Trișorii din Overwatch și Fornite primesc pedepse din ce în ce mai mari

de: Alexandru Puiu
04 05. 2018

Pentru că nu lansează un nou Call of Duty sau Battlefield în fiecare an, cei de la Epic și Blizzard fac tot ce este posibil pentru a-și proteja creațiile. Asta înseamnă amenzi usturătoare și pedepse cu închisoarea pentru trișorii din Fortnite și Overwatch.

Trăim în secolul jocurilor online. Pentru ca un titlu să fie profitabil pe termen lung și să genereze sume generoase de bani pentru dezvoltator, trebuie să includă niște experiențe multiplayer spectaculoase. Lansarea unui produs competitiv reprezintă însă doar prima etapă a efortului.

Dacă cineva trișează și își frustrează inamicii, aceia ar putea migra către un alt joc la fel de interesant. Din acest motiv, eforturile marilor studiouri creatoare de jocuri pentru prevenirea oricăror forme de cheating sunt mai agresive ca niciodată.

Blizzard și Epic Games, studiourile din spatele shooterelor Overwatch și Fortnite au dat dovadă de foarte multă perseverență în ultimul an, când vine vorba de oprirea celor care creează unelte de cheating sau utilizează astfel de instrumente menite să înșele sistemul.

Într-un caz încheiat recent, un grup de hackeri responsabili de trișat în Overwatch au fost arestați de poliția din Coreea de Sud după o investițigație de aproximativ un an. În colaborare cu Blizzard, Departamentul de Securitate Cibernetică al Poliției din Seoul a efectuat mai mult de 12 arestări.

Cea mai mică amendă aplicată în acel caz a fost de 9200 de dolari. Dacă unul dintre cei arestați mai face vreo greșeală din același spectru de activități, riscă să ajungă la închisoare pentru o perioadă de până la cinci ani.

Epic Games a decis în urmă cu aproximativ o lună să continue procesul împotriva unui tânăr hacker în vârstă de 14 ani. Mama lui a insistat pe faptul că s-a jucat fără voia ei și că nu ar trebui să ajungă în tribunal pentru trișat. Cei de la Epic sunt de altă părere.

La începutul acestei săptămâni, autoritățile chineze au dat amenzi de cu o valoare totală de 4,5 milioane de dolari unu grup de 15 hackeri care comercializau unelte de trișat în PUBG.