Opțiunea pentru Revolut de care nu știai ca să transferi instant bani în cont bancar

de: Răzvan Băltărețu
25 10. 2019

În esență, Revolut e un serviciu digital de administrare a banilor. Plătești digital, transferi digital și ai conturi digitale. Dar ai și card și poți retrage bani de la bancomat. Partea proastă e că durează mai mult transferul între contul Revolut și cel al băncii de la care vrei să retragi.

Cel mai probabil nu ți-ai făcut cont Revolut ca să retragi bani de la bancomat. Sau să transferi bani de pe el într-un cont bancar. Dar, când ai nevoie să faci asta, există o opțiune prin care să transferi mai repede bani într-un cont bancar.

Ca să ai transfer mai rapid, trebuie să folosești serviciul Volt. Acesta a fost anunțat în urmă cu doi ani, cu susținerea Libra și Mastercard. Aplicația Volt îți permite să realizezi transferuri de bani din și către orice card bancar emis în România, direct de pe telefon. Transferurile pot fi realizate la orice oră, chiar și în afara programului bancar. Iar pentru a putea folosi aplicația, utilizatorii se pot conecta cu Facebook sau cu numărul de telefon, mail și cardul bancar.

Cum folosești Revolut împreună cu Volt

Ca să ai transfer instant de pe Revolut într-un cont bancar, trebuie să creezi un card virtual în aplicație. Acesta îți dublează cardul fizic și, în principiu, e folosit cel mai bine la cumpărături online, fără să-ți afecteze cardul obișnuit. Contul cu bani e același.

Acest card virtual îl adaugi în Volt. După validare, transferul între contul Revolut și cel bancar va fi instantă, via Volt. Da, e un pic bătaie de cap, până faci toate lucrurile, dar dacă tot vrei un așa transfer și rapiditate pentru el, poate că ai nevoie cu adevărat și atunci vei avea răbdare să completezi acești pași.

Dacă nu transferul rapid te interesează, ci plata directă cu Revolut, e bine să știi că o poți face și pe ceas din iulie. Trebuie să ai un card Visa de la Banca Transilvania sau de la Orange Money sau un card Mastercard de la Revolut. Apoi, configurezi opțiunea Fitbit Pay, iar tot ce trebuie să faci este să parcurgi câțiva paşi simpli în aplicaţia de mobil şi să adaugi cardului de credit sau debit direct în secţiunea Fitbit Wallet.