Anunțul Digi RCS-RDS care te „lasă mut”: toți românii care vor să intre în rețea trebuie să știe, totul se întâmplă până pe 31 ianuarie
Anunțul venit din partea Digi RCS-RDS pune pe gânduri românii care doreau să se aboneze la un alt furnizori de servicii de internet fix, televiziune sau telefonie mobilă.
Cea mai nouă promoție a companiei Digi RCS-RDS se aplică atât clienților existenți, cât și celor care doresc să încheie un contract cu aceasta. Potrivit anunțului firmei, în perioada 2 decembrie 2022 – 31 ianuarie 2023, campania „Rețeaua Națională” oferă o reducere de 50% din valoarea abonamentului lunar, pentru o perioadă de jumătate de an tuturor românilor care se portează la rețeaua mobilă Digi.
Această ofertă poate fi accesată atât online, pe site-ul oficial DIGI RCS&RDS, în mod fizic în magazinele din țară, prin apel la serviciul Relații Clienți, dar și cu ajutorul reprezentanților de vânzări. Pe parcursul acestui an, compania a fost principala opțiune de portare, însumând peste 3,8 milioane de numere portate.
În acest sezon, Digi RCS-RDS lovește din nou concurența, lansând campania „Rețeaua Națională”, disponibilă pe o perioadă de două luni. Astfel, toți cei care aleg serviciile companiei vor beneficia pe o perioadă de 6 luni, de o reducere de 50% din valoarea facturii la abonamentul de voce Nelimitat, Optim 3, sau Optim 2.
Anunțul Digi RCS-RDS care te va determina să devii client
Atât clienții existenți, cât și cei noi vor achita lunar pentru serviciile mobile de voce suma de 2,5 Euro, 1,5 Euro, respectiv 1 Euro pentru o perioadă de șase luni. Această promoție poate fi accesată doar după încheierea unui abonament pentru o perioadă de 24 de luni, iar clienții vor putea opta pentru reducerea la jumătate a abonamentului pentru o perioadă de șase luni, ori pentru achiziționarea unui telefon în 24 de rate, fără dobândă și cu avans zero.
Cea din urmă opțiune este disponibilă doar clienților care beneficiază de cel puțin un serviciu fix al companiei Digi. Pentru clienții care vor alege abonamentul Nelimitat, aceștia se vor putea bucura de internet și minute nelimitate în orice rețea națională, fixă și mobilă, SMS-uri nelimitate în rețeaua Digi, dar și 3.000 de minute internaționale în principalele rețele din SUA, Canada, UE și China.
La nivel național, Digi se menține pe prima poziție în topul operatorilor de telecomunicații, atingând 3,8 milioane de numere de telefonie mobilă sau fixă portate, de-a lungul a celor 15 ani de când acest serviciu este disponibil în cadrul companiei.