ANRE dezvăluie numele furnizorului care nu a aplicat reducerile la facturi: amenda e uriașă

de: Mădălina Bahrim
17 01. 2022

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) face noi dezvăluiri cu privire la măsurile dispuse asupra furnizorilor, în urma controalelor desfășurate pe piață.

Acestea fiind spuse, Autoritatea a dispus o amendă de 400.000 de lei pentru compania Enel, din cauză că aceasta din urmă nu a respectat legea de compensarea şi plafonarea facturilor la gaze.

Acuzațiile ANRE, detaliate

Reprezentații ANRE au oferit detalii extinse asupra neregulilor descoperite la Enel. Pe lângă amenzile care s-au dispus deja, s-au luat măsuri și în privința facturilor pe luna noiembrie 2021. Astfel, conform deciziei ANRE, facturile vor fi recalculate, dar de data aceasta se va aplica și schema de sprijin prevăzută de legea compensării și plafonării prețurilor, astfel încât consumatorii finali să fie sprijiniți în plata facturilor.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societăţile Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au emis facturi aferente consumului de energie electrică pentru luna noiembrie 2021 conţinând schema de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021. În ceea ce priveşte domeniul gazelor naturale, societăţile Enel Energie şi Enel Energie Muntenia nu au emis facturi clienţilor beneficiari ai schemei de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021.

Pentru faptele săvârşite în domeniul gazelor naturale, societăţile în cauză au fost sancţionate cu amendă contravenţională după cum urmează: Enel Energie – 200.000 lei şi Enel Energie Muntenia – 200.000 lei. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul facturării consumului de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021 şi aplicarea schemei de sprijin beneficiarilor acesteia”, a transmis, pe larg, Autoritatea.

În cele din urmă, reprezentanții instituției subliniază faptul că verificările nu se vor opri aici. Experții în Energie vor continua să analizeze tot ce se întâmplă pe piața de profil, mai ales în contextul actual, deosebit de sensibil, în care prețurile au o evoluție fulgerătoare, de la o lună la alta, iar consumatorii finali sunt tot mai împovărați de costul facturilor la energie electrică și gazele naturale.