Datare cu Carbon: cum e în 2019 poate cel mai iconic laptop Lenovo

de: Răzvan Băltărețu
23 01. 2019
Răzvan Băltărețu / PLAYTECH

Lenovo ThinkPad X1 Carbon e un nume un pic prea lung pentru acest model pe care, probabil, l-ai văzut cel puțin o dată până acum. E mai cunoscut drept „Carbon” sau „X1”. La CES 2019 a fost prezentat modelul pentru noul an.

Lenovo ThinkPad X1 Carbon a fost caracterizat constant de-o poziționare în zona business într-o vreme în care laptopurile erau fie de distracție și sarcini mărunte, fie performante și destul de greoaie. Așa că acest model era un fel de notebook pe care să ți-l dorești și să știi că, odată luat, intri într-o altă zonă.

În 2019 a ajuns la a șaptea generație. E mai subțire, mai ușor, mai performant.

X1 Carbon are 14,95 mm grosime, de la 15,95 mm grosime cât avea modelul precedent. Am ținut să scriu asta, ca să-ți dai seama de diferență.

Cântărește 1,08 kilograme, de la 1,13 kilograme pe modelul precedent. Iar performanța sporită e asigurată de un hardware îmbunătățit. Astfel, are un ecran de 14 inci și poți opta pentru două panouri: UltraHD la 500 nits și Dolby Vision HDR sau Full HD cu 400 nits și Privacy Guard.

Ce face ultima opțiune? Ei bine, o activezi și unghiurile de vizibilitate scad, astfel că nimeni nu mai poate trage cu ochiul la ce ai pe ecran. Și ești informat când cineva se uită peste umăr la ce ai pe display.

Lenovo ThinkPad X1 Carbon dispune de procesoare Intel Core i5 sau i7, memorie RAM de 8 sau 16 GB, două porturi USB-C Thunderbolt 3, un port HDMI și poți să ai conectivitate 4G printr-un modem opțional Cat16. Dacă lucrezi mult de pe unde călătorești, atunci o astfel de opțiune ar trebui să se regăsească în laptop. Altfel, ai conexiune prin WiFi.

Lenovo promite că designul pentru antenele WiFi și Bluetooth a fost îmbunătățit pentru o performanță mai ridicată.

Ce e mai impresionant este că laptopul e rezistent, iar asta nu de la actuala generație, dar și că autonomia poate ajunge până la 15 ore. Asta pe modelul cu ecran Full HD, în timp ce pe X1 cu ecran 2K te poți aștepta la autonomie de 10-12 ore, dar vom vedea asta într-un review.

Pe lista de opțiuni se mai regăsesc și cititorul de amprente, dar și un ThinkShutter – un mecanism care-ți acoperă camera web când nu vrei s-o folosești.