01 sept. 2022 | 16:36

Anunțul momentului pentru toți românii care stau la bloc. Soluția care i-ar putea scăpa de facturile uriașe la curent

ACTUALITATE
Anunțul momentului pentru toți românii care stau la bloc. Soluția care i-ar putea scăpa de facturile uriașe la curent

Orice criză naște oportunitate, iar criza energetică actuală pare să nu facă excepție de la această regulă nescrisă.

Chiar dacă ne confruntăm cu scumpiri masive la energie, e posibil ca tocmai această situație critică să ne deschidă perspectivele către identificarea unor soluții benefice pe termen lung, la care poate trebuia să ne gândim cu mult timp în urmă. De exemplu, energia verde!

Poate că și ție ți-a trecut prin minte ideea că ai putea scăpa de grija facturilor la energie, dacă ți-ai instala panouri fotovoltaice, de exemplu, dar aici intervin mai multe probleme. În primul rând, costul unei astfel de investiții nu e deloc unul de neglijat, iar mai apoi există mari probleme dacă stai la bloc. Unde pui panourile, pe balcon?

Ei bine, scapă de aceste probleme și piedici, fiindcă Executivul de la București le-a găsit rezolvare.

Românii care stau la bloc scapă de facturile la energie. Cum e posibil

Ei bine, se intenționează extinderea programului Casa Verde, deci scapi de grija banilor, iar locuitorii de la bloc vor putea cere finanțare pentru a monta panouri fotovoltaice pe acoperiș.

Momentan, aceste idei se află în stadiul de discuție, dar este lăudabilă inițiativa guvernanților, iar oportunitatea ivită pentru locuitorii de la bloc este una uriașă. În fond, dacă nu se găsesc soluții care să permită distribuirea energiei către apartamente, pentru a fi acoperit consumul individual, oamenii vor putea scăpa măcar de electricitatea consumată la comun. De exemplu, iluminatul pe scara blocului sau liftul nu ar mai intra astfel la costurile de întreținere.

”Ar fi bine să găsim o soluție și pentru blocuri. Acolo lucrurile sunt mult mai complicate din punct de vedere tehnic în primul rând, pentru că energia produsă nu se poate repartiza pe apartamente.

Pe de altă parte, oamenii ar fi mulțumiți să acopere măcar consumul de curent electric din spațiile comune, cum ar fi casa scării sau funcționarea liftului. În Sibiu, primăria a aprobat deja instalarea de panouri fotovoltaice pe blocurile cu acoperiș tip șarpantă și pe cele care au terase, cu condiția să nu fie alterată estetica imobilelor”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos.