Lenovo a anunțat laptopul pe care îl voiai, dar nu știai cum ar trebui să arate

Lenovo a anunțat laptopul pe care îl voiai, dar nu știai cum ar trebui să arate
17:40 10.01.2019

La CES 2019, Lenovo a anunțat un model nou de Yoga: S940. E ușor, e subțire și are câteva noutăți care te vor face să vrei ca orice laptop să arate așa.

Lenovo Yoga S940 e tipul acela de laptop pe care îl poți purta cu tine peste tot. E ultraportabil și așa cum l-am văzut la CES 2019 are tipul acela de design pe care l-ai vedea potrivit vremurilor pe care le trăim. Marginile s-au micșorat extraordinar de mult, senzorul infraroșu „știe” când nu mai ești în fața computerului, iar sticla e curbată pe margine.

Lenovo Yoga S940 e un laptop de 13,9 inci care va putea fi cumpărat atât cu panou 4K HDR400 sau Full HD cu Dolby Vision HDR. Ca putere de procesare, folosește procesoare Intel a opta generație, vei putea avea până la 16 GB memorie RAM și până la 1 TB de stocare pe SSD. Are două porturi USB-C Thunderbolt 3 și un port USB-C clasic.

Lenovo Yoga S940-4

După cum vezi din aceste specificații, e vorba de ultraportabilitate, iar USB-C va fi cel care să înlocuiască, pe cât mai multe produse, cât mai multe porturi clasice. Dincolo de asta, una dintre funcționalitate remarcabile e folosirea inteligenței artificiale pentru protejarea intimității.

„Una dintre cele mai inovatoare funcționalități e că senzorii [din partea de sus a ecranului] sesizează când eu nu mai sunt în fața laptopului și blochează ecranul. Sau să zicem că sunt într-o conversație pe Skype. Într-o teleconferință nu trebuie să se vadă și fundalul, trebuie să mă văd eu. Astfel, laptopul e capabil, prin inteligență artificială, să mă separe pe mine de fundal”, mi-a explicat Stephen Miller, brand ambassador Lenovo, în timpul unui tur de prezentare a noilor produse.

Lenovo Yoga S940-2
Windows Hello pentru autentificare

Capabilitățile de mai sus sunt reunite de Lenovo în ceea ce numește Smart Assist. Folosește inteligența artificială ca să detecteze când utilizatorul „de drept” e la laptop. Dacă nu e, atunci îi asigură intimitatea. Eu nu folosesc laptopul atât de mult pentru teleconferințe, dar blurarea fundalului e o funcționalitate atât de utilă, încât e uimitor că n-a fost introdusă până acum.

Bine, dar cea mai tare parte e că laptopul Lenovo Yoga S940 „vede” când cineva se uită peste umărul tău în ecran. Și te atenționează cu o pictogramă în colțul din dreapta sau stânga.

Ce ziceam mai sus de ecranul curbat pe margine se numește Contour Glass. Așa cum pe telefonul sticla se prelungește spre spatele dispozitivului, așa și la laptop de acum. În primul rând, e senzația de imersivitate (da, chiar dacă ecranul e de aproape 14 inci). Dar am aflat mai multe despre filosofia asta de design de la Marco Andersen, COO Lenovo în regiunea EMEA.

Lenovo Yoga S940-1

Lenovo Yoga S940-5

„Pe acest laptop vorbim de AI. Astfel, ideea marginii curbate a fost să îți asigure cea mai bună experiență în relația cu inteligența artificială. Este construit cu accent pe AI și designul respectă asta”, mi-a spus Andersen. „Este, totodată, un feature frumos. E diferit. Ce am vrut să aratăm cu asta e că inovația poate fi accesibilă tuturor. Iar Yoga S940 este un laptop de folosit în activitatea de zi cu zi, iar, în același timp, oferă cea mai bună performanță”.

Camera cu infraroșu mai are o funcționalitate: te poate autentifica, prin Windows Hello, fără să mai ai nevoie de parole. Știu, poate că-ți plac parolele tale, dar în mod cert nu reprezintă cea mai sigură metodă de autentificare. Per total, acesta e Lenovo Yoga S940. E ușor, are circa 1,2 kilograme, are un design așa cum te-ai aștepta de la un laptop premium în 2019, un touchpad imens despre care Andersen m-a asigurat că oferă cea mai bună performanță și tastatura prin caare compania s-a remarcat.

loading...