Samsung Galaxy S10 Lite: ce ecran va avea noul telefon

de: George Stanciu
13 11. 2018

Samsung Galaxy S10 Lite va debuta alături de alte două modele ale telefonului, la început de 2019, iar smartphone-ul se anunță unul pe cinste.

Începutul anului viitor va aduce Samsung Galaxy S10 pe piață, iar partea cea mai interesantă e că nu vorbim de un singur model de telefon și nici de un duo. Producătorul sud-coreean are de gând să lanseze trei smartphone-uri la început de 2019.

Cele trei vor avea performanțe similare, dar vor exista și câteva diferențieri importante, ca să poți justifica prețul mai mare pentru unele versiuni. Au mai existat și în trecut variante Lite ale telefoanelor de top de la producător, doar că aceasta ar trebui să fie prima care va oferi un nivel de performanță similar cu al ”fraților mai mari”.

Noul Samsung Galaxy S10 Lite va avea același procesor precum celelalte două telefoane, Snapdragon 8150, sau Exynos 9820 pe piețe precum cea din România. Apoi, vei avea de ales între 4 sau 6 GB de memorie RAM, în funcție de preferințe.

Ambele configurații de memorie RAM vor fi disponibile, în mod standard, cu 64 GB de stocare internă. Totuși, dacă vei plăti în plus, vei putea să optezi și pentru o variantă de telefon cu 6 GB de memorie RAM și 128 GB de spațiu de stocare.

Ecranul telefonului Lite ar trebui să fie unul special, de tip Infinity-O. Samsung nu pare aibă vreun interes în a aduce ecranele crestate pe telefoanele sale de top, cu toate că a prezentat astfel de display-uri la conferința dezvoltatorilor.

Diferența între ecranul de pe Lite și de pe celelalte două modele stă în faptul că modelul mai ieftin va avea un display plat, fără margini curbate. Acesta va avea un decupaj în formă de O, în colțul din stânga sus, pentru camera foto. Pe lateral va exista un senzor de amprentă, iar aranjamentul de camere foto va fi unul dual.