Cartele prepay doar cu buletinul? Decizia de ultimă oră care schimbă legea

de: Răzvan Băltărețu
18 02. 2020

Cazul Caracal a readus în discuția achiziția de cartele prepay doar cu buletinul. Legea a ajuns la Curtea Constituțională și acum avem o decizie pe tema asta.

Curtea Constituțională a respins, în unanimitate, ordonanța de urgență care prevedea cumpărarea de cartele prepay doar cu buletinul. Sesizarea a venit de la Avocatul Poporului. OUG a fost adoptată pe 28 august 2019. A venit ca urmare a întâmplărilor din cazul Caracal. OUG stabilea că, de la 1 septembrie 2020, vor fi cumpărate cartele prepay doar cu buletinul. Astfel, utilizatorii ar fi într-o bază de date să poată fi identificați.

CCR susține acum că Guvernul nu a motivat în cuprinsul actului normativ criticat situația extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată și nici urgența reglementării. S-a limitat la a justifica oportunitatea și necesitatea reglementărilor, aspecte care nu se circumscriu criteriilor de constituționalitate prevăzute de art.115 alin.(4) din Constituție, așa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența constantă a Curții Constituționale. Altfel spus, CCR n-ar avea o problemă cu legea, dar să fie dată altfel.

De ce Avocatul Poporului n-a fost cu legea vânzării de cartele prepay cu buletinul

Avocatul Poporului a explicat în septembrie 2019 că OUG  62/2019 care include și subiectul cartelelor prepay afectează drepturi, libertăți și îndatoriri cetățenești. Totodată, a apreciat că se impune din partea legiuitorului delegat un spor de rigoare în motivarea urgenței. Și să dovedească existența unei situații extraordinare. Asta cu respectarea principiului proporționalității restrângerii exercițiului drepturilor afectate și a jurisprudenței Curții Constituționale. Astfel de exigențe, susține instituția, nu sunt întrunite de actul normativ.

În acest context a fost amintită și o decizie mai veche, din 2014, când o astfel de înregistrare a fost declarată neconstituțională. Atunci, prin decizia nr. 461/2014 a Curții Constituționale, a fost admisă obiecția de neconstituționalitate a legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 111/2011.

Pe 27 august, Guvernul a decis ca vânzarea cartelelor prepay fără buletin să fie interzisă. Utilizatorii deja existenți au, conform ordonanței, timp până la 1 septembrie 2020 să se identifice.