Cum o să ajungem toți să fim conduși de Șoșoacă, Trump, AUR și extremism: semnele au fost întotdeauna acolo

Senatoarea Diana Șoșoacă este arhetipul românului liber, cu valori tradiționale, un naționalism molipsitor și un extremism care te-ar lua prin surprindere, dacă nu ar fi atât de evident. Un fel de Donald Trump ”mai de la țară”, ea nu are banii mogulului de peste ocean, dar, în conformitate cu valorile ei, vrea să facă România grozavă, din nou.

România ar fi țară fascinantă, dacă nu ar fi atât de tristă. Mai divizat ca niciodată, acest popor ancorat în trecut niciodată nu prea a fost de acord cu ceva, mai ales în istoria post-decembristă. Singura dată când românii ”și-au dat mâna” a fost la referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari și desființarea celor două camere, în 2009. Aproximativ 80% dintre români au sărit atunci în sus în cabinele de vot pentru că au rezolvat o problemă arzătoare.

Nu s-a mai întâmplat nimic cu acel referendum. Ne-am dus degeaba, iar cu acel ”degeaba” s-a mai erodat un pic și încrederea în clasa politică. Așa am ajuns în 2020 la cea mai mică prezență la vot din ultimii 30 de ani. Tot anul trecut, AUR dădea o lecție de marketing politic ”experimentaților” din PSD, PNL și USR-PLUS. Dacă i-ar fi întrebat cineva pe George Simion (liderul AUR) și Diana Șoșoacă (senatoare ex-AUR, actual independentă), ce au învățat în primul an al pandemiei, ți-ar fi răspuns în doi pași. 1. Nu există pandemie. 2. Bă băieți, așa se face politică în România, la firul ierbii, în băi de mulțime, cu live-uri pe Facebook.

Din mai multe puncte de vedere, AUR a câștigat alegerile de anul trecut și a adus în prim plan o parte din ce în ce mai vocală din rândul populației. Șoșoacă face valuri în spațiul online nu doar pentru că are niște oameni foarte pricepuți la a desluși algoritmii Facebook, dar și pentru că ne reprezintă, pe noi, românii. Poate nu pe tine, dar pe oamenii de la țară, pe cei cu studii elementare și studii medii, pe cei care sunt din ce în ce mai mulți.

Nu de alta, dar cei cu studii superioare, două facultăți și trei masterate nu prea mai fac copii sau fac unul singur, incredibil de târziu. Partea fascinantă este că, în timp ce pentru tine este prioritară cariera la corporație și nu faci mai mult de un copil sau doi la 35 – 40 de ani, la țară sau în localitățile sărace, fără prea multe posibilități, natalitatea ”bubuie”. Nu știu dacă știi, dar trăim în țara în care familii întregi sunt susținute doar din alocația copiilor. Aceștia sunt văzuți ca sursă de venit, iar educația este incredibil de jos pe lista priorităților.

Dincolo de opinia mea pe subiect, mai jos vor argumenta cu statistici clare și câteva referințe istorice de ce este inevitabil să fim conduși de un personaj precum Șoșoacă. Nu trebuie să fie ea, pentru că această tranziție în aparență absurdă nu se întâmplă săptămâna viitoare, poate nici peste trei ani. Trebuie însă să ne confruntăm viitorul la un moment dat, iar ”scris în stele” este că educația nu mai este o prioritate pentru români, iar natalitatea în continuă scădere, deși reprezintă un trend general, nu prea se aplică în familiile sărace, fără posibilități, fără acces la o informare corectă și coerentă.

Idiocracy – o mostră de familiaritate, desprinsă dintr-un film SF

În 2006, Mike Judge atrăgea atenția asupra unei realități ce părea SF la momentul respectiv. Ilustra un viitor în care oamenii inteligenți au dispărut, iar poziția de președinte a fost ocupată de un luptător de wrestling interpretat de Terry Crews.

Ca referință, s-ar putea să-l știi pe Mike Judge din poziția de creator al serialelor Silicon Valley sau Beavis and Butt-Head. Filme nu a făcut foarte multe, dar Idiocracy mi-a rămas în minte. Cred că l-am și văzut de vreo trei-patru ori de-a lungul anilor.

Pelicula cu pricina începe cu clipul de mai sus, în care ne sunt prezentate două familii, una cu un coeficient de inteligență semnificativ mai ridicat decât alta. Prima amână să facă un copil pentru că nu este momentul potrivit, pentru că nu poți lua o astfel de decizie cu ușurință. A doua familie face copii din greșeală, la propriu, în cadrul și în afara căsătoriei. În decurs de câteva decenii, prima familie rămâne în continuare fără urmași, în timp ce a doua se extinde până la aproximativ 100 de membri în decursul a 50 de ani.

Filmul este o comedie SF, iar intenția lui nu este în niciun moment să educe publicul, dar servește ca un avertisment în mai multe momente decât ai crede. Dacă începi să te uiți la tendințele globale, atât în materie de natalitate, cât și de îmbrățișare a conspirațiilor, a extremismului și discriminării, acestea trădează o realitate îngrijorătoare care nu a făcut decât să fie accelerată de pandemie.

Faci un scroll rapid pe Facebook și, după câteva minute, s-ar putea să începi să tremuri de manifestările agresive ale echipei adverse. Dacă nu-ți iei știrile de pe Facebook, ai crede că ești mai câștigat, dar îți amplifici o bulă și asimilezi atât de mult dispreț pentru o categorie semnificativă din populație, încât ajungi să nu mai dormi noaptea. În funcție de tabăra în care te afli, nici copii nu-ți mai vine să faci. ”Cum să-i aduci în lumea asta, trebuie să aștepți momentul potrivit”, ar spune personajele inteligente din Idiocracy sau o parte din ce în ce mai mare dintre prietenii tăi cu studii superioare, o carieră impresionantă, poate și câteva proprietăți imobiliare.

Legătura dintre inteligență și școală

În urmă cu câteva săptămâni, Cristian Tudor Popescu făcea valuri în spațiul online și acumula un val masiv de dispreț din partea antivacciniștilor printr-un mesaj simplu. ”Marea majoritate a celor ce își vor da obștescul sfârșit gâtuiți de virus sunt dintre cei care au refuzat să se vaccineze. E sinistru, dar, astfel, se va înregistra și un parametru pozitiv până la primăvară: creșterea cantității de inteligență pe cap de locuitor în România”, scria gazetarul pe Facebook.

Dincolo de opinia sa pe marginea utilității vaccinului, jurnalistul a punctat prin învăluire un aspect interesant, cel al inteligenței pe cap de locuitor din frumoasa noastră țară. Ca o consecință a abandonului școlar și un entuziasm pentru banii câștigați prin mijloace mai mult sau mai puțin ilicite, aici sau peste graniță, românii nu mai merg la școală. Nu-și mai cultivează inteligența. Nu mai vor să știe chimie, matematică, biologie. Limba română, cu atât mai puțin. Niciodată nu au fost mai jos pe lista priorităților cunoștințele de bază de gramatică, ortografie și punctuație.

Conform unui raport publicat de EduPedu, pornind de la datele furnizate de Ministerul Educației, pe parcursul unui ciclu de învățământ, aproximativ un sfert dintre copiii românilor renunță la școală. Este vorba de 23% dintre copiii care au intrat în clasa I, dar nu au mai terminat clasa a opta. Fără să surprindă pe nimeni, tendința este semnificativ mai îngrijorătoare dacă te uiți în mediul rural, acele localități unde oamenii nu mai știu cum să ajungă mai repede la 5, 6, 7 copii într-o singură familie.

Cifra în sine nu este atât de apăsătoare, cât este curba, trendul șocant observabil de la un an la altul. În anul școlar 2017 – 2018, au părăsit orice formă de învățământ aproximativ 28.000 de copii. Un an mai târziu, în perioada 2018 – 2019, valoarea a sărit la 35.000. Mi-e și frică să mă gândesc cum arată datele pe primul an al pandemiei, dar, ”din fericire”, nu sunt încă disponibile.

Având însă în vedere că știu situații la prima mână în care trei copii urmau cursuri online în jurul unui singur telefon cu o conexiune proastă la internet, viitorul nu sună bine pentru generația de elevi trecuți prin pandemie în fața ecranelor. Din nou, cei mai afectați au fost cei care își duc viața în condiții precare, în mediul rural sau în numărul record de orașe românești în care nu se întâmplă nimic. Nu există industrie, nu există fabrici, nu există salarii decente.

În cazul în care știi tu un băiat cu șapte clase care o duce bine, nu prea știe să citească, dar are un BMW și o casă faină la țară, poate vreo trei copii, să știi că este excepția de la regulă. Abandonul școlar generează șomaj, excluziune socială, sărăcie și probleme de sănătate. În același timp, sunt multe motive care pot explica de ce unii tineri renunță prea devreme la studii: probleme personale sau familiale, dificultăți de învățare sau o situație socio-economică precară, potrivit Comisiei Europene.

În același raport, se insistă asupra faptului că efectele abandonului şcolar se resimt pe termen lung asupra evoluţiei societăţii şi creşterii economice. Cei care au părăsit timpuriu şcoala au tendinţa să participe mai puţin la procesul democratic şi sunt cetăţeni mai puţin activi. Abandonul şcolar afectează şi procesul de inovare şi creştere, pentru că acesta se bazează pe resursele umane competente în întreaga economie, nu doar pe cele din sectoarele de înaltă tehnologie. Cu alte cuvinte, casierele de la Carrefour nu dispar doar pentru că gigantul francez vrea să se îmbogățească, ci pentru că forța de muncă pe astfel de locuri este în continuă descreștere și nu doar în România.

În continuarea acestei idei de existență a unei legături clare între progres, dezvoltarea emoțională, financiară și acces la educație, un raport OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) din septembrie 2020 insistă asupra unei paralele simple. Trei luni fără școală pentru un copil se reflectă într-o scădere cu 3% pe an din veniturile sale viitoare, dar și într-o scădere de 1,5% din economia țării. O altă concluzie a aceluiași efort științific este că fiecare an școlar în plus determină o creștere medie de 7,5 – 10% a veniturilor obținute pe tot parcursul vieții. Subiectul a ajuns în centrul atenției în contextul în care prea puțini copii au avut un an de învățământ fără întreruperi în 2020, mai ales în perioada martie – iunie.

Natalitatea și oamenii deștepți

Deși nu am fost niciodată adeptul filozofiei destinului și a faptului că foarte multe particularități ale vieții tale sunt scrise în cărți, ”este ceva acolo”. O serie de detalii din viața ta, începând cu cei șapte ani de acasă, cu educația, anturajul, domeniul de activitate în care activezi și nu numai, toate te influențează. Așa ajungi precaut, inconștient, curajos, ambițios, curios sau, nu de puține ori, sărac, alcoolic, agresiv, mai puțin priceput la ceva.

”Nu vreau să fac un copil până nu sunt pregătită pentru asta”, afirmă un ginecolog din Hamburg că este principala scuză a mamelor care se feresc să aibă urmași. ”Căutarea pentru locul de muncă perfect și pentru partenerul de viață perfect sunt factori decisivi pentru ca femeile să amâne natalitatea cu câțiva ani”, atrage ea atenția într-un reportaj Deutsche Welle despre scăderea rapidă a natalității și îmbătrânirea populației din Germania.

Revenind însă la educație, analiza de mai sus vine cu câteva argumente în plus legate de faptul că oamenii educați fac mai puțini copii, mai târziu (când șansele de a nu reuși să-i mai facă sunt mai mari), iar aceasta este realitatea în toate țările dezvoltate, nu doar în Germania. Ne aflăm deja în punctul în care o femeie din cinci, între 45 și 54 de ani, nu are niciun copil, în timp ce media de vârstă a mamei pentru primul copil a sărit la 30 de ani.

În același timp, la fel cum este cazul în România, ”avem un număr record de studenți la universitate”, insistă Philipp Deschermeier, din cadrul Societății Germane pentru Demografie. ”Când și-au terminat studiile, vor să obțină un loc de muncă bună care necesită mobilitate. Această parte este o provocare pentru planificarea unei familii”, a adăugat cercetătorul.

Strict referitor la situația din România, natalitatea din 2020 a fost cea mai mică din istoria țării. Mai mult decât atât, în ultimii 30 de ani, acesta a fost trendul aproape de fiecare dată. Încă din 2020, numărul nou-născuților era deja la jumătate comparativ cu 1989, anul ieșirii din comunism. Un exemplu extrem se poate observa într-o comună întreagă din Vrancea, unde, anul trecut, conform raportului Institutului Național de Statistică, s-a născut un singur copil și au încetat din viață 35 de persoane. Consecința, evident, este îmbătrânirea populației.

Pe termen lung, dacă nu vor fi luate măsuri pentru încurajarea natalității în țara noastră, îmbătrânirea populației va fi doar primul pas către dezastru. Pensiile și asigurările de sănătate vor intra în colaps și, conform experților, populația va scădea cu încă 4 milioane de locuitori în următorii 10 ani. Cele 23 de milioane de români ancorate în mentalul multora dintre noi oricum reprezintă un vis de mult apus. Acum, gravităm în jurul cifrei de 19-20 de milioane, dar un număr record dintre ei, între 5 și 6 milioane sunt răspândiți în fiecare colț al lumii.

”A scăzut foarte mult numărul persoanelor de gen feminin, a acelor persoane cu vârsta între 20 și 40 de ani, (…) care puteau naște un număr de copii în această perioadă. Dacă, la începutul anilor 90, vârsta medie a mamei la prima naștere era puțin peste 20 de ani, astăzi a crescut la peste 27 de ani”, insistă Tudorel Andrei, președintele INS. ”Dacă, înainte, 30 de ani era o vârstă înaintată să ai nu primul copil, ci al doilea și chiar al treilea copil, acum e ceva obișnuit”, adăugat oficialul.

În ceea ce privește discrepanța dintre rural și urban, acolo se observă diferențe care trădează probleme mult mai mari decât ai crede la prima vedere. Acel decalaj ține de diferențele de structură pe vârste a populației și de pondere a populației feminine de vârstă fertilă din urban și rural, de nivelul de instruire, tradiția, activitatea femeilor în gospodărie sau în afara gospodăriei, cât și de nivelul migrației. Din aceste motive, mamele de la țară sunt, în cel mai optimist caz, mai tinere cu trei-patru ani la primul copil.

Din păcate, revenind la problema cu educația sau, mai degrabă, lipsa ei, în timp ce populația României scade din cauza celor mai precauți în a avea copii, țara noastră este pe locul al doilea în UE la mame adolescente. După Bulgaria, avem cele mai multe mame sub 18 ani și avorturi până la aceeași vârstă fragedă. Dacă nu era evident pentru cineva, sarcina în adolescență are numeroase consecințe negative asupra viitoarelor mame, precum costuri sociale și economice. Faptul că educația tinde să fie ultima pe lista priorităților când ai un copil la 15-16-17 ani nu cred că mai uimește pe nimeni.

Același studiu realizat de UNICEF cu Asociația SAMAS în România asociază niște cifre exacte situației din 2019. Datele pe 2020 nu sunt momentan publice. Astfel, la adolescentele între 15 și 19 ani, în 2019, cele mai multe sarcini au fost în județele Mureș (827 de sarcini), Brașov (761 de sarcini), Dolj (700 de sarcini), Iași (691 de sarcini), Bacău (654 de sarcini), Constanța (616 de sarcini), Bihor (593 de sarcini), Suceava (512 de sarcini), Dâmbovița (503 de sarcini) și Prahova (483 de sarcini). Tot în 2019, numărul întreruperilor de sarcină în cazul fetelor între 15 și 19 ani a fost de 4.290.

Iar acum vine ”surpriza” și legătura cu introducerea la Idiocracy, de care spuneam mai sus. Nivelul de educație este invers proporțional cu numărul de nașteri la adolescente, conform experților. În plus, fenomenul este ciclic, repetându-se în cadrul acelorași familii de la o generație la alta, împreună cu precaritatea economică, socială și de sănătate. Cam asta este rețeta pentru o nație, peste 10, 20, 30 de ani, în care majoritatea mamelor nu au absolvit învățământul obligatoriu (8 clase). Deja, persoanele cu cel mai scăzut nivel de educație au cele mai multe sarcini (31,7 %), de peste trei ori mai mare decât cele care au absolvit învățământul obligatoriu sau câțiva ani de liceu.

Vrei să verși o lacrimă sau să înțelegi mai bine mesajul pe care încerc să-l transmit? „Nivelul de educație este invers proporțional cu vârsta primei experiențe de cuplu și cu apariția unei sarcini în viața unei adolescente. Un procent semnificativ de mame minore (31,7%, din datele noastre) nu finalizează ciclul de educație primar. Una din șase adolescente care a avut un copil înainte de 15 ani va avea un al doilea copil înainte de a împlini 18 ani”, a declarat Marina Oțelea, unul dintre autorii studiului.

Soluțiile la această realitate înfricoșătoare sunt simple, dovedit eficiente și, din păcate, niciodată nu vor fi implementate în România. Este vorba de educația sexuală în școli completată de programe de planificare familială adaptate cadrului socio-cultural în care trăiesc aceste adolescente. Avem prea multe valori ”tradiționale” pentru a încuraja sau, cel puțin, accepta astfel de practici. Noi ne batem în piept cu familia tradițională, nu acceptăm nici măcar parteneriatul civil, dar cea mai mare parte a copiilor născuți în afara căsătoriei provin de la tinerele până în 25 ani (aproximativ 60,2%) din mediul rural. Practic, exact acolo unde ai crede că tradiția contează, aceasta a devenit un mit.

Dacă am identificat realitatea socială românească, cum se vede ea în politică

Nu demult, George Simion afirma că nu vrea să candideze la alegerile prezidențiale. În schimb, în opinia liderului AUR, Diana Șoșoacă are mari șanse să fie pe lista candidaților la viitoarele alegeri prezidențiale.

“Dianei mulţi i-au şoptit din jurul ei ”Tu o să fii noul preşedinte al României, tu trebuie să fii acolo”. S-ar putea să fie candidat. (…) Din jurul prietenilor pe care îi are. Nu cred în fiabilitatea unei astfel de idei, dar fiecare se poate lăsa convins de cei din jur”, a declarat George Simion la emisiunea Insider Politic din 26 septembrie anul acesta.

În ultimii doi ani, Șoșoacă a devenit un fenomen cultural, o defulare a unei pături importante din populația României, o pătură în continuă expansiune, după cum am explicat mai sus. Partea interesantă este că, având în vedere materialele publicate de presa controlată de Kremlin, precum Sputnik, senatoarea se bucură și de o susținere din partea marilor puteri, nu doar a românilor cu studii elementare, a antivacciniștilor și extremiștilor religioși.

”Ieșiți afară cu Șoșoacă, de tâlhari țara ne-o scapă!”, strigau niște maramureșeni într-una dintre vizitele fostului membru AUR în luna aprilie a acestui an, conform Sputnik. Până și acele publicații, cu o agendă vădit politică, menționează însă faptul că ”este primită cu brațele deschise de oamenii simpli, care văd în ea un român curajos, puternic și hotărât, care vorbește deschis și inteligent despre problemele oamenilor”.

Partea interesantă și paralela cu Trump din titlul acestui material este dată exact de astfel de descrieri din care, dacă ai scoate cuvântul „român”, parcă ai citi un material de la Fox News dinaintea alegerilor prezidențiale din 2016. Atunci, la fel ca și acum, prea puțini s-ar fi aruncat să creadă că o personalitate precum Trump definește Statele Unite ale Americii.

Șoșoacă și partidul AUR, în general, deși nu mai reprezintă un tot unitar, sunt de asemenea ignorate de către o mare parte din populația țării. Tristețea este că exact acea populație greșește. Este în minoritate fără să-și dea seama, din ignoranță și din lipsă de informare în afara bulei proprii.

În cazul în care trăiești cu faptul că AUR este un partid al pensionarilor, al celor cu valori de mult apuse, te înșeli amarnic. Nu or fi având ei studii superioare – la alegerile din 2020 doar 8% din votanții grupării extremiste aveau facultate, dar sunt tineri, în putere și înțeleg Facebook-ul. Înțeleg cum să speculeze nevoile românilor plecați la muncă în afară. De asta au făcut valuri în diaspora.

Toți nehotărâții și dezamăgiții de alte partide politice au ajuns la AUR, iar dacă am învățat ceva din criza politică a ultimelor săptămâni este că România va dudui de nehotărâți. Toate grupările politice și-au trădat sau dezamăgit alegătorii de la ultimele scrutinuri, cu excepția AUR. Dacă mai găsești pe cineva care și-a păstrat opțiunea politică după ultimii doi-trei ani, te felicit. Probabil că respectivul este un membru în partidul pe care îl votează sau, nu de puține ori, are niște contracte cu statul, cu primăria din localitate, pune vreo bordură pe undeva. Dacă până și Dragnea și-a făcut propriul partid politic pentru că este efectiv dezgustat de valorile PSD-ului lui Ciolacu, îți dai seama în ce lume trăim.

Relevanța AUR, cu sau fără Șoșoacă, este explicată în modul în care sociologul Dan Jurcan a sintetizat doctrina, într-un interviu acordat SpotMedia.ro, la scurt timp după alegerile parlamentare din 2020. ”Analizând ce spun ei, vedem că ei vor o Românie în Europa, dar nu într-o Europă ”neomarxistă”. Pe scurt, când e vorba de drepturile LGBT, ei spun că vor familie, când e vorba despre globalism și multiculturalism cu orice preț, ei vin și opun patriotism și naționalism, când e vorba de secularizare, ei vin și opun credința, când e vorba de piața liberă la modul absolut, ei propun protecționismul economic. Altfel spus, e un soi de iliberalism conservator pe care îl vedem deja în Polonia și Ungaria, și care, iată, începe să capete o nuanță politică și în România. Deocamdată, e undeva pe la 10%”.

Acei 10% reprezintă însă cheia. La ultimele alegeri, cele parlamentare, a fost cea mai mică prezență la vot din ultimii 30 de ani, aproximativ 32%. La alegerile din 2016, discutam de 39%. La următoarele, probabil că ”ruperea” va fi și mai mare, pentru că dezamăgirea oamenilor obișnuiți este mai mare. Acele 32 de procente se transformă în 25, iar AUR care, repet, nu și-a dezamăgit votanții, s-ar putea să ajungă la 18-20% mai accelerat decât se așteaptă majoritatea analiștilor, cum s-au înșelat și în 2020.

Am pierdut lupta cu România

În urmă cu câteva zile, mă gândeam cât de răi sunt românii, cât de răi am devenit, cât de divizați suntem din cauza vaccinării, a obligativității certificatului verde, a restricțiilor. Încercând să înțeleg mai bine realitatea actuală, am făcut această analiză retrospectivă. Am vrut să văd dacă afinitatea pentru conspirații este o consecință a acelui nivel de inteligență la care făcea referire CTP-ul. Am vrut să identific un trend, o direcție națională, o realitate îngrijorătoare și, în cel mai optimist caz, o soluție.

Am scris acest material lung pentru a spune că nu există o soluție. Nu cu clasa politică actuală, nici cu cea anterioară, nici cu una viitoare. Vom fi o țară condusă de AUR și Șoșoacă în primul rând pentru că aici am ajuns, ei sunt ”salvarea” în mentalul unui număr de oameni ce crește de la o zi la alta. Uită-te la prezența de la protestele anti-vaccin și îți vei da seama de dorințele românilor și, mai ales, de dezamăgirea lor față de ”teatrul” de la conducerea țării.

În alte condiții, aș fi dat vina pe calitatea educației de la noi, pe profesorii ancorați într-o programă școlară desprinsă din secolul trecut, pe salariile mici și afinitatea multora dintre ei pentru meditații. Realitatea este însă că acel sistem a dat universităților și companiilor din țară și, mai ales, din afara țării, oameni incredibil de capabili, de performanți. Programa este cea mai mică problemă.

În realitate, problema vine din accesul slab la educație, din nivelul de sărăcie, abandonul școlar, corupția la scară mare care încurajează corupția la scară mică și devine un model pentru copilul de clasa a șasea. Acesta din urmă vede că banii se fac și fără studii sau muncă, fără o carieră, fără ”cei șapte ani de acasă”. Trecem printr-o perioadă sumbră acum, dar mi-e teamă că, în cinci sau zece ani, ne vom aminti cu jind de vremurile astea, în care extremismul, ura sau prostia pot fi închise odată cu contul de Facebook sau știrile de la televizor. În viitorul apropiat, toate acestea ne vor bate la ușă. Câți dintre voi vor mai fi acasă?