Cifrele îngrijorătoare despre sărăcia din România: milioane de oameni n-au ce mânca

Sărăcia din România a atins cote alarmante. Rata sărăciei relative a fost în anul 2020 de 23,4%, în valori absolute, numărul săracilor corespunzător acestei rate fiind de 4,524 milioane persoane.

„Sub unul din patru locuitori ai României trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent”, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Sărăcia, în România, la cote îngrijorătoare

Înainte de pandemie, statistica în cauză a numărat 4,6 milioane de români considerați săraci. În pandemie, numărul lor s-a redus la 4,5 milioane, dar trebuie precizat că populația României a scăzut între 2019 și 2020 cu tot atâția oameni.

Sărăcia este situaţia în care se află acei oameni ale căror venituri sunt atât de scăzute, încât le este imposibilă atingerea unui standard de viaţă considerat ca fiind acceptabil în societatea în care trăiesc, care se confruntă cu dezavantaje multiple legate de şomaj, venituri mici, condiţii de locuit precare, îngrijirea inadecvată a sănătăţii şi bariere în accesul la învăţământ, cultură, sport şi petrecerea timpului liber, scrie INS în studiul ”Dimensiuni ale incluziunii sociale”, conform Hotnews.

Așadar, rata sărăciei relative a fost în anul 2020 de 23,4%. În valori absolute, numărul săracilor corespunzător acestei rate a fost de 4,5 milioane de persoane.

De asemenea, circa unul din patru locuitori ai României trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent. În perioada 2017-2020, rata sărăciei, estimată în raport cu pragul stabilit în funcţie de nivelul şi distribuţia veniturilor din anul pentru care se face evaluarea, a avut o evoluṭie oscilantă, maximul perioadei fiind atins în 2019 (23,8%) iar minimul în 2020 (23,4%).

Sărăcia relativă este înţeleasă ca fiind situaţia unei persoane ale cărei resurse, în principal monetare, nu îi permit atingerea unui anumit nivel de bunăstare realizat de întreaga populaţie din ţara respectivă.