Cel mai mare avion din lume a decolat si provocarile abia acum incep

de: Răzvan Băltărețu
14 04. 2019

Stratolaunch e cel mai mare avion din lume, judecat după lățime. Iar acum tocmai a decolat în primul test de acest tip.

Stratolaunch este un avion cu o lățime a aripilor de 117 metri și cântărește 227 de tone. Mai mult, avionul poate căra până la 250 de tone. Scopul lui este să transporte lansatoare de rachete și sateliți meniți pentru orbita joasă a Pământului.

Stratolaunch e creația cofondatorului Microsoft Paul Allen, care a decedat în 2018, și primul zbor a însemnat să călătoreasca două ore și jumătate. El a fost propulsat de șase motoare cu reacție așa cum sunt cele de pe Boeing 747. Avionul a atins o viteză maximă de circa 304 kilometri pe oră. E departe de ceea ce ating avioanele cu reacție, dar este, totuși, primul zbor.

Avionul Stratolaunch a fost anunțat în 2011 și, ei bine, au trecut aproape opt ani de atunci până la acest zbor inaugural. Merită reținut că primul zbor ar fi trebuit să fie în 2016.

La ce poate fi folosit un avion de tipul Stratolaunch?

Avionul acesta e proiectat să care trei rachete până la aproximativ 11.000 de metri altitudine. Practic, dacă ar fi să fie folosit în industria explorării spațiului, ar fi o tehnică pe care rușii o foloseau în programul spațial. În loc ca rachetele să aibă motoarele necesare ca să iasă din gravitația Pământului, pot face economie de combustibil dacă sunt duse cât mai sus de un avion.

După ce acest prim test, avionul urmează să fie certificat de Administrația Aviatică Federală din Statele Unite ale Americii. Dar asta se va întâmpla abia după numeroase alte zboruri de test. Totodată, Richard Branson, prin compania Virgin, pregătește un avion similar, așa că timpul nu prea e de partea Stratolaunch. Virgin Orbit, avionul lui Branson, va fi însă un Boeing 747-400, astfel încât ar trebui să fie gata mai repede să care diverse „pachete” în atmosfera Pământului.