Șeful Amazon vrea să-ți faci vacanțele în spațiu. Cât te-ar costa

Șeful Amazon vrea să-ți faci vacanțele în spațiu. Cât te-ar costa
14:28 13.07.2018

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, te trimite în spațiu ca turist, dar trebuie să scoți din buzunar între 200 și 300.000 de dolari. Partea bună e că poți să și vezi cum arată racheta care te va trimite în spațiu.

Pentru că vestea vine de la Amazon, unul dintre cele mai populare magazine online din întreaga lume, s-au găsit numeroși entuziaști curioși să afle prețul unui astfel de bilet, dar a atras atenția și industriei aerospațiale.

Jeff Bezos se laudă că noua sa rachetă, New Shepard, produsă de compania Blue Origin, poate asigura o vacanță de neuitat în spațiu pentru oricine, dar încă nu se știe dacă va fi capabilă să satisfacă toate cererile potențialilor clienți.

Odată ce oamenii vor vedea știri și vor auzi zvonuri că vehiculul spațial al lui Bezos este sigur, tot mai multă lume va vrea să călătorească în spațiu. Dar mai e până acolo. Momentan, fondatorul Amazon vrea să fie primul care deschide drumul turismului spațial și ar putea avea mari șanse de reușită, dacă cineva chiar îl ia în serios.

New Shepard a fost denumită după numele primului american în spațiu, în 1961, iar Bezos a promis că va începe curând primele testări cu echipaj uman și să pună la vânzare primele bilete de călătorie anul viitor.

capsula amazon bezos spatiu

Compania lui Bezos, situată la 32 de kilometri sud de Seatle (SUA), a făcut public și designul vehicului spațial pe care fondatorul Amazon îl consideră o minune a confortului. Potențialii clienți pot vedea o rachetă folosită pentru lansare și o capsulă, unde vor sta pasagerii. Totuși, și Bezos, și cei din compania sa au fost rezervați cu privire la modul în care s-a realizat această rachetă.

Nici prețul exact al unui bilet nu se știe prea bine. Sumele indicate sunt doar orientative, dar cu siguranță un bilet va costa o avere. Vorbim de o călătorie în spațiu totuși, iar pentru a-ți asigura confortul și siguranța se cheltuie extrem de mult. Nu va fi ca o excursie cu autocarul la munte.

Prețurile de până acum, de 200.000 sau 300.000 de dolari, sunt cele de la care vor porni. Cel mai probabil, vor exista mai multe tarife, fiecare stabilit în funcție de preferințe sau de ce anume vrei să ai inclus în călătorie.

Nu-ți imagina că acea capsulă va face cu tine turul Pământului sau că te va duce pe Stația Spațială. Acea capsulă poate transporta până la șase pasageri, iar racheta o propulsează până la 100 de kilometri deasupra Pământului, deci doar atât cât să simți și tu că începi să plutești și să vezi rotunjimea orizontului planetei noastre.

Apoi, capsula va fi frumos orientată înapoi spre Pământ și când va ajunge la altitudinea adecvată, vor fi deschise parașutele pentru aterizare.

Sursa: Reuters
loading...