Funcția de deblocare facială de pe Google Pixel 4 e mai nesigură decât te așteptai
Google Pixel 4 este cel mai performant telefon al companiei, numai că vine la pachet și cu câteva probleme de securitate.
Telefonul a fost lansat pe 15 octombrie, iar până atunci compania s-a lăudat cu o serie de funcții pe care dispozitivele obișnuite nu le-ar avea. Printre acestea se numără și opțiunea de deblocare cu ajutorul feței, numită Face Unlock. Folosește recunoașterea facială pentru a identifica proprietarul și pentru a se debloca atunci când îl recunoaște.
Problema e că Google Pixel 4 se poate debloca chiar și atunci când proprietarul telefonului are ochii închiși. Riscul de securitate este unul destul de ridicat pentru că telefonul poate fi deblocat chiar și atunci când posesorul lui doarme sau, în cel mai rău caz, este decedat.
Poți vedea aici dovada în acest sens:
Google Pixel 4 se deblochează chiar dacă ai ochii închiși
În mod obișnuit, telefoanele care se pot debloca prin intermediul recunoașterii faciale te avertizează că trebuie să ai ochii deschiși pentru a-l putea utiliza. Astfel, șansele ca un alt utilizator să-ți folosească dispozitivul atunci când dormi sau nu ești atent sunt minime.
Totuși, Google susținea că deși standardul este unul destul de comun, tehnologia sa va funcționa diferit și mai bine decât în cazul altor producători de telefoane. Astfel, Google Pixel 4 nu ar avea nevoie să îl ridici și să dai swipe ca să-l poți debloca.
„Dacă senzorii și algoritmii de deblocare a feței te recunosc, telefonul se va deschide pe măsură ce îl ridici, totul într-o singură mișcare”, spunea compania într-o postare pe blog.
Ce spune Google despre Face Unlock
Compania este conștientă de problemă. De altfel, menționează pe pagina de suport că tehnologia nu e chiar una perfectă. Într-un soi de disclaimer, Google prezintă trei limitări ale funcției care te vor face să vezi că nu funcționează chiar optim.
În primul rând dacă ai un Google Pixel 4, poți debloca telefonul chiar și atunci când nu-ți dorești, dacă doar te uiți la el. Astfel, tehnologia pe care compania o lăuda (care te scutește de efort pentru că nu mai ai nevoie să ridici telefonul sau să dai swipe) ar putea deveni deranjantă.
De asemenea, compania recunoaște că Face Unlock nu e perfectă nici într-o altă privință. Spune că telefonul tău poate fi deblocat de cineva care seamănă foarte mult cu tine, cum ar fi un frate geamăn identic.
În al treilea rând, admite și că Google Pixel 4 poate fi deblocat de altcineva dacă ține dispozitivul orientat către fața posesorului, chiar dacă are ochii închiși.
Riscul de securitate e cu atât mai mare cu cât fața ta poate fi folosită nu numai pentru deblocarea telefonului sau intrarea în anumite aplicații, dar și pentru a autoriza plăți.