Huawei, la mila Americii: declarațiile lui Trump nu prea lasă speranțe

de: Răzvan Băltărețu
19 08. 2019

Pe 19 august, cele 90 de zile pe care Huawei le-a primit în mai expiră. Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, nu a lăsat de înțeles că s-ar putea ajunge la un acord. Totuși, presiunea companiilor americane ar putea duce la o înțelegere temporară, cum a fost cazul în primăvară.

În mai, Huawei a fost pusă de SUA pe lista neagră. Asta înseamnă că n-ar mai avea acces la produse americane, cum ar fi serviciile Google sau hardware. Compania a primit însă atunci o prelungire a înțelegerilor comerciale pentru 90 de zile. Pe 19 august, e așteptată din partea SUA o decizie finală în acest caz. Iar Trump nu s-a ferit să spună ca nu negociază.

De ce ar putea Huawei să mai primească 90 de zile

În ultimul an, Huawei a devenit al doilea cel mai mare jucător global pe piața telefoanelor. Astfel, Google, companie americană, are direct de câștigat din asta. Totodată, și furnizorii de componente câștigă din succesul companiei. Doar că Huawei a nimerit în războiul comercial dintre China și America, ceea ce a dus la decizia din mai.

Sub acuzații de spionaj, Huawei a fost transformată într-o companie cu care firmele americane n-ar trebui să lucreze. Departamentul de Comerţ al SUA a permis iniţial Huawei să achiziţioneze unele produse americane. Apoi, Trump s-a întâlnit cu președintele Chinei și-a lăsat de înțeles că ar putea fi loc de înțelegere. Doar că tot Trump a revenit asupra declarațiilor și-a spus ca nicio entitate guvernamentală nu va lua echipament de la Huawei.

Recent, președintele SUA a spus că Huawei rămân în aceeași poziție: nu va fi furnizor. „Chiar nu luăm în calcul să facem afaceri cu Huawei. E dificil să evaluăm ce intră în țară, ce nu intră [din punct de vedere al securității naționale], vorbim, totuși, de Huawei”, a afirmat acesta. „Vom lua o decizie finală într-un viitor apropiat”, a mai adăugat el, conform Financial Times.

În același interval de câteva zile, Reuters a informat că „licenţa generală temporară” va fi prelungită pentru Huawei cu 90 de zile. Nu e nimic oficial, e doar o informație pe sursă. Totuși, agenția de presă a avut dreptate în mai, când a dezvăluit că Huawei va ajunge pe lista neagră.

Dacă cele 90 de zile vor fi acordate, Huawei va putea lansa noul telefon cu Android. Totodată, în mai, Google a spus că telefoanele aflate în comerț vor continua să fie actualizate, dar nu și următoarele generații de dispozitive. Fără serviciile Google – pentru că Android e un sistem de operare open source – compania nu prea are ce să le ofere utilizatorilor din afara Chinei. Aici intră Maps, Gmail, YouTube, dar și accesul la Play Store.

Trump nu exclude ca firme ca Google să continue, temporar, colaborarea cu chinezii

„Nu vreau să facem afaceri deloc [cu Huawei], pentru că este vorba despre securitatea naţională şi cred că presa a relatat despre acest subiect într-un mod uşor diferit”, a spus Trump. Când vine vorba de autorități, e clar că firma chineză nu va intra acolo. În ceea ce privește mediul privat, informația Reuters e susținută de declarația lui Larry Kudlow, consilier pe probleme de economie al lui Trump.

„E un act de bună credință, din nou, să ajutăm companiile americane care au nevoie de câteva luni suplimentare ca să rezolve cadrul acordării licențelor. Totodată, asta nu prezintă un risc de securitate națională. Asta nu se schimbă. Dar le vom acorda acelor companii încă trei luni”, a afirmat Kudlow la NBC.

Cele 90 de zile vor fi cruciale și pentru negocierile dintre America și China. Cele două țări sunt într-un război comercial în privința tarifelor de import-export. Totodată, Trump a spus că va aplica taxe noi importurilor din China, începând cu 1 septembrie.

Dacă cele 90 de zile vor fi confirmate pe 19 august, Huawei își va putea lansa toate telefoanele plănuite pentru 2019. Asta nu înseamnă că din 2020 vom mai discuta de aceeași companie și aceleași dispozitive. Cea mai mare problemă nu e însă pentru dispozitive viitoare, ci pentru cele aflate pe piață.

La nivel de securitate națională, și România discută despre implicațiile unui parteneriat cu Huawei.