De ce se investesc miliarde de dolari în turismul spațial

de: Daniel Ștefan
29 07. 2018

Cei mai mari afaceriști ai momentului investesc o avere formidabilă în dezvoltarea turismului spațial. Viitorul acestei industrii e însă foarte îndepărtat.

În ciuda viitorului incert pe care îl are deocamdată, turismul spațial e un vis care trebuie devenit realitate atât pentru cei care investesc miliarde de dolari în el, cât și pentru cei care și-au dorit întotdeauna o călătorie în spațiu.

În ciuda faptului că sunt mulți care-și doresc să vadă Pământul din spațiu, doar câțiva oameni își vor permite astfel de vacanțe de lux. Cei care investesc acum în turismul spațial speră să devină cât mai accesibil. Dar nu pentru oricine. Doar pentru bogații mai „săraci”, ca să nu existe discriminare.

Prin 2001, un afacerist pe nume Dennis Tito a plătit 20 de milioane de dolari pentru a fi primul turist spațial. A fost dus pe Stația Spațială Internațională cu o capsulă rusească Soyuz și a stat acolo opt zile. De atunci, doar șase persoane, civili, au mai vizitat Stația Spațială, tot cu capsula Soyuz. Fiecare a plătit câte 20 de milioane de dolari.

Să fi regretat banii cheltuiți? Puțin probabil. În prezent, afaceriști ca Jeff Bezos sau Elon Musk promit prețuri mult mai accesibile pentru o călătorie în spațiu la bordul capsulelor lor.

Pentru oamenii de rând, investiția masivă într-o industrie care nu scoate profit decât de la câțiva oameni de pe întrega planetă, pare nebunie curată, dar nu și pentru cei care au o viziune mai extinsă.

Jeff Bezos a anunțat că Blue Origin, compania sa care dezvoltă un program foarte atractiv de turism spațial, oferă o călătorie în cosmos la prețul de „doar” 200.000 sau 300.000 de dolari. Mult redus, comparativ cu cât se plătea în urmă cu 17 ani.

Bezos promite că vei putea să te bucuri doar de vreo trei sau șase minute de levitație, odată ajuns în spațiu, și vei putea admira stelele de deasupra cerului, precum și rotunjimea Pământului.

Compania lui Bezos lucrează la racheta New Shepard din 2006. Azi, ea poate fi pilotată de șase astronauți (pentru că nu te trimite, ca turist, de capul tău în spațiu) și numai lansarea ei costă zeci de milioane de dolari. Elon Musk spune că îi trebuie 62 de milioane de dolari ca să-și lanseze racheta Falcon 9 și alte 90 de milioande de dolari pentru lansarea lui Falcon Heavy, o navă mai mare.

Prin urmare, costurile pentru realizarea lor sunt semnificativ mai mari. Bezos pune anual deoparte câte un miliard de dolari pentru Blue Origin. Costurile noii rachete, New Glenn, sunt de 2,5 miliarde de dolari. Aproape că amețești numai când citești suma.

Raportat la costurile de producție, prețul unui bilet pentru o călătorie, de 300.000 de dolari, este chiar infim. Sigur, Bezos și Musk conduc multe alte afaceri din care-și sustrag miliardele, așa că își permit să arunce banii pe proiecte SF.

Secretul lor e că privesc turismul spațial ca pe oricare altă afacere, pentru că se aplică aceleași reguli. Cu timpul, vor reduce costurile de producție și atunci, proiectul devine mai sustenabil. Ideea e ca prețul biletului să fie suficient de mic pentru a-și permite și bogații “săraci”, dar și suficient de mare cât să recupereze o parte din costuri și ceva profit.