Game of Thrones: a apărut un nou teaser pentru ultimul sezon din serial

de: George Stanciu
14 01. 2019

Game of Thrones a reușit să atragă milioane de fani de-a lungul ultimilor ani, iar acum se apropie cu pași repezi de finalul unei povești destul de complicate.

În ultimii ani, Game of Thrones a fost, probabil, victima celor mai multe încercări de atacuri ale celor care au încercat să strice distracția tuturor. Unele episoade au apărut mai devreme pe internet, furate de hackeri, iar în cazul altora au fost publicate direct scenariile. Desigur, dacă te ții bine, poți să te ferești de toate aceste situații.

Cel mai nou sezon din Game of Thrones este, probabil, și cel mai bine păzit din istoria cinematografiei. Dacă va și rămâne așa până la final, asta rămâne de văzut. Până atunci, însă, cei de la HBO au publicat un nou teaser trailer pentru sezonul final.

Acesta va debuta pe 14 aprilie, iar informația o aflăm tot din videoclipul pus pe internet. Acesta se deschide cu imaginea copiilor din familia Stark, care se întorc acasă, pentru a se reuni în cripta de familie, de la Winterfell.

Richard Plepler, de la HBO, a declarat recent pentru Vanity Fair că noul sezon ridică foarte mult ștacheta și a descris sezonul ca o colecție de ”șase filme.”

Evident, Game of Thrones mai are ce oferi, așa că finalul serialului nu e și finalul francizei. HBO a început deja să lucreze la câteva spinoff-uri și deja a cerut un episod pilot pentru unul dintre ele. Acesta este The Long Night – ar trebui să fie un serial prequel, a cărui acțiune are loc ”cu mii de ani înainte” față de cel din prezent. Câțiva actori au fost deja angajați pentru anumite roluri, iar S.J. Clarkson va fi regizorul serialului.