PLAYFILM A Dog’s Way Home – De ce o să iubești câinii chiar mai mult
„A Dog’s Way Home” este genul de film care, deși poate nu are cel mai mare scor pe IMDb și pe Rotten Tomatoes, nu te poți supăra pe el. Filmele centrate pe animale nu prea fac istorie (nu vorbim aici de „Hachi: A Dog’s Tale”), pentru că ori sunt prea puerile, ori par ridicole când se pierd în CGI cu pisici și câini care vorbesc.
„A Dog’s Way Home” sare, din fericire, peste aceste probleme și reușește să îți aducă o poveste emoționantă despre cel mai bun prieten al omului, care te va face să îți iei un câine imediat ce ieși din cinema (asta dacă nu ai deja unul care te așteaptă nerăbdător acasă, gata să te copleșească și să se lase copleșit de afecțiune).
Am mers să văd „A Dog’s Way Home” pe jumătate sceptică, amintindu-mi de semi-dezastrul care a fost „Nine Lives”, ultimul film cu animale văzut. Așteptările mele erau destul de mici – poate de asta am fost atât de încântată la final. Nu văzusem trailerul (dacă nici tu nu ai făcut-o, nu o face acum – asta dacă nu vrei să afli finalul filmului după un minut și jumătate) și nici nu citisem despre ce e vorba, dar titlul făcea ușor de intuit ce urmează.
Povestea e cam așa: cățelușa Bella este găsită de Lucas, un tânăr care, alături de mama lui, îi oferă o casă și tot ce își poate dori un cățel. Mai apoi, o serie de întâmplări mai mult sau mai puțin previzibile îi despart pe Lucas și Bella, astfel încât cei doi ajung să fie separați de 645 de kilometri. Bella se trezește astfel că are de străbătut un drum lung până înapoi acasă, mare parte din el prin sălbăticia Coloradoului.
Pe parcursul lungului său drum, ea își lasă amprenta asupra multor vieți – a unei pume de munte rămasă orfană după ce mama ei este împușcată de vânători, a unui veteran de război deprimat și a unor străini de treabă. Traseul său e un adevărat ritual de creștere, care te va face, pe rând, să râzi, să te sperii și – în funcție de cât de rezistent ești în fața emoțiilor puternice – să verși o lacrimă sau două (poate de tristețe, poate de fericire, poate de ambele).
De ce „A Dog’s Way Home” chiar merită o șansă
Din fericire, niciun animal din film nu vorbește. De la început până la final, auzi doar gândurile Bellei din când în când, care sunt simpliste și ușor de imaginat că ar aparține unui câine adevărat (asta dacă am ști ce gândesc cățeii). Există puțin CGI, dar nimic exagerat, care să te rupă din poveste.
Dacă iubești animalele și natura, filmul acesta îți va oferi din plin amândouă – de la animale fel de fel la peisaje care îți taie răsuflarea. În plus, probabil că nu vei fi dezamăgit de ceea ce urmează să îți ofere. Un plus este că are suficiente twist-uri – nu toate previzibile – încât să te țină în priză de la cap la coadă fără probleme. Deși, per total, este genul de film care îți dă o stare binevenită de bine după o zi lungă la muncă, așteaptă-te să existe și destule momente când ți se va frânge inima.
Per total, filmul îți depășește așteptările pe care, dacă ești ca mine, le ai cu privire la ideea de filme cu animale. Mai mult, are mai multe pisici decât te-ai aștepta pentru un film cu și despre un cățel, iar pisicile sunt mereu binevenite. Dacă auzi oameni care se plâng de filmul acesta, probabil că sunt aceiași oameni care iau mult prea în serios competiția dintre câini și pisici și care preferă să creadă că paharul e pe jumătate gol.
Filmul poate fi vizionat în cinematografe începând cu 25 ianuarie.