice curate și primitoare. Stând pe vasul de wc, puteai asculta muzică și chiar bea un ceai.
La fel de ciudată este și casa avion din Nigeria.
Iar dacă ceea ce ai văzut până acum nu te-a impresionat, află că în mai multe orașe americane există muzee „cu susul în jos”. Acestea pot fi găsite în Myrtle Beach (Carolina de Sud) Orlando (Florida), Pigeon Forge (Tennessee) sau Panama City Beach (Florida).
Casa scoică se află în Mexic și, trebuie să recunoști, dincolo de faptul că arată ciudat, este una dintre cele mai frumoase din această listă.
Nu în cele din urmă, atunci când vine vorba despre imaginația omului, trebuie amintită și casa-pantof, din Africa de Sud. Ce-i drept, aceasta seamănă, mai degrabă, cu o căsuță din povești, însă ea a servit, ani de-a rândul, drept spațiu de expoziție pentru lucrările artistului Ron Van Zyl, proprietarul acestei năstrușnice casuțe. Totuși, ea a fost pusă la vânzare în anul 2003, deși nu ne-am putea închipui de ce ai vrea să pleci din așa minunăție desprinsă din basm.