O nouă mișcare disperată Huawei: ce vrea să vândă acum compania

de: Teodora Tudosie
12 09. 2019

Huawei se află într-o situație dificilă de când președintele Donald Trump a interzis-o în SUA, iar acum pare să fie nevoită să ia o decizie grea.

Compania ar putea să renunțe la tehnologia 5G și ar urma să vândă tot ce ține de asta unei companii din Vest. Astfel, speră că temerile legate de securitate ar fi reduse, iar tehnologia sa ar putea fi implementată cu succes.

Huawei ar urma să grupeze toate brevetele, licențele, codurile, dar și planurile tehnice pentru a le oferi contra cost unei companii din afara Chinei.

Anunțul vine chiar de la Ren Zhengfei, fondatorul companiei. „O distribuire echilibrată a intereselor este favorabilă supraviețuirii Huawei”, a declarat acesta.

Cei care vor beneficia de această tehnologie n-ar trebui să își facă probleme în ceea ce privește securitatea, spune Zhengfei. Cumpărătorul ar avea posibilitatea să modifice codul sursă, ceea ce ar însemna că nici Huawei, nici guvernul chinez nu ar putea controla în vreun fel infrastructura construită de noua companie, cu ajutorul tehnologiei sale.

Huawei vinde tehnologia 5G

Întrebările legate de securitate au pornit chiar dinspre Statele Unite. Donald Trump susține că permiterea unei companii chineze (în special Huawei) să instaleze o infrastructură atât de importantă reprezintă un risc de securitate uriaș pentru utilizatori. Avertizează că guvernul chinez ar putea exploata rețeaua 5G pentru a ne spiona pe noi toți. SUA a presat și liderii altor state să-i urmeze exemplul. Astfel, soluția găsită de Huawei ar fi să dea mai departe rezultatul muncii sale în ceea ce privește tehnologia 5G.

Momentan CEO-ul companiei nu a anunțat și cât ar valora toate aceste date. Hal Hodson, jurnalistul care a obținut informația de la Zhengfei spune că ar putea ajunge la o sumă de zeci de miliarde de dolari, mai ales dacă iei în considerare cantitatea de bani pe care Huawei a investit-o în cercetare.