Dușmanul Poporului: de ce cartela prepay cu buletinul a ajuns subiect de ceartă

Dușmanul Poporului: de ce cartela prepay cu buletinul a ajuns subiect de ceartă
Sursa foto: Brett Jordan / Unsplash
11:48 13.09.2019

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență ca toate cartelele prepay să fie înregistrate. Cel puțin asta era în urmă cu două săptămâni. Acum, Avocatul Poporului crede că nu-i în regulă. dacă folosești o cartelă prepay, situația tocmai a devenit mai aprinsă și interesantă.

Din august, e oficial. Sau era. Cartelele prepay trebuie înregistrate ca să fie prevenite apelurile false la 112. Ordonanța de urgență care a dus la așa ceva, apărută în urma cazului de la Caracal, mai prevede și implementarea unui sistem mai bun de localizare a apelurilor la 112. Subiectul spinos e însă înregistrarea tuturor cartelelor prepay.

Acum, Avocatul Poporului vrea puțină reclamă, așa că a sesizat Curtea Constituțională a României. Sustine că OUG nu e în regulă și Guvernul e de vină.

Ce reproșează Avocatul Poporului pe subiectul ordonanței în care sunt incluse și cartelele prepay

Avocatul Poporului – instituție condusă de Renate Weber – suține că OUG  62/2019 care include și subiectul cartelelor prepay afectează drepturi, libertăți și îndatoriri cetățenești. Totodată, apreciază că se impune din partea legiuitorului delegat un spor de rigoare în motivarea urgenței. Și să dovedească existența unei situații extraordinare. Asta cu respectarea principiului proporționalității restrângerii exercițiului drepturilor afectate și a jurisprudenței Curții Constituționale. Astfel de exigențe, susține instituția, nu sunt întrunite de actul normativ.

O problemă serioasă ridicată de Avocatul Poporului există însă. Din examinarea dispozițiilor legale nu rezultă scopul colectării datelor de identificare. Nu există nici asigurarea garanțiilor că acestea vor fi folosite exclusiv în scopul declarat în preambul.

„Finalitatea urmărită de legiutorul delegat, și anume reducerea apelurilor abuzive prin identificarea și sancționarea apelanților abuzivi, prin intermediul colectării datelor de identificare ale utilizatorilor de cartele preplătite, nu constituie o situație extraordinară, nu este de natură a justifica urgența reglementării.”
Renate Weber

Astfel, Guvernul ar trebui să ofere mai multe justificări și pârghii ca lucrurile să nu scape de sub control.

Evident, a fost amintită și o decizie mai veche, din 2014, când o astfel de înregistrare a fost declarată neconstituțională. Atunci, prin decizia nr. 461/2014 a Curții Constituționale, a fost admisă obiecția de neconstituționalitate a legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 111/2011.

De ce vrea Guvernul să-ți înregistrezi cartela

Pe 27 august, Guvernul a decis ca vânzarea cartelelor prepay fără buletin să fie interzisă. Utilizatorii deja existenți au, conform ordonanței, timp până la 1 septembrie 2020 să se identifice.

Decizia din 27 august intră în vigoare de la 1 ianuarie 2020. Astfel, de la începutul anului viitor, orice cartelă prepay nu va mai putea fi comercializată decât prin identificarea cu buletinul, cum se întâmplă deja în Europa în cele mai multe state membre UE.

Între 1 ianuarie și 1 septembrie 2020, autoritățile și operatorii de telefonie vor desfășura o campanie de informare a posesorilor de cartele achiziționate anterior fără buletin. Dacă aceștia nu se vor înregistra până la 1 septembrie 2020 în sistemele de telefonie mobilă, cartelele respective nu vor mai funcționa.

Cazul crimei din Caracal a forțat Guvernul să ia decizia din 27 august. Astfel, după acel moment, Guvernul a stabilit 14 măsuri pentru îmbunătățirea sistemului 112. Printre acestea era și identificarea cartelelor prepay ca să oprească apelurile abuzive. Conform raportului prezentat la începutul lui august, din cele 47,70% apeluri non-urgente, 52,86% au fost abuzive. 81% dintre acestea au fost de pe cartele prepay.